Ziua lui Dragobete sau Valentine’s Day sunt două fațete ale aceleiași sărbători, celebrarea iubirii romantice, prilej de bucurie și oferit cadouri în era modernă.
Dragobete – obiceiuri și superstiții
În varianta tradițional românească, Dragobete era zeul tinereții, al iubirii și veseliei. Se consideră că acesta era un personaj preluat de la vechii daci și convertit ulterior în protectorul tinerilor și al iubirii. Legendele despre Dragobete sunt numeroase, iar denumirile lui surprind de fiecare dată: Cap de primăvară, Năvalnicul, Logodnicul păsărilor. Jucăușul Dragobete nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un fecior chipeş şi iubăreţ. Acesta era recunoscut pentru nerușinarea cu care seducea fetele ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas în mentalul colectiv românesc un simbol al dragostei autohtone.
Sărbătoarea Dragobetelui marchează începutul unui nou anotimp şi al renașterii naturii, dar și suspendarea pe o perioadă de 40 de zile a desfătărilor lumeşti, începutul Postului Sfânt al Paştelui.
În vechime, tinerii feciori, îmbrăcați în veșminte de sărbătoare se adunau în grupuri și culegeau din păduri primele flori ale primăverii. Culesul florilor era însoțit de voie bună și cântece. La ceasul prânzului, aceștia reveneau în sat pentru a iniția jocul numit Zburători: fetele nemăritate fugeau spre sat, iar flăcăii alergau după ele, dorind să le prindă și să le sărute. Dacă fetei îi plăcea de băiat, aceasta se lăsa prinsă și sărutată. Sărutul pecetluia începerea iubirii dintre cei doi și simboliza logodna, care era mai apoi anunțată membrilor familiei, dar și comunității satului.
Participarea la sărbătoarea Dragobetelui însemna belșug și binecuvântare pentru cei care respectau tradiția. Se spune că aceștia erau protejați de febră și boli. Superstițiile atrăgeau atenția că cei care nu luau parte la aceste obiceiuri erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an.
În zilele de Dragobete, când era mohorât afară, ploua sau ningea, tinerii se adunau într-o casă din sat. Aici ei petreceau, legau prietenii, se jucau jocuri și spuneau glume. Fetele menționau rivalele în iubire și farmecele de urâciune pe care acestea le-ar fi făcut, iar flăcăii își scrijeleau pe braţ o cruce şi îşi atingeau crestăturile, legându-se prin jurământ să rămână fraţi de sânge pe viață.
De Dragobete, bătrânii atrăgeau atenția asupra îngrijirii speciale a animalelor. Sacrificarea acestora era interzisă, iar oamenii nu trebuiau sa intervină în timpul împerecherii. Aceștia credeau că în această zi a iubirii păsările își aleg perechea pe viață și încep să-și construiască cuiburile.
Tot în această zi, tinerii din diverse zone ale țării își alegeau partenerul sau partenera și pecetluiau dragostea prin logodnă și jurăminte de iubire și credință.
La sate exista tradiția ca fetele tinere nemăritate să adune zăpada rămasă ici-colo, denumită și “zăpada zânelor”. Apa obținută prin topire era înzestrată cu proprietăţi magice, operând adevărate miracole în iubire, în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Conform unei credințe, această zăpadă era rezultatul surâsului zânelor. Fetele îşi spălau chipul cu zăpada topită pentru a deveni frumoase şi încântătoare ca zânele.
În ziua de Dragobete era musai ca fetele să se întâlnească cu băieți sau bărbați. Dacă nu se întâlneau cu o persoană de sex masculin, nu aveau parte de iubire deloc de-a lungul întregului an. În sate se credea că acele fete care ating un bărbat venit dintr-un sat învecinat aveau să fie iubitoare tot timpul anului.
Această zi era încărcată de semnificații, se considera că avea inclusiv efecte apotropaice. Oamenii de la sat scoteau din pământ rădăcini de spânz pe care le utilizau ca leac pentru tămăduirea diverselor boli.
