Dragostea cea veche îți șoptește la ureche – Aurora Liiceanu
Noutati , Recenzii / 12/02/2020

Se spune despre prima dragoste că nu se uită niciodată. Dublând o experiență emoțională intensă cu o experiență de tip inițiatic, prima dragoste trăită ajunge să lase o amprentă de neșters asupra memoriei, poate chiar modelatoare pentru poveștile de iubire trăite ulterior. Adesea această experiență poate rămâne silențioasă, capturată în forul intim al destinelor individuale. Explorarea ei cu mijloace științifice convenționale ale psihologiei poate fi completată însă, așa cum sugerează demersul Aurorei Liiceanu, printr-o explorare a literaturii. Căci cine alții, dacă nu scriitorii, au reușit prin traducerea imaginară și printr-o capacitate expresivă dar și conceptuală aparte, să evoce particularitățile acestui tip de experiență.  Literatura pare să ofere un material cât se poate de generos pentru a înțelege marcajul profund pe care îl sculptează experiența amoroasă într-o biografie. Volumul Dragostea cea veche îți șoptește la ureche explorează tocmai developarea acestui marcaj într-o colecție de capitole prin care Aurora Liiceanu se apropie cu perspective psihologico-filosofice inițial asupra câtorva istorii memorabile despre iubirea dintâi și, mai apoi, asupra fenomenului îndrăgostirii în general. Primul autor pe care îl abordează autoarea este Yasunari Kawabata. Un scriitor cu o copilărie tristă, neglijată emoțional și însetată de repere, Kawabata pare să trăiască prima dragoste cu tânăra japoneză…

Parenting necondiționat – Alfie Kohn
Noutati , Recenzii / 03/02/2020

Parentingul a devenit de ani buni și în România un curent care atrage tot mai mult atenția. Într-o epocă a supraspecializărilor, în care nu te mai poți pricepe la nimic, nici măcar la lucruri domestice sau casnice, fără să faci un curs livrat de specialiști cu diplome, crescutul copiilor nu face excepție și nu se mai supune de zeci de ani (cel puțin în Occident) unor rigori generale, transmise din generație în generație, completate de intuiție și spirit empiric. Cu atât mai mult în România, acolo unde primele generații care au crescut și au atins maturitatea după regimul comunist, s-a dorit o ruptură cât mai accelerată de strategiile educaționale învechite și simpliste care au pregătit adulți traumatizați (pentru o societate traumatică și traumatizată la rândul ei). Probabil de aceea resursele de parenting, în era 2.0, fie că vorbim de bloguri, platforme, cabinete de consiliere sau de cărți sunt la mare căutare. Generațiile României de azi se orientează după alte repere, susținute de concursul psihologilor și al experților în educație. Problema este că reperele sunt totuși volatile și uneori contradictorii, de aceea probabil că o mare parte a acestor resurse trebuie privite cu prudență dar și cu deschidere. Un exemplu ilustrativ…

O viață și trei zile – Pierre Lemaitre
Recenzii / 28/01/2020

Ce impact poate să aibă un gest impulsiv, necugetat pe care îl faci în copilărie? Cât de mult îți pot  schimba viața câteva secunde, chiar daca nu ai mai mult de 12 ani? Sunt întrebări cheie pe care se construiește un roman polițist cu ramificații psihologice, semnat de un maestru contemporan al genului, Pierre Lemaitre, autorul volumul La revedere acolo sus, recompensat cu Premiul Goncourt în anul 2013. Într-o narațiune care se întinde puțin peste 200 de pagini, autorul francez oferă o poveste în trei părți care îl are drept protagonist pe Antoine, un personaj surprins la vârste diferite, pe mai bine de un deceniu. Prima parte și cea mai lungă îl aduce în fața cititorilor pe Antoine la vârsta de 12 ani. Născut într-un orășel de provincie francez, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, într-o familie cu un tată absent și o mamă cu principii rigide, Antoine este un băiat ușor depresiv, care a dezvoltat un cult față de singurul părinte care îl crește, destul de retras social dar atașat mai ales de câinele vecinilor. El își construiește un mic refugiu secret în pădurea din apropiere și își trăiește primele fantezii erotice, până când câinele vecinilor este…

Zilele abandonului – Elena Ferrante
Noutati , Recenzii / 23/01/2020

Elena Ferrante a devenit una dintre cele mai apreciate autoare ale ultimelor decenii, cu succes deopotrivă la critică și la public, prin tetralogia napoletană (care s-a vândut foarte bine și în România)  de care însă nu m-am apropiat până acum. Am ajuns să o descopăr pe scriitoarea italiană printr-un alt roman publicat în limba română la Editura Pandora M intitulat Zilele abandonului. A fost o experiență cu adevărat copleșitoare care mă va convinge să parcurg și alte lucrări ale Elenei Ferrante. Zilele abandonului nu spune, în aparență, o poveste complicată din punct de vedere narativ. Este de fapt o cronică amănunțită, așa cum anunță și titlul, a experienței unei femei italiene părăsită de soț după 15 ani de căsnicie. Detaliul, finețea, profunzimea psihologică și gradația structurării acestei experiențe, așa cum este orchestrată de Elena Ferrante  dau o intensitate de neuitat acestei istorii. Romanul debutează chiar cu vestea pe care o primește Olga, protagonista poveștii, că soțul ei o abandonează. Printr-o  serie de amintiri contrapuse situației prezente, o redescoperim pe Olga înaintea acestui moment de criză: o persoană relativ echilibrată care detestă tonurile ridicate, mișcările bruște, care vorbește puțin și chibzuit, disciplinată de muncă, loială , gata să își urmeze soțul…