Citim autori romani contemporani?
Taifasuri / 16/06/2016

Care este ultima carte scrisă de un autor român pe care ați citit-o? Un autor contemporan? Altul în afară de Cărtărescu, Boia, Liiceanu și alții nu foarte mulți la număr despre care noi credem că pot trăi din scris? Îmi pun și eu întrebarea aceasta când stau cu banii în mână, neștiind ce carte să îmi cumpăr. Așa că răsfoiesc să văd dacă mă atrage cu ceva scrisul unui autor român contemporan. Citesc o frază, două, mă arunc într-un dialog al personajelor sau mă scufund prin versuri albe ca laptele și la fel de mate. Caut ceva. Mintea vine cu contraargumente – preț, timp, calitate – și apoi mă gândesc la ce mi-au propus colegii ori prietenii să citesc. Nu mulți îmi recomandă autori români. Dar ce au aceștia, dragă domnule? Dacă ați ști cât de mulți sunt și cu câtă pasiune scriu, majoritatea știind de la început că foile scrise de ei vor umple doar rafturi, nu și minți, căci noi căutăm să citim ce ni se zice să citim. Încă din școală mi s-a spus ce să citesc, aveam atât de multe titluri pe lista de citit, încât rareori mai aveam timp să citesc ce mi-ar fi plăcut…

Cu gândul la preşcolari
Taifasuri / 11/10/2010

Am tot vorbit de începerea şcolii, de manuale şi culegeri, de reduceri pe măsură şi parcă ne-am cocoţat cam sus privirile, parcă  i-am cam trecut cu vederea pe cei mici de tot. Dar ce, numai şcoala are clopoţel? Grădiniţa nu are? Doar şcolarii au manuale?  Or fi cei de la grădiniţă  pici dar sunt la fel de voinici şi  cu siguranţă la fel de îndrăzneţi şi cu poftă de cunoaştere. Şi dacă de abia aşteaptă ziua în care vor purta ghizdanul, fie că sunt grupa mică, fie că sunt grupa mare, toţi preşcolarii trebuie să întâmpine ziua cea mare cum se cuvine, cu bastonaşele făcute şi de ce nu, chiar cu literele şi numerele frumos conturate şi recunoscute. Şi cine să fie alături de cei mici şi curioşi, dacă nu o editură atât de cunoscută în rândul puştimii? Este vorba de Editura Egmont care a adus în România (acum mai bine de 15 ani) personajele Disney şi lumea minunată cu care au crescut deja câteva generaţii. În această lume fermecată jocurile şi învăţătura se amestecă pe nesmiţite şi provocarea exerciţiilor de scriere şi de aritmetică devine de-a dreptul amuzantă. În luna octombrie, am pregătit o ofertă specială alături de Editura Egmont, adresată în special celor care se şi…

Şi Art are reduceri…
Taifasuri / 12/05/2010

Nu putem niciodată să vorbim de prea multe reduceri. Abundenţa de preţuri speciale nu poate să exaspereze, ci doar să încânte şi să invite cumpărătorii. Ultima listă de titluri, destul de lungă, pe care am adăugat-o ofertei libris confirmă acest lucru. Ocheanul Întors? Daimonul Teoriei? Desenul din covor? Ficţiune şi Artilerie? Vă sună cunoscut? O parte din cărţile incluse în originalele colecţii ale Grupului Editorial Art pot fi achiziţionate şi de la noi. Câteva titluri, câţiva autori ca să vă deschidem apetitul pentru răsfoială? Sigur! Luigi Pirandello – Exclusa,  Alfred Jarry-Superfemeia şi Superbărbatul, Julien Green-Leviathan Francois Furet- Fascism si comunism, Pierre Bourdieu – Despre televiziune E.T.A Hoffmann – Piticuţ zis şi Cinabru, Jules Verne – Invazia mării … şi multe altele. Cărţile au un preţ cuprins între 8 şi 10 lei… şi se recomandă de la sine. Vă aşteptăm pe www.libris.ro şi la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov.

Tentaţii de la Nemira
Taifasuri / 04/05/2010

Veşti bune! În librărie a trebuit să mai eliberăm un raft, în zona dedicată promoţiilor, deoarece tocmai am actualizat oferta cu o nouă listă de cărţi la reducere. Pe site a fost mult mai simplu, doar avem spaţiu de expunere nelimitat. De data aceasta am adus titluri apărute la Editura Nemira, din aproape toate colecţiile, oferite le preţul special de 10 lei. Să consemnăm măcar câteva dintre ele, care ne-au atras imediat atenţia şi ne-au făcut să cădem în ispita… cumpărăturilor. Colecţia NAUTILUS – Negurile 1 si 2 (din seria Avalon de M.Z.Bradley), Timperfect (Benford), Substanţa M (P.K.Dick), Camuflaj (J.Halderman) Omul demolat (Bester), Carantina (C.Egan) Colecţia SUSPANS – Cercul Crucii (Ian Pears), Ultimul Templier (R. Khoury), Să mori frumos (Peter James) – de RODICA OJOG BRAŞOVEANU – Necunoscuta din Congelator, Grasă şi proastă Seria STEPHEN KING – Mobilul, Cimitirul Animalelor Colecţia BABEL – cărţi scrise de cei trei mari B: Banville, Barth, Barnes – Onorată instanţă (Banville), Arthur şi George (Barnes), Rătăcit în casa oglinzilor (Barth) Colecţia NEMIRA CLASIC – Ultima zi din viaţa unui condamnat la moarte (V.Hugo), Faunul de marmură (N.Hawthorne), Povestiri despre bunul Dumnezeu (R.M.Rilke), Sandra Belloni (George Meredith) Colecţia BONTON – Ghidul misoginului, Viaţa ca o…