Drumul
Recenzii / 04/03/2010

DRUMUL – Corman McCarthy – Editura Humanitas, 2009 CÂND SE STINGE LUMINA… Probabil cel mai bizar element pe care îl remarci, după ce citeşti primele pagini ale romanului “Drumul” este prezenţa încăpaţânată, aproape sfidătoare a vieţii într-un univers care nu mai e în stare să o găzduiască. Ca să vă faceţi o idee, lumea  imaginată de McCarthy arată cam aşa: pârjolită, practic cauterizată până în temelii,  acoperită de nopţi “ca un glaucom”, “în care te dureau urechile de atâta ascultat”, asfixiată sub nămeţi, cenuşă şi distrugere. În acest peisaj, a rămâne în viaţă reprezintă, probabil, culmea ghinionului. Asemenea ghinionişti sunt însa protagoniştii cărţii lui McCarthy: tatăl şi fiul supravieţuitori,  rătăcind în pustietatea postapocaliptică. Ceva rau şi cataclismic s-a întamplat în lume, nu ştim ce anume, că a fost un atac nuclear sau un fenomen natural dereglat de activitatea umană, nu e foarte important. Aspectul definitoriu însa, pentru atmosfera de după dezastru, rămâne neputinţa oamenilor de a-şi mai reveni. “Drumul” nu e o punere în scenă optimistă a mitului eternei reîntoarceri, în care oamenii reclădesc, după  anihilarea purificatoare, o societate nouă şi sănătoasă. Postapocalipsa lui McCarthy e mult mai întunecata: e scenariul în care catastrofa pare să fi venit de hac…