A fi părinte. Artă și provocare
Evenimente / 15/12/2017

Vin sărbătorile și gândul ne zboară la cei dragi. Dorim să le oferim ce e mai bun și să-i avem alături de sărbători pentru o reîncărcare de baterii care să ne țină tot anul. Despre cei dragi a fost vorba și în cartea doamnei Silvia Souca, psihoterapeut, care a fost lansată seara trecută la librăria Șt. O. Iosif. Cartea se numește „A fi părinte. Artă și provocare” și este apărută la Libris Editorial. Evenimentul a fost deschis de către Dana Anghelescu, director Libris Editorial. Folosindu-se de un mic joc de cuvinte legat de titlul cărții, Dana a apreciat că această carte vorbește de fapt despre arta de a fi părinte. În opinia Danei, cărțile de parenting – un subiect extrem de popular în era noastră – se împart în două categorii: cele ce promovează pozitivismul necondiționat și tratează doar aspectele plăcute ale sarcinii și creșterii copilului și cele oneste care nu sfiesc să trateze ambele fețe ale monedei. Cartea doamnei Souca se încadrează în cea de-a doua categorie. Onestitatea acestei cărți reiese tocmai din practica profesională de ani de zile pe care o are în domeniu. „A fi părinte” este o carte ușor de citit, de parcurs și foarte ușor…

Pasari. Doruri…la Libraria St. O. Iosif
Evenimente , Noutati / 05/12/2017

La librăria Șt. O. Iosif, ne place să credem că autorii care ne calcă pragul ne devin prieteni. Cu siguranță, Gabriela Hornoiu se numără printre oamenii care ne-au mers direct la suflet încă de la prima noastră întâlnire. Gabriela Hornoiu este mai mult decât un autor, este o poveste de viață, o pildă de izbăvire, un exemplu pentru toți cunoscuții ei. După ce acum câțiva și-a lansat, tot la librăria Șt. O. Iosif, volumul ei de debut „Dincolo de cortină” (o colecție de proză), acum a venit rândul poeziei să stea pe rafturile librăriei sub semnătura Gabrielei Hornoiu. Este vorba de volumul „Păsări. Doruri”. Evenimentul a fost deschis de către Dana Anghelescu, director Libris Editorial. Aceasta a reamintit celor prezenți despre frumusețea inedită a Gabrielei Hornoiu. Subiectul exemplului de viață pe care aceasta îl oferă celor din jur nu a putut fi ocolit, în ciuda modestiei autoarei. Terapia prin scris a Gabrielei Hornoiu – aceasta are mare succes la public cu poveștile sale, unele dramatice, unele tragice, unele comice, atât pe blogul personal cât și pe facebook – este direct benefică și pentru cititorii ei care se pot delecta cu literatură de cea mai bună calitate din care pot desprinde…

Poeta vinde rochie de mireasa…la libraria St. O. Iosif
Evenimente / 18/11/2017

Orice lansare de carte prilejuiește librăriei noastre și celor cei îi calcă pragul, motive de bucurie și de încântare. Însă atunci când cartea lansată aparține unei prietene dragi nouă, atunci motivele de bucurie sunt parcă dublate. Prietenia ce leagă Libris Editorial de poeta Corina Ligia Pătrașcu este un specială; de aceea am îndeplinit cu mare drag rolul de gazdă al celui de-al doilea volum de poezie al autoarei intitulat „Vând rochie de mireasă”. Așa cum a precizat și Dana Anghelescu, director Libris Editorial și gazda evenimentului, lansarea a oferit celor prezenți o dublă bucurie, ziua de șapte noiembrie fiind și ziua de naștere a autoarei. Dana Anghelescu a amintit de frumoasa colaborare dintre Libris Editorial și Corina Ligia Pătrașcu, colaborare ce a început cu apariția primului ei volum „E timpul iubirii”, lansat în cadrul fEstivalului de cArte și muzică din vara anului curent. „Vând rochie de mireasă” a fost recomandat cu căldură publicului, volumul transmițând cele mai sincere stări și sentimente oricui o va citi. Microfonul i-a fost înmânat scriitoarei Georgeta Blendea Zamfir care a descris-o pe autoarea ca un psiholog ce pictează cu metaforele vieții. Însă metaforele acesteia nu sunt vorbe în vânt; sunt autori care, din păcate, nu…

Gabriel Chifu la Libraria St. O. Iosif
Evenimente / 18/11/2017

Într-o zi plină de încărcătură istorică – 30 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov – scriitorul Gabriel Chifu a venit la librăria Șt. O. Iosif cu cel mai recent roman al său, „Ploaia de trei sute de zile”. Gabriel Chifu a fost desemnat scriitorul anului 2017 de către Uniunea Scriitorilor din România. Alături de scriitor s-au aflat domnii Sorin Lavric și Daniel Cristea-Enacher, critici literari, și domnul Adrian Lesenciuc, scriitor și președinte al Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov. Poza Primul invitat să ia cuvântul a fost criticul literar și filosoful Sorin Lavric care a mărturisit că de fiecare dată când vine în Brașov se simte molipsit de spiritul gotic, german al orașului. Fiind de profesie filosof, domnul Lavric a căutat întotdeauna spiritul în literatură căci o scriitură poate fi impecabilă însă dacă îi lipsește perspectiva spirituală totul este degeaba. În opinia domnului Lavric, Gabriel Chifu își pune mereu, pe parcursul romanului, întrebări de genul care este rostul vieții. El ne vorbește despre mizeria curată a umanității adică de mizeria omului cultivat și cu statut social ridicat dar care este însă lipsit de orice orizont spiritual. Acestea sunt personajele pe care ni le prezintă Gabriel Chifu; personaje care se…