Dragobete era și o zi a echilibrului, deoarece certurile erau interzise. Bărbaţii nu aveau voie să supere femeile din viața lor şi nici să pornească certuri, căci urma o primăvară plină de ghinioane şi un an mai puțin prielnic. Atât flăcăii, cât şi tinerele fete trebuiau să se veselească în această zi pentru a se bucura de iubire întreg anul.
Pentru a-și păstra iubirea vie întreaga viață, pentru tinerii care erau în cuplu era musai să-și sărute perechea.
Treburile gospodărești nu erau permise în această zi însă curățenia era necesară, primenea și atrăgea sporul casei.
Cei care plângeau în ziua de Dragobete se spunea că vor întâmpina necazuri şi mâhniri în lunile care urmau.
În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelui era tratat ca și noaptea de Bobotează. Fetele necăsătorite, dornice să îşi afle ursitul, îşi puneau busuioc sfinţit sub pernă, sperând că Zeul Iubirii le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Tradiții de Valentine’s Day în întreaga lume
În Statele Unite și nu numai, 14 februarie marchează celebrarea zilei Sfântului Valentin. Legenda Sfântului Valentin este învăluită în mister, deoarece Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți numiți Valentine sau Valentinus, toți fiind martirizați.
Una dintre legende spune că Valentine a fost un preot care a slujit în secolul al III-lea la Roma. Când împăratul Claudius al II-lea a decis ca bărbații burlaci sunt soldați mai buni decât cei cu familii, el a interzis căsătoria. Valentine a continuat să oficieze căsătorii în secret, determinându-l pe Claudius să îl condamne la moarte.
Alte legende sugerează că Valentine a fost ucis pentru că a încercat să-i ajute pe creștini să scape de închisorile romane. Se mai spune că Valentine a trimis prima scrisoare de Valentine’s Day. O versiune a legendei spune că Valentine s-a îndrăgostit în timp ce era închis, poate chiar de fiica temnicerului, care l-a vizitat în acea perioadă. Înainte de moartea sa, se spune că i-a scris o scrisoare și a semnat-o „De la al tău Valentine”.
Indiferent de originile sale, Valentine’s Day este sărbătorită în întreaga lume. În timp ce 14 februarie reprezintă un pretext pentru a oferi bomboane, flori, felicitări și pentru a ieși la o cină romantică în Statele Unite, în alte părți ale lumii ziua Sfântului Valentin se sărbătorește în alte maniere.
În Marea Britanie, de Ziua Îndrăgostiților se păstrează o tradiție din epoca victoriană, acea de a trimite scrisori de dragoste anonime. Victorienii credeau că gestul de a-și semna numele este aducător de ghinion. În Marea Britanie se oferă, de asemenea, flori de Ziua Îndrăgostiților. Floarea fiind considerată ca fiind favorita lui Venus, zeița romană a iubirii.
În Țara Galilor se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților de Sfântul Dwynwen, pe 25 ianuarie. Sf. Dwynwen este sfântul patron al îndrăgostiților. În această zi, bărbații oferă cadou femeilor linguri de lemn sculptate manual. Tradiția se bazează pe faptul că marinarii galezi obișnuiau să sculpteze modele pe linguri de lemn atunci când erau pe mare, linguri pe care le ofereau iubitelor când reveneau acasă.
În Japonia, femeile sunt cele care oferă cadouri de Ziua Îndrăgostiților. De cele mai multe ori, acestea le pregătesc iubiților ciocolată de casă. Bărbații se revanșează în următoarea lună, pe 14 martie, ziua fiind cunoscută sub numele de Ziua Albă. În acea zi, bărbații oferă femeilor ciocolată albă și alte cadouri de culoare albă, în semn de afecțiune.
În Coreea de Sud se sărbătoresc zile și tradiții similare cu cele din Japonia, la care se adaugă o a treia, Black Day. Pe 14 aprilie, cei care nu sunt implicați într-o relație se adună să mănânce tăiței și să sărbătorească faptul că sunt singuri. Numele provine de la preparatul consumat, care include tăiței albi într-un sos negru.
În Slovenia, 14 februarie este considerată o zi de începere a muncii la câmp, deoarece Sfântul Valentin este unul dintre sfinții care ocrotesc muncile de primăvară. Slovenii sărbătoresc dragostea o lună mai târziu, de Sfântul Grigorie, pe 12 martie.
