Drumul spre înalta societate
Recenzii / 23/07/2010

VINOVĂŢIA PARVENITULUI Este o tipologie umană nemuritoare, atât în literatură, cât şi în viaţa de zi cu zi. Reprezentaţii ei ocupă scena indiferent de perioada istorică şi caută mereu mai mult decât au. Astăzi, în România îi regăsim, mai tineri sau mai în vârstă, la evenimentele mondene, în mall-urille pe unde plimbarea săptămânală a căpătat dimensiunile unui ritual cu mai multe semnificaţii sau chiar în parcarea din oraş, într-o maşină luxoasă, blocând accesul altor şoferi. Preocupaţi în permanenţă de imagine, investind în haine, în accesorii şi chiar în grupurile de oameni pe care le frecventează, cu ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru care bunul simţ este o chestiune opţională, în măsura în care poate servi scopurilor egoiste parveniţii sunt uşor de recunoscut, adesea greu de evitat. Plecăm capul dezaprobator dacă îi întâlnim, zâmbim sau ne pierdem cu firea, când îi vedem ahtiaţi de acumulare şi de recunoaştere prin orice mijloace. Îi privim cu un aer amuzat sau, dimpotrivă, cât se poate de grav. În literatură ei reprezintă materialul solid pentru satirizarea moravurilor din orice epocă.  În lumea ficţiunii destinele parveniţilor pot avea traiecte deosebite şi interesante: parvenitul autentic care reuşeşte stârneşte un comic amar, prin dimensiunea eforturilor pe care le depune…

Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara
Recenzii / 19/07/2010

O POVESTE RELEVANTĂ După 1989, odată cu încercările post-traumatice de a restabili un adevăr istoric falsificat şi mascat, au apărut pe piaţa de carte o mulţime de jurnale şi de biografii ale opozanţilor regimului comunist. Cei chinuiţi în umbră au păşit în lumină, pentru a povesti lumii despre grozăviile petrecute sub o guvernare opresivă. Dacă fiecare ţară din Europa de Est şi-a avut proprii disidenţi iar în unele din aceste spaţii s-au închegat chiar mişcări politice organizate, totuşi numai în România se poate vorbi de o formă poate mai puţin eficientă de protest, dar neîndoielnic curajoasă şi anume rezistenţa armată în munţi a unor grupuri care au fost în cele din urmă înfrânte (deşi au supravieţuit aproape 10 ani) de încăpăţânarea metodică a Securităţii. Povestea acestor revoltaţi din vremea obsedantului deceniu şi a complicilor lor se desfăşoară emoţionant în două mărturii cuprinse în volumul intitulat: “Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara”. Urmărind prefaţa semnată de Gabriel Liiceanu, la apariţia primei ediţii a acestei lucrari (în 1993), putem degaja o serie de justificări relative la publicarea unui astfel de volum într-un anumit moment din istoria postdecembristă a României. La nici 4 ani de la căderea regimului comunist, România încă avea nevoie de…

CRIME
Recenzii / 15/07/2010

JUSTIŢIA E COMPLICATĂ La fel ca medicii, juriştii se dovedesc a fi o sursă inepuizabilă de poveşti memorabile. De ce? Ambele profesii au de a face cu câteva din cele mai importante coordonate care ne definesc viaţa: sănătatea pe de o parte, libertatea şi siguranţa pe de altă parte. Sunt bunuri de mare preţ pentru oricine, sunt bunuri pentru care oamenii sunt dispuşi să ducă cele mai acerbe bătălii. În spitale medicii îşi pun mintea la contribuţie pentru a depista inamicii cei mai ascunşi şi mai mărunţi ai corpului, în vreme ce pacienţii se oferă adesea să încerce cele mai neconvenţionale forme de terapie. În secţiile de poliţie, cei însărcinaţi să apere legea duc, de asemenea, o vânătoare neobosită pentru a-i prinde pe cei ce ne pun siguranţa şi libertatea în pericol. În acelaşi timp, cei aduşi în faţa tribunalului caută, prin intermediul avocaţilor, să se păstreze departe de gratii şi de pedepse. Cu cât suntem mai ataşaţi faţă de anumite valori cu atât mai intens le vom apăra… iar pe baza acestei relaţii deosebite pe care o avem cu sănătatea sau cu libertatea se nasc poveştile incredibile de supravieţuire sau de dovedire a (ne)vinovăţiei. Fascinante în aceste poveşti sunt…

Soluţia Schopenhauer
Recenzii / 12/07/2010

DE LA PESIMISM LA OPTIMISM Una din primele senzaţii pe care le ai când deschizi cartea lui Yalom este cea de deja-vu. Şi nu doar pentru că autorul american propune o întâlnire tot cu un mare  filosof de secol XIX, care de data aceasta nu plânge, ci mai degrabă oferă soluţii, ci pentru că debutează cu vestea unei morţi anunţate. Julius, un profesor şi un psihoterapeut de succes află, în amurgul vieţii, că urmează să fie răpus de cancer. Un om care se gândeşte prea puţin la moarte primeşte vestea că va fi o victimă sigură. Da, pare un început demn de “Moartea lui Ivan Ilici“. Doar că în loc să se amăgească, să fugă de realitatea dezarmantă, Julius apucă repede taurul de coarne şi se confruntă  cu întrebările esenţiale: am trăit cum trebuie? A avut sens ce am făcut? De aici, Julius face ce eroul lui Tolstoi nu a mai avut timp să facă: să se asigure că toate eforturile sale până la această vârstă nu au fost lipsite de semnificaţie şi să descopere felul în care merită să-şi trăiască ultimul an de viaţă. După cum remarcă Julius, eforturile sale au fost importante în măsura în care i-au ajutat…