Filosofia vinului
Recenzii / 10/10/2010

FILOSOFIE  LA  PAHAR Sună pretenţios, nu? Să examinezi vinul din punct de vedere filosofic. De unde până unde asemenea idee? E drept că, în ultima sută de ani, filosofia a găsit un sol interogativ fertil în oricare domeniu şi în oricare obiect i-a ieşit în cale. De când cu inaugurarea tradiţiei fenomenologice, dar şi a celei analitice se pare că iese filosofie din orice: poţi să te apuci să faci filosofia paharului cu apă sau, dacă asta ţi se pare prea comun, poţi să discuţi despre lumea posibilă în care trăieşte regele actual al Franţei, chel sau cu părul lung, depinde de preferinţele tale estetice. Şi dacă filosofia poate fi stoarsă din orice, ce bine e când poţi să o storci din struguri şi să obţii şi un delicios pahar de vin cu care să-ţi răsplăteşti curiozităţile. De fapt, filosofia şi vinul sunt corelate  prin cel puţin o trăsătură pe care Massimo Dona o scoate în evidenţă în prezentul volum. În discursul său care caută să delimiteze şi să măsoare ceea ce e bine, ceea ce e drept, ceea ce e adevărat, filosofia are nevoie de polul opus al tuturor acestor valori (în fond, determinatio este negatio). Corelativitatea acestor valori…

Părinţi şi copii
Recenzii / 06/10/2010

ACTUALUL ŞI FERMECĂTORUL   TURGHENIEV Turgheniev este, fără îndoială, un clasic al literaturii universale. Acestea fiind zise, putem să-i îndesăm volumele (cel mai probabil ediţii vechi, moştenite de la părinţi) la locul lor în bibliotecă, alături de ceilalţi titani ruşi şi să ne vedem de ale noastre, de lecturile vremurilor în care trăim. Despre Turgheniev? Numai de bine, mare om, mare caracter, minunat peisagist, iscusit critic al societăţii ruseşti de pe la 1800 şi ceva toamna, important exponent al realismului dar totuşi, mai rezonăm noi cu ceva din magia naraţiunilor lui?  Astăzi s-a cam terminat cu efuziunile sentimentale, natura trebuie salvată nu mai e timp să o contemplăm, la pândă în dumbravă nu mai stăm, că vânătoarea a devenit un sport destul de tabu şi costisitor, ne îndrăgostim şi ne întovărăşim repede, fără să mai zăbovim prea mult în aşteptări chinuitoare, apreciem o lume condusă de discursuri raţionale democratice, fără să mai avem prea multe nedreptăţi monstruoase de demascat. Totuşi Turgheniev este cât se poate de actual, măcar prin romanul “Părinţi şi copii” care iată că se găseşte din nou pe piaţă, după o pauză de mai bine de 3 ani. Dincolo de importanţa estetică în literatura universală a lui Turgheniev  subliniată…

Palatele verzi
Recenzii / 03/10/2010

E BINE ÎN NATURĂ ŞI NU PREA America de Sud, magicul pădurii tropicale, o poveste de dragoste exotică şi ceva misticism toate îmbrăcate în expresivitate naturalistă, într-un roman de sfârşit de secol XIX. Aceasta este combinaţia interesantă şi oarecum neobişnuită pe care o regăsim în una din cele mai celebre scrieri ale lui William Hudson, atent observator al florei şi faunei din Argentina de acum mai bine de 150 de ani. “Palatele verzi” roman publicat în 1904 este o lucrare din care Europa, burghezia, viaţa urbană, lupta de clasă lipsesc cu desăvârşire, lucru care nu poate decât să stârnească curiozităţi. Ce altceva se întâmpla în lume, ce altceva era intersant în acea perioadă, dincolo de impactul revoluţiei industriale, a emancipării naţionale, a modernizării societăţii? În pădurile tropicale ale Guyanei, un tânăr nobil spaniol redescoperă ritmurile neschimbate şi cuceritoare ale naturii. Mr Abel, un intelectual rafinat şi bogat se vede transformat în fugar de propria nesăbuinţă, de a se fi alăturat unor lupte politice zadarnice, în urma cărora el şi tabăra sa sunt învinşi şi alungaţi din Venezuela. Decis să se îndepărteze de pericol şi rămas fără avere, Abel porneşte într-o călătorie de-a lungul râului Orinocco, notându-şi impresiile într-un jurnal pe care…

Femeia în negru
Recenzii / 29/09/2010

VEDEM PUŢIN, NE  ÎNSPĂIMÂNTĂM  MULT Foarte mulţi dintre noi au trăit, în copilărie, fascinaţia faţă de locuri în care credeam că se petrec fenomene neobişnuite, pe care nu le puteam explica (iar gama acestor fenomene nu era deloc restrânsă la acea vârstă). Fie că era vorba de o casă părăsită sau locuită de personaje bizare, căreia îi dădeam târcoale în grup, căutând să ne măsurăm curajul, prin săritul gardului sau prin sunatul la uşă, fie că era vorba de o peşteră întunecată cu zgomote sinistre sau chiar de vreun beci sau vreo magazie plină de vechituri, lăcătuite cu lanţuri grele (ca şi când proprietarii ar fi încercat să păzească pe cineva să iasă, mai degrabă decât să intre), toate aceste spaţii izolate erau terenuri propice pentru apariţia fantomelor sau a altor creaturi supranaturale. Desigur, mai toţi am rămas mai mult sau mai puţin dezamăgiţi, când am aflat că scârţâitul din senin, zgomotele de paşi de prin cotloane, strălucirile din dreptul geamurilor nu erau dovada unor prezenţe misterioase, cât mai degrabă metehne ale bătrâneţii unor încăperi abandonate: lemn putred, şobolani, reflexii ale soarelui în sticla crăpată. Am crescut fără să ne întâlnim cu stafii şi chiar le-am pus la îndoială existenţa,…