Romania postcomunista
Recenzii / 13/11/2017

Tranziția pe care o traversează România de 25 de ani ne expune constant  tentației de realizare a bilanțurilor de tot felul, a evaluărilor care să ne evidențieze poziționarea pe scara evoluției spre modelul de societate vestică, funcțională pe care ne străduim să îl atingem de peste două decenii.  De la celebrul volum semnat de Alina Mungiu Pippidi în anii 90, Românii după 89, poate unul dintre primele materiale cu circulație largă care au reflectat onest și profesionist caracterul problematic, comun și particular în aceeași măsură al tranziției românești, mai ales premergător integrării în Uniunea Europeană dar și după aceea au apărut o mulțime de volume dedicate analizei anumitor dimensiuni ale societății românești. Nu sunt însă prea multe volume care să ofere o perspectivă panoramică, multidisciplinară asupra elementelor care au configurat și au articulat dureros și lent evoluția României postcomuniste, poate și pentru că un demers de acest gen, macroscopic, reprezintă o întreprindere mult prea temerară și dificil de dus la bun sfârșit (ca să nu mai punem la socoteală adresabilitatea sa pe piață) chiar și pentru specialisti cu experiență. Coordonatorii volumului ROMÂNIA POSTCOMUNISTĂ, publicat de Editura Polirom reușesc însă o formula de compromis: o privire generală asupra evoluției românești, abordată…

O istorie a copilariei
Recenzii / 06/11/2017

În zilele noastre copilăria este privită drept o perioadă a dezvoltării  privilegiată și cu un specific propriu. Industria parentingului, legislația care ocrotește drepturile copilului, instituții și activități dedicate copilului toate sunt forme explicite prin care recunoaștem natura particulară a vârstei asociate cu inocența și fragilitatea. Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna așa. După cum sugerează Colin Heywood în ineditul volum apărut la Editura Trei, copilăria în reprezentarea ei contemporană este un rezultat al developării unor concepții de-a lungul mai multor secole, este așadar un construct  social cu o evoluție interesantă, pusă în legătură cu o serie de momente de cotitură ideologică și economică pe care autorul le explorează în capitolele cărții. Încercând să nuanțeze  una dintre cele mai controversate și populare poziții teoretice existente, aceea că nu a existat copilărie în Evul Mediu și că, după 5-6 ani copiii din acele timpuri erau priviți drept miniadulți, Colin Heywood propune, în trei capitole distincte (unul care analizează conceptul de copilărie, altul care evaluează evaluează elementele centrale în creșterea și educația copiilor din Evul Mediu și până în secolul al XX-lea și altul care discută despre universul copilăriei și practicile de parenting) un inventar de curiozități sociologice și antropologice, dezvăluind istoria surprinzătoare…

Celalalt pe care-l adoram
Recenzii / 31/10/2017

Cum arată viața unui intelectual contemporan, în contextul provocărilor ultimilor 20 de ani, în care distanțele, relațiile interumane, statutul profesional au cunoscut o mutație profundă sub presiunea schimbărilor politice și tehnologice? Despre toate acestea aflăm mai multe din romanul semnat de Catherine Cusset, o poveste fermecătoare și tragică deopotrivă, o poveste despre maturizare și eșec, despre dificultăți de adaptare dar și despre curaj, îndrăzneală, o poveste proiectată pe parcursul ultimelor două decade ale secolului XX.  Încă din primele pagini ale romanului Celălalt pe care-l adoram aflăm că protagonistul este găsit mort în locuința sa, înainte să fi împlinit 40 de ani. Misterul morții unui tânăr inteligent, rafinat, cu o experiență personală și academică impresionante se dezvăluie într-o narațiune originală semnată la persoana a II-a, din perspectiva primei sale iubite din tinerețe, cea care pare să-l fi cunoscut cel mai bine (sau nu) pe parcursul a aproape 20 de ani. În Franța anilor 80, măcinată de agitație civilă, reforme universitare, protagonistul Thomas Bulot este un tânăr care pare să aibă lumea la picioare: ambițios, cu mare potențial intelectual, șarmant, încrezător în propriile forțe, el trăiește primul său eșec în momentul în care nu este admis la Școala Normală Superioară. Fără să…

Fetita care se juca de-a Dumnezeu
Evenimente , Recenzii / 26/10/2017

Dan Lungu rămâne un prozator aparte în peisajul literaturii contemporane prin romanele sale care reconstruiesc universul marginalilor din societatea tranziției românești, oglindind, prin mijloace literare, fenomenele metamorfozelor sociale apărute în România postdecembristă. Maturizări ratate, destine naufragiate odată cu schimbarea regimului politic, babe comuniste, îmbătrâniți prematuri, băieți de gașcă,  pensionari, șomeri, toți bântuiți de fantoma unor vremuri de glorie comuniste și intimidați de noile reguli ale democrației și capitalismului (făcute după rețeta noastră secretă, românească) traversează scena, sub ochii cititorului, în prozele lui Dan Lungu în care se amestecă dramatismul și umorul blând, făcând recognoscibile aceste categorii adesea uitate și disprețuite de societatea contemporană. Mai mult decât niște tipare sociologice, mai mult decât a fi niște figuri prototip evocate științific, așa cum sunt ele inventariate în lucrările de specialitate,  personajele lui Dan Lungu prind viață și capătă culoare umană, atunci când sunt plasate în contextul literaturii (iar autorul are avantajul de a stăpâni ambele  dimensiuni ale construcției – scheletul sociologic și acoperământul literar, fiind un scriitor care este și cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială). În cel mai recent roman al său, FETIȚA CARE SE JUCA DE-A DUMNEZEU, Dan Lungu explorează, într-o cheie similară, în care sociologia privește…