Copiii lui Hansen
Recenzii / 18/11/2010

BOALA CARE TE SCOATE DIN ISTORIE Uneori, ca să închei socotelile cu istoria, ca să poţi spune că trecerea timpului nu mai are nici o semnificaţie pentru tine, nici personal şi nici social, nu trebuie nici să mori, nici să trăieşti într-o societate hegeliană sau marxistă (acolo unde istoria oricum se sfârşeşte până la urmă). E suficient să te îmbolnăveşti, dar să nimereşti o anumită boală, preferabil cronică, incurabilă şi înspăimântătoare pentru cei din jur astfel încât să te transferi din lumea în care se întâmplă ceva în lumea în care nu se întâmplă nimic sau mai degrabă în lumea în care istoria se reduce la istoricul propriei tale degradări. Există două reguli pentru a testa caracterul înfricoşător al eternităţii: limitează libertatea de mişcare şi limitează contactul uman;  regulile de bază pentru funcţionarea oricărei închisori. Doar că, pentru o închisoare obişnuită ai nevoie de gardieni, de ziduri şi de turnuri de pază, căci condamnaţii pot oricând să scape şi să nu fie recunoscuţi de semeni drept deţinuţi. Atunci când te îmbolnăveşti de lepră însă, porţi o uniformă universală pentru tot restul vieţii, eşti recunoscut şi întors în prizonierat oriunde te-ai duce, orice ai face, fără vreo şansă de eliberare (condiţionată…

Deadline
Recenzii / 14/11/2010

Ne ducem viaţa într-o ţară care “ne ocupă tot timpul”, “în care avem de toate,  şi mai bune şi mai rele”, “în care totul e posibil” (americanii să stea liniştiţi în banca lor) şi “din care nimeni nu scapă dumirit până la capăt”, dacă e să ne folosim doar de câteva din expresiile destul de populare pentru a aproxima atmosfera de pe la noi. Presa ne amuză sau ne cutremură în fiecare zi cu poveşti autohtone adevărate, în care contrastele se derulează (de câţi ani oare?) drept coordonate şi mărci definitorii ale tranziţiei pe care nu o mai încheiem: capsule semeţe de oţel, simboluri ale prosperităţii contemporane ne îmbracă peste noapte bulevardele, în vreme ce o parte din şcoli sau instituţii culturale stau gata să se prăbuşească, milionari în euro apar de unde nu te aştepţi, în vreme ce profesorii şi medicii nu reuşesc să-şi cumpere o maşină, unii mor de sărăcie şi de bolile aferente, în vreme ce alţii mor de epuizare la locul de muncă. România se dovedeşte un mediu nutritiv pentru cele mai bizare paradoxuri, pe care, din păcate, cel mai adesea doar presa le reflectă într-o manieră senzaţionalistă. Aşa cum remarca şi Marius Chivu în Dilema…

Pădurea Klarei
Recenzii / 11/11/2010

CASA CU VEDERE LA SECOL Uneori n-ai nevoie de prea multe elemente ca să oglindeşti imaginea unei epoci. Dincolo de reconstrucţiile descriptive şi narative ale obiceiurilor, locurilor, modei, mentalităţilor care oferă o panormă fidelă a culorii locale şi pe care le regăsim în romanele istorice, un secol se vede la fel de bine şi într-un decor mai modest, în care nu se învârt prea multe personaje şi în care spaţiul este cât se poate de limitat. Aşa cum au demonstrat uneori F.S. Fitzgerald, Faulkner, Evelyn Waughn sau mai recent,  Kazuo Ishiguro sau Kate Morton, zeci de ani semnificativi pentru umanitate pot să transpară din cele mai minimaliste decoruri, atâta timp cât sunt încărcate cu simboluri esenţiale ale unei anumite perioade. Casa petrecăreţului Gatsby sau conacul Darlington sunt doar două spaţii în care spiritul unei întregi epoci erupe ca un gheizer. Iar dacă acestea aruncă lumină asupra câtorva decade ale secolului XX şi mai interesant este atunci când aproape întregul veac poate fi simţit într-o simplă dumbravă, într-o simplă casă construită pe malurile unui lac din Germania. Romanul lui Jenny Erpenbeck se deschide neconvenţional, cu povestea calotei glaciare de acum 24000 de ani. Scurtul prolog geologic nu este întâmplător, atâta timp…

Modista
Recenzii / 08/11/2010

CERTAMENTE ITALIANO Ne globalizăm, ne aliniem unor standarde universale în ceea ce priveşte politica şi economia şi în acelaşi timp, încercăm să ne păstrăm specificul cultural şi naţional. Adică ne adaptăm, ne adaptăm, dar nu ne pierdem în mulţime. Iar dacă marile metropole ale lumii au început să semene tot mai mult unele cu altele (mai ales că nevoile noastre de consum se standardizează indiferent de destinaţie), provinciile, deşi ameninţate de invazia de tehnologie şi aer urban, rezistă încă sub forma unor depozitare valoroase ale specificului local. Şi nu ne referim aici doar la obiecte de prim interes sociologic, cum sunt casele sau obiectele tradiţionale, ci şi elemente mai de nuanţă: perspective asupra lumii şi stil de viaţă. Acele elemente dinamice care transpar atât de impresionant, de pildă  în filmele lui Kusturica sau ale lui Tornatore, acolo unde pitorescul (căutat, ce e drept, cu tot dinadisul) inundă pur şi simplu ecranul. Sigur, în epoca corectitudinii politice este riscant să vorbeşti despre trăsături psihologice naţionale (s-ar putea să jigneşti vreun cetăţean universal al planetei), doar noi românii ne-am săturat să fim priviţi cu neîncredere, ca şi când am fi hoţi şi puşi pe rele (deşi ne place să fim numiţi ospitalieri şi spirituali),…