Leacuri stranii
Recenzii / 31/07/2018

Una dintre cele mai cunoscute moșteniri spirituale lăsate de Hipocrate urmașilor care rămâne un reper și în facultățile de medicină de astăzi este dictonul: Primum non nocere (în primul rând să nu faci rău). În ciuda vechimii acestui dicton, medicina nu a reușit să se ridice la înălțimea exigenței hipocratice decât poate în ultima sută de ani și, mai mult poate de abia în ultimii 30 de ani, de când practica din domeniul sănătății se face în paradigma medicinei bazate pe dovezi (asta însemnând că orice protocol diagnostic,  terapeutic, fie el medicamentos sau chirurgical nu poate fi considerat de încredere și sigur, decât atunci când e susținut de suficiente studii care urmează o metodologie riguroasă). Anii autorității personale, ai experienței și înțelepciunii profesionale,  folosite ca reper și argument de necontestat în practicarea medicinei, alături de o atitudine experimentală, izolată au cam apus și sunt astăzi privite cu neîncredere (dacă nu pătrund chiar în zona malpraxisului) mai ales când există disponibile ghiduril de diagnostic și tratament internaționale (bazate exclusiv pe studii și date statistice). Pentru a ajunge la un asemenea standard pe deplin științific de practică, medicina a avut însă nevoie de sute de ani. Din Antichitate și până aproape de…

Domnii Golovliov
Recenzii / 20/06/2016

Deși citesc scriitori ruși cu mare plăcere, mărturisesc că nu parcursesem și nici măcar nu auzisem M.E.Salitkov Șcedrin,  un autor rus de secol XIX comparat cu Gogol, în ceea ce privește forța scriiturii satirice, până să descopăr romanul considerat capodopera lui Șcedrin, Domnii Golovlilov, publicat de Editura All, în colecția Strada Ficțiunii. Am ales să-l lecturez, anticipând o panoramă campestră zugrăvită într-un registru ironic, cu penel realist fidel și culoare locală. Am descoperit însă o poveste extrem de întunecată, o coborâre în spirală, în tenebrele singurătății sufocante, într-o atmosferă cutremurătoare, în care timpul și viața par să fie năruite, puțin câte puțin,  cu fiecare an care se așterne peste destinul Golovliovilor. E vorba de o poveste întinsă pe trei generații a unei familii de moșieri ruși, din secolul XIX, o adevărată tragedie dianstică, cronica prăbușirii unei case, a unui nume din cauza slăbiciunilor, obsesiilor, lipsei de forță și resurse interioare a membrilor ei. Povestea debutează în ultimele zile de glorie ale domeniului Golovliov, zilele Arinei Petrovna, o strașnică bătrână care, deși are peste 60 de ani, e la fel de ascuțită la minte, de aspră și de autoritară ca orice moșier cu experiență în gestionarea unei averi imense. Atitudinea ei…

Al treilea cimpanzeu
Recenzii / 09/05/2016

Cum ar arăta omul  pentru un observator extraterestru care ar lua prima oară contact cu vieţuitoarele de pe pământ? Iată un punct de vedere năstruşnic, dar şi ambiţios pe care Jared Diamond îl propune în volumul său Al treilea cimpanezeu. E vorba de un punct de vedere care încearcă să cristalizeze o perspectivă  cât mai la zi, din punct de vedere al resurselor antropologiei şi biologiei evoluţioniste în înţelegerea naturii umane şi a locului speciei noastre în univers. Cele 5 mari capitole care alcătuiesc provocatoarea lucrare de sinteză şi de popularizare, în care prudenţa şi imaginaţia omului de ştiinţă se amestecă armonios dezvăluie amănunte surprinzătoare legate originea noastră şi de ascensiunea surprinzătoare de care specia umană a avut parte într-un timp atât de scurt. Primele capitole încearcă să identifice bazele biologice care au fundamentat evoluţia omului pe Pământ. O analiză făcută strict din perspectiva ADN-ului uman (adică a ceasului molecular – diferenţele procentuale între ADN-ul organismelor vii pot aproxima milioanele de ani de evoluţie care despart speciile între ele) relevă faptul că cei mai apropiaţi strămoş de specie ai omului sunt două categorii de cimpanzei (de unde şi titlul cărţii: pentru un extraterestru, oamenii ar reprezenta o a treia categorie…

Comportamente bizare
Recenzii / 12/01/2015

Sunt tot mai la modă și tot mai căutate cărțile care explică și ne ajută să interpretăm limbajul nonverbal, cel prin care ajungem să transmitem, voluntar sau nu,  o mulțime de informații semenilor, mai bogate și uneori mai neliniștitoare decât cele articulate verbal. Fie că încercăm să ne asigurăm de coerența dintre dimensiunea nonverbală și cea verbală, fie că ne interesează să depistăm asemenea dizarmonii la alții, pentru a ne lămuri dacă semenii ne spun adevărul, sau pentru a afla semne de simpatie sau de respingere din partea celorlalți, cu siguranță că am ocolit, la fel cum au făcut-o și autorii cărților despre comunicarea nonverbală, o serie de comportamente umane pe cât de familiare, pe atât de puțin studiate. Poate pentru că flatulența, eructația, sughițul sau căscatul sunt privite drept manifestări primitive, prost văzute de societatea civilizată, poate pentru că ele nu au căpătat, în timp,  o utilitate socială bine determinată (alta decât a provoca dezgustul sau amuzamentul), asemenea comportamente au fost trecute cu vederea sau au fost tabuizate. Subestimăm ceea ce ne este familiar și ceea ce nu trezește posibilitatea unei valorificări utile imediate, nici măcar în câmpul științific, acolo unde aproape orice poate căpăta o demnitate, atunci când…