Dezonoare
Recenzii / 06/03/2011

Un proverb cunoscut în spaţiul anglofon spune: “home is where the heart is” (numim acasă locul sau oamenii de care ne simţim cel mai legaţi). Pe măsură ce am citit romanul lui J.M.Coetzee, nu am încetat să mă întreb care este totuşi casa lui David Lurie? Care este locul în care îşi poate afla împlinirea, de care sa se simta cel mai legat? Aparent, ca profesor universitar, înconjurat de studenţi, căsătorit de mai multe ori şi divorţat (deşi în relaţii bune cu fostele consoarte) ai crede că, deşi e trecut de 50 de ani, David Lurie este un ins cât se poate de activ , un om cu mai multe case: profesia sa, limba şi literatura engleză, universitatea ca spaţiu al transmiterii pasiunii pentru generaţiile viitoare şi chiar membri ai familiei de care s-a despărţit dar cu care ţine încă legătura. În fapt, lucrurile nu stau tocmai aşa. Fără să fi fost un profesor strălucit, David Lurie realizează, pe fondul restructurării universităţii  unde lucrează,  că poartă, ca mulţi alţi colegi de generaţie, povara unei educaţii inadecvate sarcinii ce îi revine (că e un fel de “cleric într-o epocă postreligioasă”). Preocupat de perioada romantică din literatura engleză, David este nevoit să…

Calatorii prin lectura… cu 20% reducere
Evenimente / 02/03/2011

Dacă e să ne amintim de una din discuţiile purtate de personajele lui Jules Verne, într-un roman celebru,  putem să îi remarcăm valabilitatea, astăzi mai mult ca oricând. Acea discuţie care avea să stea la baza celei mai originale prinsori făcute în Marea Britanie, evidenţia felul năstruşnic de a glumi al câtorva englezi care apreciau că Pământul s-a micşorat. Sigur, nu era vorba de o micşorare fizică, ci pur şi simplu de faptul că oamenii secolului XIX puteau face înconjurul planetei într-un timp mult mai scurt decât cei din secolul precedent, mai precis în exact trei luni fără zece zile. Mergând pe aceeaşi idee, din veacul lui Verne şi până în zilele noastre, pământul n-a făcut decât să se micşoreze, astăzi turul planetei durează cel mult o zi-două iar continentele pe care Phileas Fogg le străbătea, în săptămâni întregi, apelând la tot felul de soluţii ad-hoc, se traversează în prezent în câteva ore, în cel mai deplin confort. Dar dacă timpul călătoriei s-a scurtat, dacă Pământul s-a micşorat într-adevăr, asta nu înseamnă că destinaţiile şi popasurile nu au rămas la fel de fermecătoare, cu toate că şi-au pierdut din aerul misterios, de când turiştii îşi pregătesc vizita apelând la ghiduri…

Si noi am spus da… reducerii de 20%
Evenimente / 18/02/2011

Când vine vorba de căsătorie, unii spun da, fără a clipi măcar, alţii aşteaptă acel moment miraculos în care decizia li se va înfăţişa clar şi distinct. Mai sunt unii, ca Elizabeth Gilbert, care aleg să călătorească în teritorii exotice, să se documenteze şi să reflecteze (cu umor, dar şi cu maturitate) înainte de a păşi din nou în instituţia numită căsnicie. Cei care se căsătoresc de tineri par să intre, cu inocenţă dar şi cu entuziasm, într-un joc al amatorilor sperând că vor avea parte de un deznodământ fericit (sau, mai degrabă că nu vor avea parte de niciun deznodământ). În fapt, căsnicia este mai degrabă o “combinaţie între vis şi realitate iar cuplurile îşi petrec viaţa încercând să negocieze graniţa dintre cele două“. Şi am putea noi completa, într-o negociere atât de delicată, e nevoie de negociatori profesionişti, de aceea impresia lui Gilbert este că “o căsătorie nu este un joc pentru oameni tineri“. Pregătiţi-vă pentru continuarea poveştii din Mănâncă roagă-te iubeşte. Poate  mai sobră în ton şi în formă, dublată chiar de puţină aplecare sociologică nu doar autobiografică, dar şi cu  mize mai mari (semnificaţia căsniciei) şi, poate cel mai important, cu acel amestec cuceritor de anecdotă…

Clara noaptea
Recenzii / 17/02/2011

Că tot am vorbit de o anume colecţie pe care o preţuiesc, zilele trecute am recuperat ceva din farmecul Cărţii de pe Noptieră. A fost exact surpriza pe care nu o mai trăisem de ceva vreme. A fost ca în zilele bune, când umblam prin librării şi descopeream titluri şi autori care nu îmi spuneau mare lucru (şi nici eu nu imi aruncam privirile pe rezumate sau descrieri) dar care erau însoţite mereu de prezentarea cuceritoare a colecţiei: cărţi cărora le presimţi miracolul, cărţi de care rămâi cumva îndrăgostit (fără să mai conteze dacă amorul va fi sau nu durabil). Îmi amintesc că aveam o regulă care pregătea surpriza lecturii şi pe care mi-o permiteam (preţul era adesea ridicol de mic, mai ales de când începuseră campaniile de reduceri): alege la întâmplare. Uneori alegeam citind titlul romanului, alteori luand aminte de naţionalitatea autorului  şi, ca arbitrarul să fie deplin, foloseam chiar şi culoarea copertei drept sfetnic de lectură. Aveam evident, dacă nu o încredere oarbă, în coordonatorul colecţiei şi în traducător, măcar o plăcere bizară de a participa la un joc de noroc cu literatura, de practicat printre rafturi, cu premii în amintiri plăcute dar la care ieşeam în mai toate cazurile câştigător….