Milioanele lui Brewster
Recenzii / 10/08/2014

Când vine vorba de bani, persistă o impresie durabilă că niciodată nu ar fi de ajuns-  oricâți bani ai avea, nevoile (sau… mofturile?) vor crește exponențial, astfel încât cheltuielile vor echilibra întotdeauna  (dis)proporționat veniturile. Despre bani se mai spune că e mai ușor să îi cheltuiești și mai greu să îi faci. Așadar, prea puțini dintre noi sunt mulțumiți cu cât au, prea puțini ar refuza o ocazie care ar duce la un câștig mai mare – dovadă palpabilă la aceste dorințe de înavuțire pe care cei mai mulți dintre noi le nutrim undeva în sinea noastră stau cărțile de dezvoltare personală care vând, la rândul lor, tot felul de secrete despre cum să dobândești mari averi în cel mai scurt timp și să devii un respectabil membru al clubului milionarilor (unde totuși, nu știu dacă toată lumea are un bilet garantat la fericire). Pe de altă parte, nu am văzut până acum nicio carte  care să te învețe cum să-ți cheltuiești banii (și nu vorbesc aici de self-help pentru maniaci risipitori) – pur și simplu un ghid, chiar și parodic, care să îți arate cum poți să scapi de milioanele în exces în cel mai scurt timp. Asta sugerează…

Maimuta vine sa-si ia craniul
Recenzii / 07/07/2013

Așa cum subtil a surprins George Orwell, în al său roman  celebru 1984, victoria supremă pentru o dictatură nu se rezumă la uciderea sau încarcerarea adversarilor săi politici. Dictaturile care își elimină fizic toți oponenții sunt primitive și nu fac decât să pună bazele unei mitologii a rezistenței, bazate pe figuri martirice pe care singure le creează. Totalitarismele avansate îi transformă pe adversarii de ieri în susținătorii de azi, îi convertesc pe liderii oponenților în cei mai fervenți adoratori. Maleficul O’Brien, personajul cu multiple fețe din 1984 sugera că dictaturile comuniste sau naziste au păcătuit când și-au persecutat pur și simplu adversarii și că eșecul lor atârna, parțial de această pornire primitivă a anihilării. Cu toate acestea, așa cum sugerează Iuri Dombrovski, practica presiunilor care aveau drept țintă convertirea intelectualilor nu era totuși străină celor mai sângeroase dictaturi ale secolului XX. Autorul rus Iuri Dombrovski, a fost un scriitor care a suferit la rândul lui pentru credințele sale: internat în lagărele sovietice mai bine de 18 ani, cenzurat și izolat de lumea culturală el a reușit să spună însă, prin romanul Maimuța vine să-și ia craniul exact o astfel de poveste, despre rafinamentul diabolic al totalitarismelor, în speță cel nazist, …

Factorul groazei
Recenzii / 25/03/2013

Faptul că problema sfârșitului  lumii are, la rândul ei… o istorie fără sfârșit (construcția face de sigur trimitere la un titlu semnat de Lucian Boia), pare să se confirme dacă e  să ne raportăm la istoria recentă: în ultimii 10-15 ani am trecut peste ceea ce trebuiau să fie mai multe apocalipse: de la apocalipsa adusă de noul mileniu, de Y2K-ul informatic, la apocalipsa declanșată de experimentele de la CERN, de la apocalipsa generată de prăbușirea financiară globală și până la sfârșitul lumii dedus din profețiile mayașe. Lista desigur că poate fi continuată. Aceste narațiuni cu caracter ultim par, de sute de ani să fie inevitabile, să servească, în diferite feluri diverselor nevoi ale omenirii, mai ales acelea de a gestiona frica de situații de limită, de necunoscut,  de lipsa unui sens obiectiv al existenței. Dincolo de asta însă toate aceste proiecții apocaliptice oferă în cele din urmă inspirație nelimitată… literaturii și artelor și capătă funcția unui generator de scenarii imaginare livrate la cheie. Miza unor asemenea scenarii nu mai are de a face cu pregătirile concrete ale individului în fața unor evenimente iminente ci mai degrabă cu exercițiile de imaginație, cu asamblarea unor avertismente subtile și plauzibile vis-a-vis de…

Ali si Nino
Recenzii / 13/02/2013

Se tot vorbește, din când în cand, despre România ca fiind un spațiu al contrastelor și al întâlnirii între influenețele occidentale și cele orientale. Unii spun că tocmai amestecul acesta ciudat, între est și vest dă farmec țării noastre, alții sunt de părere că rigurozitatea europeană asociată cu abordările mai orientale de a da dezvolta proiecte nu conduce la rezultate prea încrezătoare. Cu toate acestea, am descoperit un spațiu care, deși se află la ceva mii de kilometri de România și deși e evocat într-o narațiune care se petrece de abia la începutul secolului XX, pare să aibă exact această trăsătură definitorie, a întâlnirii între Vest și Est – doar că în acest caz, vorbim de o întâlnire oarecum echilibrată, mai puțin anecdotică, dar mai seducătoare. Nici nu mi-am imaginat că un asemenea loc poate fi regăsit în regiunea Caucaziană, în care europenii fără prea mari aplecări geografice, probabil confundă fostele republici sovietice una cu cealaltă: Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan etc- cam toate sună la fel, în fond, nu? Dar ce ascund ele cu adevărat nu am aflat uitându-mă pe hartă, ci lecturând superbul roman al lui Kurban Said.  Spațiul caucazian se dovedește, la început de secol XX, un bastion îndepărtat…