Cele mai citite 3 cărți pentru dezvoltare personală din 2017
Noutati , Taifasuri / 17/01/2018

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această categorie, cărțile pentru dezvoltare personală au căpătat în România o popularitate din ce în ce mai mare, în ultimii ani. Acestea le oferă cititorilor șansa de a găsi moduri eficiente și extrem de simple pentru a-și schimba viața în bine, a câștiga rapid bani, sau pur și simplu, pentru a-și schimba atitudinea față de tot ce îi înconjoară. În imaginea de mai sus sunt cele mai citite 3 cărți pentru dezvoltare personală din 2017. Pe toate le poți cumpăra chiar acum de pe libris.ro, cea mai bună sursă online pentru cărțile tale preferate. Însă înainte de asta, haide să vedem despre ce este vorba în fiecare dintre ele: „De vorbă cu mine însumi” – Prentice Mulford Pretince Mulford reușește încă o dată să aduca în lumina puterea interioară pe care fiecare dintre noi o posedă, într-o carte pentru dezvoltare personală ce nu trebuie lipsească din colecția ta de cărți motivationale. “Arta învățării”, “Legea succesului”, “Cum să-ți păstrezi puterea”, “Reîncarnarea universală în natură” sau “Arta uitării” sunt doar câteva dintre capitolele acestei cărți, o analiză excelentă asupra ideii de Bine Intern, precum și a modului în care putem înlătura obstacolele din calea spiritului….

Domnul Lesenciuc și al său cimitir al eroilor la librăria Șt. O. Iosif
Evenimente / 13/01/2018

La mulți ani 2018! Sărbătorile s-au încheiat și librăria Șt. O. Iosif a deschis seria de lansări de carte pe acest an cu un autor apreciat și iubit de către publicul brașovean. Este vorba de domnul Adrian Lesenciuc și a sa carte „Cimitirul eroilor”, pe care Libris Editorial a avut plăcerea de a o face cunoscută oamenilor de pretutindeni. Așa cum a amintit și Augusta Oniță, director Libris și gazda evenimentului, pe lângă capacitatea de scriitor, domnul Adrian Lesenciuc mai îndeplinește și funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov, cât și cea de membru universitar în cadrul Academiei de Forțe Aeriene Henri Coandă din același oraș Brașov. Acestea sunt funcțiile oficiale, însă noi cei de la Libris îl cunoaștem pe domnul Lesenciuc și ca fiind un organizator impecabil și un om minunat. În această seară însă, domnia sa s-a aflat alături de noi ca și scriitor alături de romanul său care are menirea de a ne deschide ochii, mintea și curiozitatea de a-l descoperi pe îndelete. Prima invitată care a luat cuvântul a fost doamna Mihaela Malea-Stroe care a mărturisit că dacă unele cărți, despre care trebuie să vorbească la lansări, doar le frunzărește, această carte a fost citită…

Cenușa lumii s-a așternut peste cititori…la librăria Șt. O. Iosif
Evenimente / 20/12/2017

Ne plac surprizele plăcute. Atât să le primim cât și să le oferim. Mai ales când acestea sunt dăruite oamenilor dragi nouă. Exact acest lucru s-a întâmplat seara trecută la librăria Șt. O Iosif când Iulian Băzărea, colegul nostru poate prea modest pentru binele lui, și-a lansat romanul de debut „Cenușa lumii”, un roman pe care autorul însuși îl înscrie în genul post-apocaliptic. Iulian Băzărea nu este la prima abatere literară, el publicând în trecut două volume de poezii: „Avânturi spre cer” și. Genul romanesc este oarecum nou pentru el deși acest lucru nu se simte, „Cenușa lumii” putând fi parcursă cu ușurință și menținându-și ritmul alert de la început până la sfârșit. Personajul principal, pe numele lui Solo (o posibilă referință la celebrul personaj Han Solo din saga „Războiul Stelelor”), pare desprins mai degrabă din viața reală decât din lumea fantasy descrisă de Iulian Băzărea, întrucât acțiunile și deciziile sale se înscriu în zona gri a existenței nefiind întotdeauna pozitive. După ce șocul inițial a fost disipat lansarea a intrat pe un făgaș normal, toți invitații ațintindu-și privirile prietenoase către autor și invitații săi.Invitatul de onoare al autorului a fost domnul Adrian Lesenciuc, președinte al Uniunii Scriitorilor filiala Brașov….

A fi părinte. Artă și provocare
Evenimente / 15/12/2017

Vin sărbătorile și gândul ne zboară la cei dragi. Dorim să le oferim ce e mai bun și să-i avem alături de sărbători pentru o reîncărcare de baterii care să ne țină tot anul. Despre cei dragi a fost vorba și în cartea doamnei Silvia Souca, psihoterapeut, care a fost lansată seara trecută la librăria Șt. O. Iosif. Cartea se numește „A fi părinte. Artă și provocare” și este apărută la Libris Editorial. Evenimentul a fost deschis de către Dana Anghelescu, director Libris Editorial. Folosindu-se de un mic joc de cuvinte legat de titlul cărții, Dana a apreciat că această carte vorbește de fapt despre arta de a fi părinte. În opinia Danei, cărțile de parenting – un subiect extrem de popular în era noastră – se împart în două categorii: cele ce promovează pozitivismul necondiționat și tratează doar aspectele plăcute ale sarcinii și creșterii copilului și cele oneste care nu sfiesc să trateze ambele fețe ale monedei. Cartea doamnei Souca se încadrează în cea de-a doua categorie. Onestitatea acestei cărți reiese tocmai din practica profesională de ani de zile pe care o are în domeniu. „A fi părinte” este o carte ușor de citit, de parcurs și foarte ușor…