Picnic la marginea drumului
Recenzii / 19/04/2010

O IESIRE LA IARBA VERDE MAI PUTIN OBISNUITA Ce facem când mergem la un picnic pe marginea drumului? Găsim un loc prielnic, preferabil lângă apă, ne aşezăm frumos pe iarbă, întindem pătura şi descărcăm sticlele, coşurile cu mâncare, aprindem grătarul, dăm drumul la muzică. Ne zbenguim, mai culegem nişte flori, mai bătătorim pământul cu un meci de fotbal, dacă rămânem peste noapte (că tare mai e frumos în natură) întindem corturile, pregătim un foc de tabără, facem poze, cântăm. A doua zi, ne facem bagajele, le urcăm în maşină şi ne întoarcem acasă.. dacă suntem mai harnici şi mai prevăzători, nu lăsăm în urmă decât cenuşa locului în care am făcut grătarul… dacă suntem mai mahmuri, mai leneşi, nu ne mai ostenim să adunăm şi pet-urile de plastic, cutiile de bere, şerveţelele sau ziarele citite şi nefolosite la foc. Dacă ne dovedim a fi şi de-a dreptul uituci poate lăsăm în urmă şi vreun telefon mobil sau vreun ceas, de care ne-am scăpat în grabă, când ne-am răcorit în gârlă. Fără griji de stinghereala pe care am provocat-o în jur, ne vedem de ale noastre… cu siguranţă însă că mica distracţie a provocat tulburări profunde printre vietăţile ascunse în iarbă…

Azazel, Îngerul Răului
Recenzii / 15/04/2010

UN MUSULMAN DESPRE CREŞTINI Ce se întâmplă când un profesor de filosofie islamică scrie un roman despre începuturile creştinismului? Evident, se ating sensibilităţi clericale şi se întinde covorul roşu marilor controverse şi monstruoaselor suspiciuni.  Poate un musulman să alcătuiască o poveste convingătoare despre creştini, altfel decât deformând realitatea, altfel decât animat de intenţii rău-voitoare? De ce nu?  Youssef Ziedan are curajul de a aborda o temă şi-aşa delicată în Orientul Mijlociu, într-o formulă scriitoricească cât se poate de îndrăzneaţă în care virtuţile sale de specialist al trecutului sunt puse în valoare la cel mai înalt nivel. În prelungirea unei reţete popularizate de Umberto Eco, Jose Saramago sau Dan Brown al amestecului dintre fapt documentar şi ficţiune, Ziedan optează la rândul său pentru romanul istoric. În această formulă autorul devine şi el un personaj care nu face altceva decât să dea glas istoriei, prin tălmăcirea unor manuscrise  (atenţie, fictive!) dezgropate undeva în Siria, redactate de un călugăr care s-a dovedit a fi martorul privilegiat al unui secol dens în evenimente. Povestea se plasează în timpurile  triumfului recunoscut al creştinismului, de la apusul Antichităţii. Dar victoria e departe de a fi deplină şi conducătorii noii ordini îşi  împlinesc misiunea sfântă apelând la cele mai…

Prep
Recenzii / 12/04/2010

MAREA AMEŢEALĂ Că adolescenţa e o perioadă întortocheată, o ştim cu toţii, dar când trebuie să ţi-o petreci într-un lăcaş de cult al tradiţiei academice lucrurile se complică exponenţial. Să zicem că eşti o fată obişnuită din Indiana şi tatăl tău nu e decât un banal comerciant de saltele căruia îi place să glumească fără perdea în public, sub privirile aprobatoare ale mamei. Să zicem că tu ai reuşit să ajungi cu bursă la o şcoală unde se înghesuie odraslele unor jucători cu greutate pe piaţa capitalistă. Destul de mulţi din puştii aceştia sunt plini de orgolii, ambiţii şi opinii care te şterg din start de pe harta “lucrurilor care contează”. Să mai zicem că nu străluceşti prin nimic: nici prin atractivitate, nici prin rezultate şcolare şi evident, nici prin contul din bancă al familiei. A,  să nu uităm, nu ai decât 13 ani, şi tocmai te-ai trezit în braţe cu o conştiinţă care-şi pune prea multe întrebări. Te simţi puţin ameţit? Puţin mai mult? Descurcă-te, n-ai încotro! Vezi să nu te îndrăgosteşti de vedeta liceului, că o să ameţeşti şi mai rău! Şi dacă tot o vei face să nu speri la vreun destin de Cenuşăreasă, cu final fericit,…

Moartea lui Ivan Ilici
Recenzii / 08/04/2010

O LECŢIE DE MOARTE În comunităţile rurale, cimitirul era adesea amenajat lângă biserică iar biserica era construită în mijlocul satului. Asta însemna că ţăranii treceau pe lângă cimitir cel puţin o dată pe săptămână (măcar la sfârşitul slujbei de duminică) şi aveau prilejul să-şi amintească de perisabilitatea vieţii pe pământ. Predica preotului plină de îndemnuri creştineşti (trăieşte în cinste şi curăţenie şi mulţumire) era subliniată de privirea asupra cimitirului (căci timpul trece şi uite unde vei ajunge neîmpăcat). În mediul urban lucrurile s-au schimbat, majoritatea cimitirelor s-a mutat la periferia oraşelor la fel cum ideea morţii a migrat la periferia conştiinţei locuitorilor. Acea privire asupra cimitirului care să-ţi amintească de condiţia ta de muritor a fost înlocuită de privirea la televizor, hrănită cu reclame şi divertisment facil care cultivă obsesia faţă de prezent, faţă de traiul bun aici şi acum, faţă de conforturi senzoriale de toate soiurile. Dar chiar dacă atenţia noastră ignoră subiectele neliniştitoare ale îmbătrânirii şi ale morţii, biologia îşi urmează cursul, acelaşi curs pe care l-a urmat încă de la apariţia omului pe pământ, acelaşi curs de care devine conştient şi protagonistul din Moartea lui Ivan Ilici. Ivan şi-a trăit viaţa în acord cu aşteptările familiei şi…