Imperfecţi, liberi şi fericiţi
Recenzii / 19/08/2010

SUNTEŢI  IMPERFECT, ZÂMBIŢI VĂ ROG! Iată o boală contemporană foarte răspândită de care nu mulţi dintre noi suntem conştienţi iar şi mai puţini îşi dau seama că ea se poate ameliora fără echipe de medici, pastiluţe sau alte proceduri invazive. Simptome? Destule: alergie la eşec, hipersensibilitatea ruşinometrului, accese de negativism, dependenţă de norme şi acceptare, ocazional paralizii provocate de lipsa de încredere, frisoanele obsesiei faţă de propria persoană. Da, e vorba de afecţiuni ale stimei de sine, acest organ psihic care ar trebui să ne ajute să savurăm viaţa în toată splendoarea ei dar care iată, ne poate transforma din actori care se bucură de spectacol, în supraveghetori mult prea preocupaţi de calitatea şi performanţa de pe scenă (cel mai adesea foarte critici şi cârcotaşi). Fie că e vorba de subdezvoltare sau de hipertrofie, excesele pozitive sau negative în ceea ce priveşte stima de sine sunt cât se poate de dăunătoare. Între convingerea că trebuie să fim mereu la înălţime (şi să acţionăm abundent şi zadarnic încercând să atingem acest ideal uniform) şi convingerea că nu suntem buni de nimic (şi că nici nu are rost să acţionăm atâta timp cât vom eşua cu prisosinţă) rămâne desigur calea de mijloc……

Despre psihanaliză
Recenzii / 16/08/2010

POPULARUL SIGMUND FREUD Se ştie că Freud a produs, în prelungirea realizărilor altor oameni de ştiinţă, acea mutaţie fundamentală a perspectivei asupra realităţii şi asupra omului de la începutul secolului XX. Cercetările sale au modificat profund opinii şi presupoziţii exersate timp de sute de ani şi au întregit o imagine nouă, deloc confortabilă asupra unei lumi pusă într-o altă lumină de descoperirile vremii. După ce Copernic ne-a dovedit că nu suntem centrul universului, apoi Darwin ne-a retras caracterul de fiinţe privilegiate, formulând teoria conform căreia descindem evolutiv din maimuţe, Freud a eliminat iluzia libertăţii umane, antrenând ideea determinismului psihic şi importanţei dimensiunii inconştiente în viaţa cotidiană. Astăzi, chiar dacă ideile întemeietorului psihanalizei au fost supuse unor discuţii îndelungate şi unor critici severe, transformându-se, diluându-se, cert este că psihoterapia contemporană îşi datorează o parte din practici şi din aparatele conceptuale lui Sigmund Freud. Ca orice pionier al unei discipline, al unui domeniu, Freud a fost tratat cu neîncredere şi chiar ridiculizat. Să vorbeşti despre sexualitate infantilă şi despre interpretarea viselor, ridicându-le la rangul de elemente cheie în elaborarea unei terapii, într-o epocă apăsată de stricteţea moralităţii nu putea să pară mai cu mult mai mult decât o Klosetpsychologie. Cu toate acestea,…

Insula Voaiorilor
Recenzii / 12/08/2010

LIMITELE REINVENTĂRII DE SINE Aveaţi impresia că Anglia este un monument al conservatorismului şi al tabuurilor? Credeaţi că dacă Londra este un adevărat Babilon emancipat al culturilor, provinciile au rămas conformiste şi tradiţionaliste? Ei bine, Daniel Davies contribuie la surparea unor asemenea prejudecăţi scriind un roman în care localnicii împrejurimilor capitalei britanice dovedesc că au preocupări destul de neconvenţionale, deşi oneste în esenţă, în ciuda stigmatizării morale şi chiar legislative pe care o suferă. Faceţi cunoştinţă cu Jeremy Sheperd, poreclit Shep, un individ de 39 de ani care trăieşte cu părinţii, la două ore de Londra şi are o slujbă măruntă la serviciul civil de analiza datelor demografice. Avem premisele clare pentru o serie de lungi lamentări şi anxietăţi pe marginea experienţei ratării sociale, profesionale, emoţionale? Să nu ne grăbim cu concluziile. Shep n-a avut dintotdeauna acest statut. A fost un jurnalist de succes la o revistă londoneză, a avut o casă şi o maşină destul de luxoasă, legături ocazionale cu femei cât se poate de frumoase. Nu s-a întâmplat nici o catastrofă, nu şi-a pierdut averea şi nici sănătatea în urma vreunui accident, nu a fost dat afară de la slujbă şi nici nu a fost prădat de hoţi….

Marina
Recenzii / 09/08/2010

BARCELONA ŞI POVEŞTILE EI Cine a fost la Barcelona a remarcat probabil farmecul străduţelor înguste, flancate de clădiri impunătoare, care pornesc din întinsele bulevarde şi te conduc într-un labirint cât se poate de misterios şi, în acelaşi timp, animat. Din fluxul narativ principal  al istoriei oraşului care se dezvăluie pe marile artere pietonale, prin minunile imaginaţiei lui Gaudi dar şi prin solemnitatea neogotică se desprind adesea povestioare secundare, prin străduţele care îţi atrag atenţia câteva secunde, te invită discret la o aventură imprevizibilă, în care ghidul turistic devine inutil, în care te predai surpizelor pe care ţi le rezervă zona de dincolo de circuitele obisnuite. Fie că e vorba de o mică mahala, cu sârme de rufe ce unesc clădiri şi copii care se joacă într-o înghesuială pe care nici măcar nu o sesizează, fie că dai de o cărăruie pavată, străjuită de felinare victoriene, într-o linişte deplină, fie că ajungi în vreo mică piaţetă uitată de lume, vegheată de tăcerea înţeleaptă a vreunei vile mai răsărite, străduţele alcătuiesc un volum de povestiri peste care merită să-ţi arunci privirea, când lectura programată a romanului traseelor copleşitoare si plimbărilor prin zonele cunoscute începe să ţi se pară prea convenţională. Fiecare oraş…