Tragedia Germaniei
Recenzii / 17/10/2010

ÎNTOARCEREA VÂNĂTORULUI DE MITURI Când Lucian Boia porneşte la vânătoarea de mituri, e aproape de la sine înţeles  că nu se va întoarce doar cu poveşti vânătoreşti, dar fără pradă. Doar el  are  un simţ de orientare impresionant în pădurea vastă a istoriei ideilor, are un ochi suficient de critic şi de experimentat şi are o îndrăzneală dublată de profesionalism veritabil pentru a face faţă oricărei prejudecăţi, oricărei mitologii care arborează pretenţii de adevăr, indiferent de câtă susţinere s-ar bucura. Îndrăzneala lui Lucian Boia este aceea caracteristică omului de ştiinţă autentic care incearca, prin ipotezele şi demonstraţiile pe care le face să ne aşeze în matca perspectivei rezonabile, căutând să tempereze discursurile prea pasionale (care îşi găsesc adesea acoperirea sau justificarea în argumente pseudoistorice) dar şi să deschidă noi orizonturi de interpretare, să implice discuţiile într-o dialectică sănătoasă, ferindu-ne de una din cele mai periculoase ameninţări când vine vorba de studiul istoriei, anume unanimitatea. Galeria de mituri vânate până acum de Lucian Boia este impresionantă: mitul României eroice, mitul democraţiei, mitul sfârşitului lumii (printre altele) şi, mai recent, mitul entuziasmului românesc de a forma statul unitar. Ultima pradă expusă în această galerie este aceea a Germaniei în postură de agresoare…

Am ceva sa-ţi spun
Recenzii / 27/09/2010

LONDONEZII DE AZI La un moment dat mi-am întrebat un cunoscut, plecat la Londra de mai bine de un an de zile, cum i se par a fi englezii. Ideile încă preconcepute şi probabil depăşite legate de psihologia naţiunilor, îmi dădeau ghes să cred că acea sinteză a trăsăturilor britanice: distincţie, punctualitate, discreţie,  umor sec cu care mă familiarizasem mai ales prin literatură (şi încă de mic – e greu să uiţi figura lui Phileas Fogg, din romanul lui Jules Verne, Ocolul Pământului în 80 de zile) supravieţuiesc şi astăzi printre londonezii de rând. Răspunsul la întrebare l-am primit tot sub formă interogativă: care englezi? Într-adevăr, dacă porneam de la premisa că Londra e populată de astfel de gentlemani cu obiceiuri victoriene, cunoscutul meu nu ar fi avut despre ce să-mi povestească. Şi el trăise surpriza descoperirii faptului că metropola britanică devenise, de zeci de ani, un autentic Turn Babel, în care e mai probabil să dai peste pakistanezi, arabi, sârbi, spanioli, estonieni, africani etc decât de britanici sadea, cu arbori genealogici ai căror rădăcini să fie bine înfipte în solul insular,  măcar de 100 de ani. Romanul lui Hanif Kureishi se petrece în această Londră populată de englezi naturalizaţi…

Dracula, Mortul Viu
Recenzii / 05/09/2010

ALT  STOKER,  ALT  DRACULA Poveştile cu vampiri sunt la modă, n-avem încotro, trebuie să recunoaştem. Stau mărturie succesul unor autori ca Stpehenie Meyer, L.J.Smith, Richelle Mead care au reuşit să resusciteze interesul publicului căzut în letargie după seria semnată de Anne Rice. Dar atunci când până şi surprinzătorul portret, construit de noul val al literaturii de gen, anume al vampirilor cu faţă umană, sensibili, generoşi şi cu spirit de sacrificiu începe să-şi piardă din prospeţime cu ce mai pot fi seduşi fanii însetaţi de noutate? Cu reîntoarcerea la rădăcini, la cea mai celebră poveste care a popularizat preocuparea literară faţă de anomaliile stomatologice şi a pus Transilvania pe harta Europei. Mai precis, este vorba de o continuare a romanului lui Bram Stoker care, chiar dacă nu se dovedeşte a fi nici în spiritul şi nici în litera creaţiei cunoscutului irlandez, ne oferă ocazia să revizităm sau chiar să vizităm pentru prima oară personaje şi poveşti uitate sau cel puţin eclipsate în ultima vreme de adolescenţi cu puteri supranaturale şi vise romantice. Dacre Stoker şi Ian Holt, autorii romanului “Dracula, Mortul Viu“, oferă câteva explicaţii la sfârşitul thrillerului disponibil de acum şi în româneşte legate de propriile lor motivaţii şi intenţii …

Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara
Recenzii / 19/07/2010

O POVESTE RELEVANTĂ După 1989, odată cu încercările post-traumatice de a restabili un adevăr istoric falsificat şi mascat, au apărut pe piaţa de carte o mulţime de jurnale şi de biografii ale opozanţilor regimului comunist. Cei chinuiţi în umbră au păşit în lumină, pentru a povesti lumii despre grozăviile petrecute sub o guvernare opresivă. Dacă fiecare ţară din Europa de Est şi-a avut proprii disidenţi iar în unele din aceste spaţii s-au închegat chiar mişcări politice organizate, totuşi numai în România se poate vorbi de o formă poate mai puţin eficientă de protest, dar neîndoielnic curajoasă şi anume rezistenţa armată în munţi a unor grupuri care au fost în cele din urmă înfrânte (deşi au supravieţuit aproape 10 ani) de încăpăţânarea metodică a Securităţii. Povestea acestor revoltaţi din vremea obsedantului deceniu şi a complicilor lor se desfăşoară emoţionant în două mărturii cuprinse în volumul intitulat: “Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara”. Urmărind prefaţa semnată de Gabriel Liiceanu, la apariţia primei ediţii a acestei lucrari (în 1993), putem degaja o serie de justificări relative la publicarea unui astfel de volum într-un anumit moment din istoria postdecembristă a României. La nici 4 ani de la căderea regimului comunist, România încă avea nevoie de…