Si noi am spus da… reducerii de 20%
Evenimente / 18/02/2011

Când vine vorba de căsătorie, unii spun da, fără a clipi măcar, alţii aşteaptă acel moment miraculos în care decizia li se va înfăţişa clar şi distinct. Mai sunt unii, ca Elizabeth Gilbert, care aleg să călătorească în teritorii exotice, să se documenteze şi să reflecteze (cu umor, dar şi cu maturitate) înainte de a păşi din nou în instituţia numită căsnicie. Cei care se căsătoresc de tineri par să intre, cu inocenţă dar şi cu entuziasm, într-un joc al amatorilor sperând că vor avea parte de un deznodământ fericit (sau, mai degrabă că nu vor avea parte de niciun deznodământ). În fapt, căsnicia este mai degrabă o “combinaţie între vis şi realitate iar cuplurile îşi petrec viaţa încercând să negocieze graniţa dintre cele două“. Şi am putea noi completa, într-o negociere atât de delicată, e nevoie de negociatori profesionişti, de aceea impresia lui Gilbert este că “o căsătorie nu este un joc pentru oameni tineri“. Pregătiţi-vă pentru continuarea poveştii din Mănâncă roagă-te iubeşte. Poate  mai sobră în ton şi în formă, dublată chiar de puţină aplecare sociologică nu doar autobiografică, dar şi cu  mize mai mari (semnificaţia căsniciei) şi, poate cel mai important, cu acel amestec cuceritor de anecdotă…

Clara noaptea
Recenzii / 17/02/2011

Că tot am vorbit de o anume colecţie pe care o preţuiesc, zilele trecute am recuperat ceva din farmecul Cărţii de pe Noptieră. A fost exact surpriza pe care nu o mai trăisem de ceva vreme. A fost ca în zilele bune, când umblam prin librării şi descopeream titluri şi autori care nu îmi spuneau mare lucru (şi nici eu nu imi aruncam privirile pe rezumate sau descrieri) dar care erau însoţite mereu de prezentarea cuceritoare a colecţiei: cărţi cărora le presimţi miracolul, cărţi de care rămâi cumva îndrăgostit (fără să mai conteze dacă amorul va fi sau nu durabil). Îmi amintesc că aveam o regulă care pregătea surpriza lecturii şi pe care mi-o permiteam (preţul era adesea ridicol de mic, mai ales de când începuseră campaniile de reduceri): alege la întâmplare. Uneori alegeam citind titlul romanului, alteori luand aminte de naţionalitatea autorului  şi, ca arbitrarul să fie deplin, foloseam chiar şi culoarea copertei drept sfetnic de lectură. Aveam evident, dacă nu o încredere oarbă, în coordonatorul colecţiei şi în traducător, măcar o plăcere bizară de a participa la un joc de noroc cu literatura, de practicat printre rafturi, cu premii în amintiri plăcute dar la care ieşeam în mai toate cazurile câştigător….

Inca o carte… de noptiera
Evenimente / 16/02/2011

Sunt momente în care dispoziţiile de lectură îţi sunt limitate, fie de timp, fie de obiceiurile pe care ţi le-ai dezvoltat (supraprogramate sau dimpotrivă, haotice) fie de contextul în care te afli (o călătorie mai lungă sau mai scurtă, în pat, înainte de culcare – fără să fii insomniac). Deşi poate că paralela e puţin trivială (deşi nu complet deplasată – numarul din februarie al revistei Dilemateca urmăreşte relaţia dintre lectură şi nevoia de hrană), e ca atunci când ţi-e puţin foame dar nu ai nici ore, nici chef, poate nici bani să te duci la un restaurant select pentru un dejun cu adevărat impresionant. Adesea, în această situaţie alegi soluţia de compromis (cel mai adesea avantajoasă bănesc şi fiziologic, mai rar gustativ) a fast-foodurilor, patiseriilor şi mai nou, covrigăriilor (vedeta anteprenorială a vremurilor de criză). Din fericire, lucrurile stau puţin mai nuanţat când e vorba de lectură, nu te învârţi în spaţiul unor alegeri atât de extreme. Da, s-ar putea ca adesea să nu ai nici timpul şi nici dispoziţia pentru un meniu complet: sute de pagini, autori cunoscuţi, premiaţi, scrieri care mai profunde şi criptice, care mai explozive stilistic, consumatoare (în cel mai admirabil mod, fără îndoială) de…

Nu sperati ca veti scapa de carti
Recenzii / 09/02/2011

Prima oară când mi-am aruncat privirea peste volumul recent apărut la Editura Humanitas, m-am întrebat dacă nu cumva titlul e puţin ciudat. Să fi fost vreo ironie la mijloc? Cine ar putea spera să scăpăm de cărţi? Mai degrabă sunt mulţi cei îngrijoraţi că obiectul acela familiar de secole numit carte nu va avea o soartă prea roză în peisajele hipertehnolgizate. Nu sperăm să scăpăm de cărţi, ci ne e de-a dreptul teamă că ele vor fi eliminate din competiţia mijloacelor de petrecere a timpului (liber sau profesional). Şi atunci nu ar fi fost mai potrivit, nu ar fi avut un efect mai calmant dacă editorul ar fi ales  drept titlu: Nu vă fie teamă că vor dispărea cărţile? Pe măsură ce am parcurs volumul, mi-am dat seama însă că titlul este cât se poate de la locul lui şi că e capabil să îl liniştească chiar şi pe cel mai sumbru futurolog care s-ar pronunţa în privinţa viitorului cărţii şi chiar şi pe adversarii ei (reali sau fictivi). Căci şi în cazul în care ne-am dori vreodată (din cine ştie ce motive) ca aceste obiecte (greu de definit, nu glumă, după cum ne aminteşte Umberto Eco) să iasă pe…