duminică, 05 februarie 2012

Arhiva categoriei ‘Noutati’

Blogul Libris.ro

Ce repede trece timpul! Parcă acum doi ani găzduiam primul eveniment cu invitaţi de marcă, la librăria St.O.Iosif din Braşov, parcă acum câteva luni lansam primul artist sub culorile Libris, parcă zilele trecute puneam în scenă primul şi singurul târg de carte din oraşul de la poalele Tâmpei.

Şi totuşi s-au scurs aproape două decenii de când suntem pe piaţă, răstimp în care ne-am pastrat pasiunea pentru cultură, răstimp în care n-am încetat să credem că putem face mai mult, că trebuie să ne maturizăm şi să ne sincronizăm cu nevoile actuale ale cititorilor noştri mai vechi sau mai noi.
2009 a fost anul unei provocări fără precedent, pentru echipa Libris: am lansat o librărie online care ne-a întrecut aşteptările şi ţinem să vă mulţumim pentru interesul de care aţi dat dovadă. Conectarea la spaţiul virtual ne-a crescut exigenţele şi, implicit, nevoile, până într-acolo încât am hotărât că avem nevoie de un depozit de carte mai mare şi chiar de un spaţiu de prezentare mai generos. Pentru o librărie independentă, un asemenea plan “în avalanşă” este poate cel mai frumos vis pe care-l puteam avea, este ceva impresionant.

Dar n-am fi luat astfel de decizii capitale, dacă n-am fi simtit că avem alături de noi o comunitate care să ne susţină. De aceea ne simţim datori acum, când cel mai recent proiect de proporţii a început să prindă contur, să ne deschidem şi mai mult către voi, cei care aţi făcut posibilă toată această transformare. Inaugurăm aşadar blogul Libris, cea mai la îndemână soluţie de a veni în întâmpinarea vizitatorilor noştri de pretutindeni şi cel mai potrivit şi prietenos mod de a intra în dialog cu ei.

Vă place să citiţi? Şi nouă! Şi, la fel de mult,  ne place să vorbim despre ce citim! Credem că experienţa unei lecturi, a unui film bun sau a unui album de calitate merită împărtăşite!

De aceea, noi vom vorbi despre toate acestea şi despre evenimentele pe care le vom organiza şi ne dorim ca şi voi să faceţi la fel, să deveniţi nu doar parteneri, ci chiar iniţiatori ai dialogului. Pentru că nu vrem să fim nişte simpli vânzători care livrează nişte produse unor cumpărători, mai degrabă preferăm să fim o comunitate de cititori care-şi lanseaza invitaţii reciproce la lectură. Şi avem unde să o facem, căci Libris are de azi blog!

Targ international de carte si muzica

Nu mai e mult şi vine luna martie. Şi dacă e martie, atunci nu are cum să lipsească târgul de carte! De ce? Pentru că e o tradiţie pe care Asociaţia “Libris Cultural“ şi partenerii săi au inaugurat-o acum 7 ani şi pentru că, evident, ne face mare plăcere să o ducem mai departe. Când ne apucăm de o treabă, vrem să iasă bine, aşa că am inceput deja pregătirile. E drept, criza economică nu s-a plictisit încă de noi dar nu vom lăsa asta să ne strice planurile. Vom aduce cât mai multe edituri şi case de discuri, cu  oferte cât mai variate, ca să nu rămână nimeni descumpănit.

Şi pentru că, în fiecare an, musafirii care ne-au călcat pragul au fost tot mai numeroşi, am căutat să fim cât se poate de ospitalieri. Târgul de la Braşov n-a fost niciodată doar o ocazie de a cumpăra cărţi şi muzică la preţuri potrivite (deşi ştim cât de pe gustul cititorilor este şi acest fapt), ci a fost un prilej de întâlnire între pasionaţii de cultură. De aceea, aşa cum v-am obişnuit şi la ediţiile trecute, ne vom îngriji de asigurarea unei ambianţe adecvate pentru evenimentul nostru preferat din an: nu vor lipsi discursurile, lansările şi surprizele. Şi nu vom uita să asortăm plimbarea printre cărţi cu ritmuri muzicale pe măsură. Artiştii promovaţi de “Libris Cultural“ vor fi şi anul acesta la datorie, gata să îi încânte pe melomani şi nu numai.
Cu gândul la voi şi la primăvară, de abia aşteptăm să vă întâlnim, în perioada 11-14 martie, la Aula Magna a Universităţii Transilvania, din centrul Brasovului.

libris.ro recomanda

  • featured
  • featured
  • featured
  • featured
  • featured
Sus