Ruta subterană
Recenzii / 23/01/2018

Câștigătorul  a două dintre cele mai prestigioase premii din SUA: Premiul Pulitzer pe anul 2017, respectiv National Book Award pe anul 2016, romanul semnat de Colson Whitehead este disponibil și în traducerea în limba română, publicată recent de Editura Humanitas. Este un roman care explorează o perioadă întunecată a istoriei Americii, perioada de dinaintea războiului de secesiune, perioada în care sclavagismul era încă o realitatea firească în statele din sud. Chiar dacă, în ultimii ani, producții literare și mai ales cinematografice (amintesc doar Django Unchained sau 12 years a slave) au abordat această perioadă, mai ales din perspectiva persoanelor de culoare aflate sub tirania proprietarilor de plantații, prea puține au vorbit despre ruta subterană, adică rețeaua ingenioasă și complexă de linii ferate pe sub pământ pe care afro-americanii din sudul Statelor Unite au folosit-o pentru a evada spre Nord și spre Canada. În ciuda mijloacelor tehnice rudimentare de la începutul secolului al XIX-lea, afro-americanii și aboliționiștii au fost nevoiți să imagineze  și au reușit să asambleze un asemenea sistem de circulație feroviar, dat fiind faptul că vânătorii de sclavi și milițiile populare reușeau să-și ducă misiunile de recuperare la îndeplinire, chiar și după luni de zile de la momentul evadării…

Măcar ne pricepem la scuze
Recenzii / 15/01/2018

Un scurt metraj care a devenit notoriu, în urma cu ceva ani, intitulat Amatorul surprindea un personaj inedit, într-o situație inedită: un bărbat care accepta să fie plătit pentru a fi înjurat, pentru a deveni victima pasivă și inofensivă a celor care doreau să-și ventileze frustrările sau să exerseze ritualuri de trecere. O idee trăznită similară e explorată în romanul comic-absurd al scriitorului sud-coreean Ki-Ho Lee, intitulat sugestiv Măcar ne pricepem la scuze, publicat de Editura Univers. Si bong si Jin man sunt doi bărbați internați într-un ospiciu, unde ajung să fie abuzați de personalul administrativ. Cu complicitatea directorului, doi gardieni își fac de cap bătând pacienții în fiecare zi, până într-acolo unde violențele zilnice devin parte integrantă a existenței de zi cu zi. Fiind printre cei mai vechi și mai rezistenți pacienți, Si bong și Jin man ajung să fie desemnați Președinții pacienților, să își asume chiar titlul, alături de un alt coleg de salon care vrea să scape din spital, de Stâlpi ai osipiciului. În această calitate simbolică, de președinți ai suferinței, Si bong și Jin man suportă cele mai dese și brutale bătăi. Încercând să găsească o legitimare pentru toate aceste intervenții brutale, pentru a oferi un sens…

Acuzația
Recenzii / 08/01/2018

Într-un eseu memorabil, republicat în inedita colecție de texte a Editurii Humanitas, Cum să fii fericit în România, Andrei Pleșu vorbește despre bucuriile în comunism, distingând între: bucuriile minimale (euforia strictului necesar care atinge gradul de monumentalitate, într-o epocă în care nu luxul, ci firescul cotidian pare să fie interzis), bucuriile negative (bucuria de a nu fi bolnav, de a nu îți pierde slujba, de a nu fi arestat sau turnat la poliția politică, bucuria descoperirii anomaliei binelui într-un context al cenzurii și al pedepselor arbitrare), bucuriile interzise (bucuria de a asculta radioul liber, de a avea o viață religioasă, de a spune bancuri politice – orice transgresiune de acest tip avea în substrat un act de curaj moral de a depăși o interdicție malefică).  Sub dictatură, bucuria individuală pare să se proiecteze într-un orizont tensionant, între bucuria colectivă obligatorie (celebrată în cele mai deșănțate desfășurări publice), și realitatea dramatică a imposibilității actualizării ei în plan personal. O explorare literară a acestor observații dureroase regăsim în colecția de proze scurte semnate de un scriitor nord-coreean sub pseudonimul Bandi (care se traduce ca Licuriciul), un fragment de literatură inedit, poate printre puținele lucrări autentice din Coreea de Nord care au ajuns…

Călătoria către sine
Recenzii / 04/01/2018

Povestea vieții lui Irvin D. Yalom, cunoscutul psihiatru și scriitor, a fost una dintre cele mai așteptate cărți ale anului 2017 și a devenit unul dintre cele mai bine vândute volume ale sezonului. Tradusă la Editura Vellant, cartea de memorii a autorului american invită cititorii la o explorare biografică și profesională memorabilă. Dacă ar fi să ne rezumăm exclusiv la datele biografice, destinul lui Irvin D. Yalom pare să reliefeze un parcurs pilduitor, de invidiat: un om care și-a descoperit și și-a îmbrățișat vocația de timpuriu, care a studiat la câteva dintre cele mai bune școli din SUA, care a devenit un pionier al unui domeniu (psihoterapie de grup și psihoterapia existențială), care a călătorit în toată lumea,  a lucrat cu pasiune, aducând contribuții notabile profesionale și pedagogice, care a avut o căsnicie trainică și mulți copii, a reușit să își valorifice afinitățile personale scriitoricești în prelungirea profesiei sale de psihiatru, un om care a pare să se fi împlinit profesional, personal și spiritual, într-o progresie oarecum lină și îndestulătoare.  Însă volumul lui Irvin D. Yalom cuprinde mai mult decât o cronică (oricum impresionantă) a reperelor definitorii pentru o viață fascinantă, cuprinde și un efort de recuperare și de explicare,…