Casa Matrionei urmată de Incident la Gara Kocetovka
Recenzii / 13/05/2010

ÎN CĂUTAREA RUSIEI PROFUNDE Nici un scriitor rus care se respectă nu are cum să nu vorbească despre Rusia, despre sufletul locuitorilor care reflectă paradoxurile peisajului în care.trăiesc: pe cât de aspru, pe atât de intens şi de profund. Pe urmele lui Puşkin, Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev sau, mai recent, Gorki sau Evtuşenko, nici Soljeniţîn nu uită să pornească, prin cele două povestiri reunite în această apariţie editorială, în căutarea Rusiei profunde pentru a scoate în evidenţă permanenţa spirituală slavă neînfrântă, din spatele certitudinilor revoluţionare progresiste şi neclintite din spatiul sovietizat. Simplitatea, seninătatea şi umanitatea se opun, mai pregnant în prima povestire, mai discret în cea de-a doua, încrâncenării ariviste şi oarbei fidelităţi ideologice. Cele două proze scurte cuprinse în volumul prezent sunt recunoscute de autor drept întâmplări autentice. Publicate în 1963, în revista Novi mir, fără să sufere major de pe urma cenzurii (deşi detalii mai mult sau mai puţin semnificative, cum ar fi anul în care se desfăşoară acţiunea din povestirea „Casa Matrionei”, a fost modificat – 1953, în loc de 1956 – lui Hruşciov îi convenea orice critică asimilată exclusiv perioadei staliniste), ele au întâmpinat, aşa cum era de aşteptat destule atacuri din partea presei sovietice. Ambele surprind…

Noul Val Francez
Recenzii / 10/05/2010

UN VAL DE NEUITAT Sunt material de studiu obligatoriu pentru studenţii de la Regie. Sunt legendele care se confundă cu tinereţea şi aspiraţiile unei generaţii dar care n-au rămas prizoniere ale istoriei ci continuă să seducă şi  să provoace pasiuni intense chiar şi printre cei mai tineri spectatori care le descoperă pentru prima oară. După Noul Val Francez, lumea filmului nu a mai fost la fel iar ecourile schimbărilor pe care mişcarea le-a marcat au fost poate inegalabile în întreaga jumătate de secol care a urmat. Şi ca orice laborator artistic care a dobândit notorietate în epocă, Noul Val nu putea decât să fie trecut prin filtrele mitologizante ale culturii de consum şi transformat în victimă a succesului. Pe de o parte amploarea incontrolabilă a fenomenului a produs o reticenţă faţă de abordările critice totalizatoare. Pe de altă parte, creşterea popularităţii sale a presupus o simplificare, implicit o deformare a realităţii, o reducţie la o serie de imagini stereotipe la nivelul publicului larg. Căutând să se detaşeze de o cinematografie care deservea doar gusturi îndoielnice , Noul Val a ajuns, după ce şi-a câştigat locul respectabil în galeria de onoare a istoriei filmului, să fie exploatat de societatea spectacolului: de…

Profesoara de abstinenţă
Recenzii / 06/05/2010

TOATĂ LUMEA CÂŞTIGĂ America poate fi socotită fără îndoială o ţară a contrastelor. Este un rezultat remarcabil, obţinut de-a-lungul unui exerciţiu democratic longeviv,  ca urmare a respectării cu stricteţe a celebrului Prim Amendament din Constituţia SUA care protejează libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi  libertatea de conştiinţă. Este locul în care cele mai diverse grupuri sociale, profesionale, etnice, cu cele mai variate obiceiuri şi credinţe supravieţuiesc paşnic, este mozaicul social în care fiecare persoană îşi poate afla locul. Acolo unde există diversitate se nasc, desigur, tensiunile interculturale care se rezolvă cel mai adesea prin dialog şi compromisuri între părţile interesate. Sunt însă compromisurile posibile întotdeauna? Ce se întâmplă când un grup îşi asumă un rol privilegiat şi vrea să domine grupurile concurente? Răspunsul american ar fi: este inacceptabil. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Ce se întâmplă dacă acel grup se dovedeşte a fi un grup majoritar, un grup care obiectivează credinţele unui mare număr de oameni? În continuare se poate răspunde că situaţia rămâne inacceptabilă, cantitatea nu schimbă cu nimic problema de drept. Dar ca inacceptabilul să fie pus la zid este nevoie de critică şi rezistenţă. Când acestea se dovedesc a fi prea slabe, voinţa majorităţii se…

Azaleea Roşie
Recenzii / 03/05/2010

EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ… MAO? Cei care au prins perioada ceauşistă târzie sunt familiari cu deşănţatele manifestări pe care tovarăşul secretar general le pretindea, cu ocazia diverselor aniversări Cântarea României, respectiv 23 August sunt doar două dintre reperele culturale ale Epocii de Aur care epuizau, în spectacole elaborate, mii de oameni chemaţi să aducă un omagiu (ne)meritat înţeleptului conducător. Mai ştim că fascinaţia pentru asemenea desfăşurări i-a fost inspirată lui Ceauşescu mai ales de vizitele făcute în Coreea de Nord şi China. Importul instrumentelor de promovare a cultului personalităţii n-a dat însă acelaşi randament pe plaiurile mioritice. Românii au avut cel mult respect pentru liderul de la Bucureşti, pentru curajul nealinierii ideologice de la sfârşitul anilor 60. În rest, toată propaganda de înfăţişare a cizmarului din Scorniceşti drept arhitect desăvârşit al idealurilor naţionale n-a fost în stare să ţeasă o poveste de amor între popor şi conducător. Memoriile lui Anchee Min ne vorbesc însă despre un tărâm în care o asemenea poveste a fost o realitate de nezdruncinat: China din perioada Revoluţiei Culturale. Acolo şi atunci, un popor şi-a iubit sincer conducătorul, chiar şi când acesta avea la activ milioane de victime pricinuite de foamete şi planuri economice dezastruoase. Acolo, slăvirea…