Dracula, Mortul Viu
Recenzii / 05/09/2010

ALT  STOKER,  ALT  DRACULA Poveştile cu vampiri sunt la modă, n-avem încotro, trebuie să recunoaştem. Stau mărturie succesul unor autori ca Stpehenie Meyer, L.J.Smith, Richelle Mead care au reuşit să resusciteze interesul publicului căzut în letargie după seria semnată de Anne Rice. Dar atunci când până şi surprinzătorul portret, construit de noul val al literaturii de gen, anume al vampirilor cu faţă umană, sensibili, generoşi şi cu spirit de sacrificiu începe să-şi piardă din prospeţime cu ce mai pot fi seduşi fanii însetaţi de noutate? Cu reîntoarcerea la rădăcini, la cea mai celebră poveste care a popularizat preocuparea literară faţă de anomaliile stomatologice şi a pus Transilvania pe harta Europei. Mai precis, este vorba de o continuare a romanului lui Bram Stoker care, chiar dacă nu se dovedeşte a fi nici în spiritul şi nici în litera creaţiei cunoscutului irlandez, ne oferă ocazia să revizităm sau chiar să vizităm pentru prima oară personaje şi poveşti uitate sau cel puţin eclipsate în ultima vreme de adolescenţi cu puteri supranaturale şi vise romantice. Dacre Stoker şi Ian Holt, autorii romanului “Dracula, Mortul Viu“, oferă câteva explicaţii la sfârşitul thrillerului disponibil de acum şi în româneşte legate de propriile lor motivaţii şi intenţii …

Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara
Recenzii / 19/07/2010

O POVESTE RELEVANTĂ După 1989, odată cu încercările post-traumatice de a restabili un adevăr istoric falsificat şi mascat, au apărut pe piaţa de carte o mulţime de jurnale şi de biografii ale opozanţilor regimului comunist. Cei chinuiţi în umbră au păşit în lumină, pentru a povesti lumii despre grozăviile petrecute sub o guvernare opresivă. Dacă fiecare ţară din Europa de Est şi-a avut proprii disidenţi iar în unele din aceste spaţii s-au închegat chiar mişcări politice organizate, totuşi numai în România se poate vorbi de o formă poate mai puţin eficientă de protest, dar neîndoielnic curajoasă şi anume rezistenţa armată în munţi a unor grupuri care au fost în cele din urmă înfrânte (deşi au supravieţuit aproape 10 ani) de încăpăţânarea metodică a Securităţii. Povestea acestor revoltaţi din vremea obsedantului deceniu şi a complicilor lor se desfăşoară emoţionant în două mărturii cuprinse în volumul intitulat: “Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara”. Urmărind prefaţa semnată de Gabriel Liiceanu, la apariţia primei ediţii a acestei lucrari (în 1993), putem degaja o serie de justificări relative la publicarea unui astfel de volum într-un anumit moment din istoria postdecembristă a României. La nici 4 ani de la căderea regimului comunist, România încă avea nevoie de…

În căutarea lui Spinoza – Cum explică ştiinţa sentimentele?
Recenzii / 10/06/2010

INGENIOZITATEA NATURII Dacă artiştii apelează mereu la muze, în căutarea inspiraţiei pentru propriile creaţii, se pare că nici oamenii de ştiinţă nu se feresc să se lase influenţaţi de asemenea stimulente. Doar că pentru un om de ştiinţă nu contează ca muza să fie de sex feminin, misterioasă şi incredibil de frumoasă, el se mulţumeşte şi cu un olandez obişnuit, cu perucă de secol XVII, atâta timp cât dă dovadă de eleganţă în gândire şi de intuiţii remarcabile pentru epoca sa şi mai ales pentru contemporani. Era oarecum de aşteptat ca, după ce l-a surprins pe Descartes greşind, atunci când a postulat paradigma dualistă a gândirii occidentale, prin separarea minţii de corp, Antonio Damasio, cunoscut neurolog şi profesor, să îl descopere repede pe unul din cei mai importanţi adversari teoretici ai filosofului francez şi anume pe Baruch Spinoza. Antonio Damasio se preocupă de neurobiologia sentimentelor. E clar că dimensiunea emoţională a devenit o chestiune tot mai de interes în ultimii 20 de ani, odată cu formularea primelor teorii legate de inteligenţa emoţională şi odată cu sublinierea contribuţiei importante pe care emoţiile o au în eforturile de afirmare socială ale oamenilor. Subiectul pe care Damasio îl abordează poate fi inclus în…

Habarnam e din nou printre noi!
Evenimente / 10/05/2010

Mai ţineţi minte cartea? Coperţi albastre, cartonate… în mijloc un băieţel îmbrăcat strident (cămaşă portocalie şi pantaloni galbeni??), pescuind pe o bărcuţă improvizată dintr-un trunchi scobit şi o frunză de fag… “Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi”, de Nikolai Nosov. Nu eram nici noi prea mari când am citit-o dar tot trebuia să ne coborâm la firul ierbii, ca să ne pregătim de călătoria nemaipomenită în universul miniatural care începea pe malul Pârâului Castraveţilor. Căci prichindeii din Oraşul Florilor, pe cât de mici la stat, pe atât de pricepuţi erau în toate… şi fiecare ştia să facă atât de bine ceva (fie că era vorba de reparat maşini, de cântat la balalaică sau chiar de… înfulecat) încât numele lor nu putea decât să fie o expresie a pasiunilor şi preocupărilor care îi caracterizau. Şi printre aceşti simpatici Acuarelă, Şurubel (şi nedespărţitul tovarăş Piuliţă), Guslă, Pilulă, inegalabilul Ştietot şi toţi ceilalţi vă mai amintiţi că făceam cunoştinţă şi cu un băieţel care contrasta cu acest peisajul atât de bine aşezat, în care fiecare îşi găsea locul. E vorba de băieţelul care nu prea ştia să facă nimic dar care se ţinea tare mândru atât la port, cât şi la vorbă….