În Finlanda și Estonia se sărbătorește Ziua Prietenilor pe 14 februarie, o zi pentru celebrarea atât a prieteniilor, cât și a dragostei. Scrisorile și cadourile în această zi se pot oferi oricui, de la un prieten bun, până la vecinul de peste stradă. Estonia are o tradiție interesantă, persoanele singure se pot plimba în această zi cu Love Bus, în speranța de a întâlni pe cineva special.
În Argentina, o zi nu este suficientă pentru celebrarea iubirii. Argentinienii dedică o săptămână întreagă în luna iulie festivalului dragostei, numindu-l „Săptămâna dulceții”. În acea săptămână, îndrăgostiții schimbă sărutări și bomboane. Aceștia încheie săptămâna iubirii, cu o zi dedicată exclusiv prieteniei.
Un vechi obicei de Sfântul Valentin în Franța, acum interzis oficial, a fost numit „une loterie d’amour”. Tradiția presupunea ca persoanele singure de toate vârstele să se apropie de casele de peste stradă și să strige la ferestre până când în cele din urmă își găseau pereche. Dacă nu era deosebit de atras de partenera sa, bărbatul își părăsea perechea, iar femeia rămasă singură construia un foc mare și ardea în cadrul unei ceremonii fotografii ale bărbaților care o părăsiseră, în timp ce îi blestema. Deși acest aspect era probabil foarte terapeutic pentru femeile respinse, în mod inevitabil, a devenit o practică care a scăpat de sub control și a fost în cele din urmă interzisă de guvernul francez. În prezent, în Franța, dragostea se sărbătorește cu brânză, cornuri, ciocolată și șampanie.
În Norvegia, admiratorii secreți oferă poezii persoanei iubite, împreună cu o felicitare realizată din modele complicate de hârtie. Poeziile sunt anonime, iar cele care le primesc trebuie să ghicească cine este „Valentinul” lor. Primesc și un indiciu, câteva puncte marcate pe felicitare, al căror număr este egal cu cel al literelor care compun numele expeditorului.
Dacă femeile norvegiene reușesc să își găsească „Valentinii”, primesc de la aceștia un ou special de Paște. Dacă nu ghicesc, ele sunt nevoite să le dăruiască bărbaților un ou original cu ocazia sărbătorii pascale.
Dacă ai visat vreodată să te căsătorești alături de cei mai buni prieteni, cunoscuți, vecini, colegi, Ziua Îndrăgostiților din Filipine poate fi sărbătoarea ta. În fiecare an, de Ziua Îndrăgostiților, sute (uneori mii) de cupluri se reunesc pentru a se căsători în masă, în locuri publice. Adesea, sărbătorile sunt sponsorizate de guvern ca serviciu public, permițând cuplurilor defavorizate posibilitatea de a face nuntă.
Mulți sud-africani sărbătoresc ziua dragostei cu bomboane de ciocolată, flori și cine la lumina lumânărilor în locații romantice. Dar, dacă felicitările anonime nu sunt suficiente, sud-africanii poartă și numele iubitei pe mânecă.
Acest gest este o reminiscență de la un festival roman, numit „Lupercalia” (despre care se crede că este predecesorul Zilei Îndrăgostiților). În cadrul acelei sărbători, fetele tinere își scriau numele iubitului pe mânecă. Din fericire, în Africa de Sud se întâlnește o versiune mult mai blândă decât cea a festivalului original, unde caprele erau sacrificate și bărbații alergau pe străzi purtând piei de animale și biciuind femeile pentru a le binecuvânta cu fertilitate.
Cele două zile sunt, întâi de toate, prilejuri mult așteptate de a sărbători iubirea, de care ne putem bucura cu toții.
Cel mai important este, însă, că indiferent de statusul relației noastre, cărțile rămân cei mai credincioși parteneri. Descoperă seria Marile povești de dragoste ale literaturii dacă dorești să îți completezi lista de lectură cu recomandările librarilor noștri pentru luna februarie.
Dacă te interesează mai mult viețile romantice ale scriitorilor, te ispitim cu articolul: Feluri de fi împreună. Povești de dragoste din viața unor scriitori celebri.
