Dawkins: o amăgire?
Recenzii / 05/08/2010

DOAR O REPLICĂ Cu siguranţă este o dovadă de onestitate editorială şi intelectuală, atunci când te angajezi să pregăteşti o colecţie intitulată Ştiinţă şi Religie  să oferi glas, prin publicare, tuturor tipurilor de demersuri care caută să depăşească conflictul dintre ştiinţă şi religie: atât acelor demersuri sintetice, unificatoare, transdisciplinare, conciliante în esenţă, cât şi acelora care caută să dizolve disputa prin anunţarea unui singur câştigător. După ce, acum ceva timp, Editura Curtea Veche oferea publicului una din cele mai sonore şi mai controversate cărţi din ultimii ani, care a încins spiritele în Occident, anume „The God Delusion” (tradusă cu titlul: „Himera credinţei în Dumnezeu”), scrisă de Richard Dawkins, era normal şi fertil pentru păstrarea echilibrului perspectival asupra problemei  ca aceeaşi editură să publice cel puţin o replică la acest act de condamnare nu doar al creştinismului, ci al fenomenului religios în general. După substanţialul volum al lui Dawkins, Curtea Veche lansează pe piaţă, în aceeaşi colecţie Ştiinţă şi Religie, cartea scrisă de Alister McGrath şi Joanna Collicutt McGrath (ambii profesori reputaţi la Oxford) intitulată: „The Dawkins Delusion?” (Dawkins: o amăgire? Fundamentalismul ateu şi negarea divinului). Primul lucru care te stârneşte, mai ales după ce îţi dai seama din titlu că ar…

Înscenarea lui Roger Murgatroyd
Recenzii / 02/08/2010

O INVESTIGAŢIE CU ZÂMBETE După ce citeşti titlul romanului lui Adair, dacă eşti un împătimit al Agathei Christie îţi vei face o idee cu privire genul de acţiune de care vei avea parte („Înscenarea lui Roger Murgatroyd” reprezintă o trimitere evidentă la una din cele mai cunoscute scrieri ale autoarei britanice, „Crima lui Roger Ackroyd”). Dacă ai descoperit ceva mai târziu farmecul romanelor poliţiste şi te-ai declarat un fan al lor, mai ales după publicarea si în româneşte a volumelor lui Stieg Larsson, vei fi încântat să remarci că traducerea romanului semnat de Gilbert Adair, apărut la Editura Trei are o copertă neagră, marca distinctă a seriei crime fiction  din cadrul Colecţiei Fiction Connection, din care face parte şi trilogia scriitorului suedez. Indiferent că eşti un cititor mai experimentat sau mai novice în materie de lectură poliţistă, vei ştii la ce să te aştepţi după ce vei intra în contact cu cartea lui Gilbert Adair: crime misterioase, investigaţii încâlcite, indicii expuse privirilor cunoscătoare, suspans şi un deznodământ spectaculos care urmează să-ţi confirme sau să-ţi infirme propriile ipoteze de cititor. Însă romanul lui Adair nu ne aduce doar echivalentul satisfacţiei rezolvării unui puzzle la nivel ficţional, adică nu ne trece doar…

Searching for Cioran
Recenzii / 29/07/2010

OPERA CA OGLINDĂ La începutul anilor 90, apărea în România o carte cu un titlu sugestiv, parcă în prelungirea aştepărilor acelor luni postrevoluţionare: Schimbarea la faţă a României. Autorul ei, Emil Cioran era un personaj relativ necunoscut pentru publicul care trăise dincolo de cortina de fier. Conţinutul acelei cărţi l-a impus definitiv pe Cioran în conştiinţa românilor şi a redeschis discuţiile pe tema statutului culturii române, participând şi la amorsarea controversei privind orientările politice ale generaţiei interbelice de intelectuali. De atunci au trecut 20 de ani: operele lui Cioran au fost publicate în ediţii succesive, în vreme ce scandalul derapajului legionar al grupului Criterion s-a amplificat, productiv însă, în forma unei literaturi tot mai bogate pe această temă. Cum apare astăzi Cioran publicului nespecializat? Calificativele s-au adunat pe parcurs, una câte una, pe măsură ce popularitatea de acum reclamatului român a crescut. Un filosof ermetic, liric, blasfemiator, veninos, un individ obsedat de moarte care s-a salvat de la sinucidere prin scris, un gânditor aproape insuportabil de profund şi lucid, un intelectual insolit care nu acceptă premii, încă un ghinionist care a făcut alegeri de tinereţe greşite, un pasional teribil şi erudit sau încă un personaj care ne face cunoscută ţara…

Audiţia
Recenzii / 26/07/2010

Când citeşti un roman de Ryu Murakami e greu să nu cedezi tentaţiei de a te întreba: când urmează scenele şocante, când vom fi martorii desfăşurărilor violente? În scrieriele lui Murakami apariţia unor astfel de scene este o certitudine, o chestiune ce ţine mai degrabă de timp, decât de posibilitate. Romanele autorului japonez şi-au câştigat celebritatea pentru felul curajos şi expresiv în care proiectează lumile devianţilor, în care violenţa şi abuzul de substanţe sunt coordonate cât se poate de fireşti, deşi se dovedesc a fi doar modalităţi de eschivă sau de depăşire ale unor conflicte emoţionale insurmontabile. Dar aşa zisa atmosferă horror (cu accente puternice de thriller psihologic) care se instalează invariabil în scrierile autorului japonez nu este gratuită. Până la urmă, Murakami nu exploatează doar curiozităţile sinistre, morbide, nu urmăreşte doar să-şi  transforme cititorii în nişte voyeuri ai ororilor, ci apelează la sexualitate şi violenţă pentru a întregi un portret de societate contemporană, într-un decor asiatic. Neliniştea pe care o avem când citim scrierile lui Murakami trebuie să fie neliniştea în faţa consecinţelor ultime pe care viaţa în lumea de azi le aduce: înstrăinare, lipsă de comunicare, dependenţă, decepţie. Personajele lui Murakami se mint adesea între ele şi pe ele…