Cele mai citite 3 cărți pentru dezvoltare personală din 2017
Noutati , Taifasuri / 17/01/2018

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această categorie, cărțile pentru dezvoltare personală au căpătat în România o popularitate din ce în ce mai mare, în ultimii ani. Acestea le oferă cititorilor șansa de a găsi moduri eficiente și extrem de simple pentru a-și schimba viața în bine, a câștiga rapid bani, sau pur și simplu, pentru a-și schimba atitudinea față de tot ce îi înconjoară. În imaginea de mai sus sunt cele mai citite 3 cărți pentru dezvoltare personală din 2017. Pe toate le poți cumpăra chiar acum de pe libris.ro, cea mai bună sursă online pentru cărțile tale preferate. Însă înainte de asta, haide să vedem despre ce este vorba în fiecare dintre ele: „De vorbă cu mine însumi” – Prentice Mulford Pretince Mulford reușește încă o dată să aduca în lumina puterea interioară pe care fiecare dintre noi o posedă, într-o carte pentru dezvoltare personală ce nu trebuie lipsească din colecția ta de cărți motivationale. “Arta învățării”, “Legea succesului”, “Cum să-ți păstrezi puterea”, “Reîncarnarea universală în natură” sau “Arta uitării” sunt doar câteva dintre capitolele acestei cărți, o analiză excelentă asupra ideii de Bine Intern, precum și a modului în care putem înlătura obstacolele din calea spiritului….

3 produse îndrăgite de toți, de la mic la mare
Noutati , Taifasuri / 16/01/2018

În oferta noastră vei găsi o mulțime de jocuri și jucării, cărți de colorat și puzzle-uri, de toate pentru toți, indiferent de vârstă. Dacă oamenii mari preferă de obicei cărțile bune sau un joc de societate dedicat vârstei lor, pe cei mici îi vei încânta de fiecare dată cu un set LEGO fascinant sau cu o carte de colorat. Însă câteva activități pe care le făceau cei mari atunci când erau copii, precum coloratul sau jocurile creative, s-au transformat peste noapte în lucruri puțin mai complicate, pe măsura vârstei lor. Iată care sunt acestea: Cărțile de colorat Dacă această activitate poate fi cu ușurința asociată unei vârste de până în 10 ani, trebuie să știi că pe lângă cărțile de colorat pentru copii, pe libris.ro vei găsi și cărți de colorat pentru adulți. Aceste produse au câștigat din ce în ce mai mulți fani în ultimii ani și nu sunt absolut deloc asemănătoare cu cele pentru copii. Dacă desenele puștilor pe care aceștia trebuie să le coloreze sunt de cele mai multe ori banale, ușor de terminat, la polul opus, migala și răbdarea sunt două lucruri de care vei avea mare nevoie, atunci când te apuci de o carte de…

Catan – jocul devenit rapid un adevărat fenomen mondial
Noutati , Taifasuri / 10/01/2018

Catan este considerat în unanimitate cel mai bun joc de societate din ultimii 15 ani, devenind peste noapte un fenomen mondial, cu milioane de fani în întreaga lume. Astăzi, jocul Catan se laudă cu premii câștigate de-a lungul timpului, precum Game of the Year ( 2005 ) și Game of the Century ( 2015 ), acordat de GamesCon Vegas, unul dintre cele mai mare festivaluri de gaming din lume. Inventat de Klaus Teuber, unul dintre cei mai renumiți designeri de board games din lume, Catan surprinde prin complexitatea strategiilor și totodată prin simplitatea regulilor acestui joc. Astăzi, jocul numără câteva extensii, iar pe unele dintre ele le poți comanda chiar acum de pe libris.ro. Povestea Atunci când tu și prietenii tăi ajungeți pe fascinanta insulă Catan, fiind primii coloniști ai acestei Lumi Noi, trebuie să puneți bazele unor așezări, urmând ca drumurile să faciliteze mai târziu comerțul cu diferite resurse. De la sate la orașe, materiile prime ( oi, piatră, lemn și fân ) ajung în diferite zone prin intermediul comerțului. Negoțul dintre coliniști va da naștere unor oportunități pentru mai târziu, fiind un pilon de bază pentru dezvoltarea așezărilor voastre. În curând, pe insula CATAN va începe lupta pentru…

Noutăți la început de an: 3 dintre ultimele cărți intrate în colecția noastră
Noutati , Taifasuri / 08/01/2018

Începem anul 2018 cu noutăți pentru colecția noastră de cărți, pentru ca tu să te bucuri în această primăvară de cele mai frumoase romane, cele mai utile cărți pentru dezvoltare personală și cele mai captivante povești pentru cei mici. Ție nu îți rămâne decât să treci cu atenție prin toate titlurile abia intrate în oferta noastră, pe care le găsești pe libris.ro la secțiunea Noutăți. Până atunci noi, noi ți-am pregătit mai jos 3 titluri potrivite pentru aceste zile friguroase, pe care le poți achiziționa online și care îți vor veni rapid prin curier, chiar în confortul căminului tău călduros. „Pantere parfumate” – Dan Alexe Un cuplu de îndrăgostiți români pleacă pe urmele lui Alexandre Dumas prin Rusia și Caucaz, mergând pe aceiași pași pe care scriitorul francez îi facea de la Moscova spre Marea Caspică, în jos pe Volga, apoi prin Daghestan, Cecenia și Georgia, până la Marea Neagră. “Pantere parfumate” este un road novel baroc prin Rusia și Caucaz, pe un fundal geopolitic incerct și o sumedenie de detalii culturale, istorice și etnografice. Romanul îi poartă pe cititori în Kalmikia mongolilor budiști, prin izul puternic de petrol al Mării Caspice, până în mijlocul războiului atroce duse de guvernul…