Bonobo și ateul
Recenzii / 20/08/2018

În una dintre cele mai mari dispute ideologice care a s-a amplificat, în diverse forme și cu argumente tot mai complexe, aceea dintre creaționiști și atei (în general adepți ai evoluționismului), o dispută oarecum a surzilor, Frans de Waal, un cercetător experimentat al comportamentului animal propune o poziție oarecum bizară, aparent reconciliantă: putem să asumăm evoluționismul și să trasăm rădăcinile și formele mai primitive ale trăsăturior pretins distinct umane (empatia, capacitățile prosociale și morale) în ordinea lanțului evolutiv, dar fără să falimentăm și să eliminăm brutal religia din peisajul organizării noastre sociale (măcar pentru beneficiile pragmatice, pentru felul în care valorifică și ghidează trăsăturile noastre evoluate din lumea animală, așa cum puține alte corespondente au reușit să o facă). După secole în care mulți gânditori au operat în paradigma moralității de tip top-down (adică de sus în jos, asumând ideea că pulsiunile animalice sunt temperate, educate și cenzurate prin intermediul moralei și a rațiunii), Frans de Waal răstoarnă această paradigmă cu una de tip bottom-up conform căreia controlul rațional și morala sunt posibile în virtutea unor fundamente bio-emoționale înnăscute, moștenite de altfel, pe linie evolutivă de la alte specii. Așadar, sugestia lui Frans de Waal este cel puțin interesantă: putem…

Viață de vânzare
Recenzii / 13/08/2018

Emblematicul scriitor japonez, Yukio Mishima, nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru literatură și ieșit de pe scena vieții prin controversatul gest al sinuciderii ritualice prin seppuku a publicat un roman în foileton, la finalul anilor 60, un roman adus la lumina tiparului după mai multe decenii, în variantă integrală, inclusiv în limba română la Editura Humanitas. Spre deosebire de alte scrieri ale autorului japonez, cufundate în atmosfera enigmatică orientală, în echivocul simbolistic, pasiunea pentru florile de cireș, haikuri și intensități emoționale extreme, VIAȚĂ DE VÂNZARE livrează o cu totul altă experiență de lectură, în proximitatea absurdului și a ludicului. Premisa de la care pleacă povestea lui Mishima este provocatoare, chiar și fără prea multe explicații: Hanio, un intelectual harnic și eficient, cu o slujbă bine plătită și un curs stabil de viață se hotărăște, într-o bună zi să se sinucidă după un moment neconvențional de revelator al absurdității vieții de zi cu zi (pur și simplu are impresia, citind un ziar oarecare, că literele se rătăcesc haotic, ca niște gândaci, la fel cum, am putea observa evenimentele se succedă fără motiv și fără ordine într-o viață obișnuită). Tentativa sa de suicid, relativ pregătită, eșuează însă și, cum viața…

Popular
Recenzii / 07/08/2018

În volumul Statut și anxietate, Alain de Botton amintea că, odată cu Iluminismul, oamenii au înlocuit o imagine a unei lumi cu o alta: de la lumea în care fiecare (sărac sau bogat) își găsea locul într-o logică ierarhică așezată sub coordonate divine spre lumea tuturor posibilităților,  în care fiecare putea să-și creeze propria condiție, să devină ceea ce poate și ceea ce își dorește, indiferent ce origini socio-economice ar avea. Probabil că odată cu instaurarea acestei logici meritocratice și competitive (în care fiecare este responsabil pentru fericirea și prosperitatea sa) ideea de popularitate a devenit un reper esențial în construcția fericirii (cei populari, cel puțin la prima vedere se bucură de privilegii, obțin mai ușor tot ce au nevoie, sunt admirați și seducători). Astăzi, în lumea democratizării opiniilor, a răsturnării ierarhiilor, în lumea mijloacelor de comunicare care facilitează oricui să devină cunoscut peste noapte, să livreze un model pentru ceilalți, în lumea rețelelor sociale în care like-urile, share-urile și numărul de prieteni cuantifică impactul nostru asupra universului virtual dar și real popularitatea pare mai semnificativă ca oricând. Cât de importantă este popularitatea și care este totuși relația ei cu o viață fericită? De ce ne dorim să fim populari,…

Leacuri stranii
Recenzii / 31/07/2018

Una dintre cele mai cunoscute moșteniri spirituale lăsate de Hipocrate urmașilor care rămâne un reper și în facultățile de medicină de astăzi este dictonul: Primum non nocere (în primul rând să nu faci rău). În ciuda vechimii acestui dicton, medicina nu a reușit să se ridice la înălțimea exigenței hipocratice decât poate în ultima sută de ani și, mai mult poate de abia în ultimii 30 de ani, de când practica din domeniul sănătății se face în paradigma medicinei bazate pe dovezi (asta însemnând că orice protocol diagnostic,  terapeutic, fie el medicamentos sau chirurgical nu poate fi considerat de încredere și sigur, decât atunci când e susținut de suficiente studii care urmează o metodologie riguroasă). Anii autorității personale, ai experienței și înțelepciunii profesionale,  folosite ca reper și argument de necontestat în practicarea medicinei, alături de o atitudine experimentală, izolată au cam apus și sunt astăzi privite cu neîncredere (dacă nu pătrund chiar în zona malpraxisului) mai ales când există disponibile ghiduril de diagnostic și tratament internaționale (bazate exclusiv pe studii și date statistice). Pentru a ajunge la un asemenea standard pe deplin științific de practică, medicina a avut însă nevoie de sute de ani. Din Antichitate și până aproape de…