Prep
Recenzii / 12/04/2010

MAREA AMEŢEALĂ Că adolescenţa e o perioadă întortocheată, o ştim cu toţii, dar când trebuie să ţi-o petreci într-un lăcaş de cult al tradiţiei academice lucrurile se complică exponenţial. Să zicem că eşti o fată obişnuită din Indiana şi tatăl tău nu e decât un banal comerciant de saltele căruia îi place să glumească fără perdea în public, sub privirile aprobatoare ale mamei. Să zicem că tu ai reuşit să ajungi cu bursă la o şcoală unde se înghesuie odraslele unor jucători cu greutate pe piaţa capitalistă. Destul de mulţi din puştii aceştia sunt plini de orgolii, ambiţii şi opinii care te şterg din start de pe harta “lucrurilor care contează”. Să mai zicem că nu străluceşti prin nimic: nici prin atractivitate, nici prin rezultate şcolare şi evident, nici prin contul din bancă al familiei. A,  să nu uităm, nu ai decât 13 ani, şi tocmai te-ai trezit în braţe cu o conştiinţă care-şi pune prea multe întrebări. Te simţi puţin ameţit? Puţin mai mult? Descurcă-te, n-ai încotro! Vezi să nu te îndrăgosteşti de vedeta liceului, că o să ameţeşti şi mai rău! Şi dacă tot o vei face să nu speri la vreun destin de Cenuşăreasă, cu final fericit,…

Moartea lui Ivan Ilici
Recenzii / 08/04/2010

O LECŢIE DE MOARTE În comunităţile rurale, cimitirul era adesea amenajat lângă biserică iar biserica era construită în mijlocul satului. Asta însemna că ţăranii treceau pe lângă cimitir cel puţin o dată pe săptămână (măcar la sfârşitul slujbei de duminică) şi aveau prilejul să-şi amintească de perisabilitatea vieţii pe pământ. Predica preotului plină de îndemnuri creştineşti (trăieşte în cinste şi curăţenie şi mulţumire) era subliniată de privirea asupra cimitirului (căci timpul trece şi uite unde vei ajunge neîmpăcat). În mediul urban lucrurile s-au schimbat, majoritatea cimitirelor s-a mutat la periferia oraşelor la fel cum ideea morţii a migrat la periferia conştiinţei locuitorilor. Acea privire asupra cimitirului care să-ţi amintească de condiţia ta de muritor a fost înlocuită de privirea la televizor, hrănită cu reclame şi divertisment facil care cultivă obsesia faţă de prezent, faţă de traiul bun aici şi acum, faţă de conforturi senzoriale de toate soiurile. Dar chiar dacă atenţia noastră ignoră subiectele neliniştitoare ale îmbătrânirii şi ale morţii, biologia îşi urmează cursul, acelaşi curs pe care l-a urmat încă de la apariţia omului pe pământ, acelaşi curs de care devine conştient şi protagonistul din Moartea lui Ivan Ilici. Ivan şi-a trăit viaţa în acord cu aşteptările familiei şi…

Fizica imposibilului
Recenzii / 05/04/2010

UN DIALOG ÎNTRE SF ŞI REAL “Mamă, ţi-am citit supărarea din minte azi dimineaţă, când ai văzut că nu mai avem pâine în casă, aşa că o să mă teleportez până la magazin ca să fac nişte cumpărături. Durează mai puţin decât dacă foloseşti sistemul de aprovizionare electronică. Sper doar să fie deschis, să nu mă ciocnesc iar de câmpul ăla de forţă invizibil de la intrare“. Scena domestică de mai sus nu este desprinsă din vreun serial de comedie SF, ci ar putea reprezenta un schimb de replici obişnuit într-o realitate viitoare, probabil cam în felul acesta ar vorbi copiii urmaşilor noştri. Vestea bună sau nu e că telepatia, teleportarea sau câmpurile de forţă sunt tehnologii care vor deveni posibile în viitorul nu foarte îndepărtat. Ne asigură de asta Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la City University din New York. O mulţime din  ideile pe care Kaku le analizează se regăsesc  în imaginarul uman din cele mai primitive timpuri: a te face nevăzut, a călători aproape instantaneu dintr-un loc în altul, a mişca obiectele cu forţa minţii etc. Literatura şi filmul au pus în scenă aceste aspiraţii străvechi ale civilizaţiei umane, în diverse forme, mai mult sau mai puţin sofisticate, în…

Grădina Raiului
Recenzii / 01/04/2010

TINEREŢE, AMOR, VREMURI FRUMOASE David si Catherine compun un cuplu care se răsfaţă, într-o vacanţă prelungită parcă, la nesfârşit, undeva de-a-lungul Rivierei franceze, un autentic paradis al îndrăgostiţilor. Plimbări cu bicicleta sau cu maşina pe faleza însorită, relaxare pe plajele încinse, băi revigorante în valurile Mediteranei,  dejunuri copioase şi cocktailuri răcoritoare, savurate sub privirile pline de solicitudine ale ospătarilor şi amor, amor fără limite, într-o atmosferă de dolce far niente, caracteristică proaspăt căsătoriţilor aflaţi în luna de miere. Pare a fi debutul unui poveşti siropoase şi lacrimogene? Nu vă lăsaţi înşelaţi, călăuza voastră este marele Hemingway, a cărui amprentă o veţi regăsi, fără doar şi poate, în acest ultim roman neterminat, publicat postum. Apucăturile cuplului de americani sunt privite cu indulgenţă de localnici, sunt tratate drept excentricităţi ale străinilor, ale junilor îndrăgostiţi. Căci David şi Catherine nu provoacă doar ridicări de sprâncene, prin vestimentaţia neobişnuită (suntem pe vremea când pantalonii scurţi stârnesc încă dezaprobări în comunităţile rurale), cât mai ales prin felul ciudat prin care par să-şi testeze posibilităţile sentimentale. Protagoniştii se iubesc, fără îndoială, cu acea dragoste năvalnică, proaspată, aparent inepuizabilă a tinereţii. Dar tumultul iubirii stimulează uneori periculos de mult şi imaginaţia. David şi Catherine aparţin unei generaţii…