Să tai în piatră vie
Recenzii / 08/02/2012

Aflându-mă în librărie, în căutare de noutăți am dat peste romanul lui Abraham Verghese. Pe coperta a patra a acestui volum impresionant, de de peste 700 de pagini  am tras cu ochiul la prezentare: gemeni uniți la naștere, relații secrete, mamă călugăriță indiană, tatăl chirurg englez, tulburări politice în Etiopia, călătorie în Ameirca, eliberarea Eritreei. E drept că eram într-o dispoziție pentru o poveste cât mai lungă și mai încâlcită, însă abundența de elemente variate și spectaculoase îmi păreau să alcătuiască un buchet mult prea eterogen, greu de cuprins cu fire narative, chiar și de cel mai imaginativ autor. Am acceptat însă provocarea lecturii (și nu mi-a părut rău!), și asta nu doar datorită contextului multicultural în care părea să se scalde romanul (și care este atât de la modă, în fond), ci mai ales datorită faptului că cea mai mare parte a acțiunii părea să se petreacă în Africa (și sincer, chiar nu prea citisem romane proiectate pe continentul negru, din perspectiva celor născuți acolo). Romanul lui Verghese este construit în tradiția romanelor inițiatice, a bildungsromanelor, în care se urmărește evoluția unui personaj din copilărie și până la vârsta maturizării. Protagonistul și, în același timp povestitorul, este Marion Stone,…

O zi
Recenzii / 15/01/2012

Acum câțiva ani m-am gândit să țin un soi de minijurnal mai ciudat – dat fiind că mulți oameni în jurul meu vorbeau despre vârsta postadolescenței ca despre o prelungire mai consistentă și mai serioasă a căutării unei identități și a unui drum în viață și dat fiind faptul că se tot vorbea de schimbările spectaculoase care se petrec la vârsta asta, atât în ceea ce privește alegerile de carieră, prieteni dar și în ceea ce privește opțiunile legate de lectură, film etc. M-am gândit că, dacă tot voi trece prin asemenea agitații, predestinat de prorpia-mi natură, să caut să decelez punctual, retrospectiv momentele în care s-ar fi produs asemenea revoluții și asta măcar pentru a  încerca să-mi satisfac nevoile de coerență interioară. Dar nu am ales să țin un jurnal zilnic,  ci mai degrabă să consemnez stările și întâmplările petrecute în câteva zile din an, mereu aceleași, la intervale bine determinate de timp. Partea ciudată a fost că, pe măsură ce căpătam un soi de manie a măsurătorii, a cifrelor exacte și a evaluărilor, am ajuns să mă suspectez de o lipsă de luciditate grosieră: momentele de bilanț păreau să confirme de fiecare dată că nimic nu se schimbase…

N-ai sa mori
Recenzii / 18/09/2011

Acum aproape un an de zile am citit o carte publicată tot de Editura Litera care se numea Ţinutul Pustiit. Romanul era despre un bătrân arhitect suferind de boala Alzheimer, care încerca să-şi păstreze amintirile vii,  deşi  memoria sa se degrada de la o zi la alta, până într-acolo unde separaţia dintre imaginaţie şi realitate în ceea ce priveşte rememorarea biografiei protagonistului devenea tot mai greu de stabilit. Când am descoperit volumul lui Kathrin Schmidt am avut o senzaţie de deja vu evidentă: N-ai să mori relatează  tot o dramă a unui personaj cu pierdere de memorie. Doar că de data aceasta logica naraţiunii este răsturnată: nu  se mai porneşte de la un protagonist destul de lucid a cărui identitate se spulberă cu fiecare zi care trece, ci se porneşte de la un personaj total amnezic care încearcă să-şi refacă puzzleul biografic. Helene a suferit un accident cerebral şi se trezeşte, după operaţie, într-un salon de spital, fără să poată recunoaşte mare lucru în jurul ei. Pe cap are o serie de cleme metalice, pe care le resimte ca pe nişte “mine antitanc”, braţele îi sunt brăzdate de perfuzii şi furtunuri iar medicii şi asistentele roiesc în jurul ei la intervale fixe de timp….

Se numea Sarah
Recenzii / 20/01/2011

Despre Holocaust s-a scris din abundenţă, fie sub forma memoriilor, cărţilor de istorie sau literaturii. Un fenomen atât de semnificativ pentru secolul XX ne face atenţi  aproape de fiecare dată când este abordat, prin gravitatea şi monstruzitatea care îi sunt asociate (în fond, este o poveste despre limitele de a înfăptui şi a suferi teroarea, despre limitele umanităţii de fapt). Tocmai pentru că stârneşte reacţii atât de profunde şi de serioase, tema Holocaustului este destul de dificil de abordat când vine vorba de spaţiul ficţional. Şi asta pentru că, prin realitatea cruntă pe care o încapsulează această temă  tinde să acapareaze toată scena (şi să tulbure ireversibil cititorul, hipnotizându-l), să devină un soi de gaură neagră în care sunt absorbite orice alte teme secundare sau semnificaţii artistice pe care caută să le proiecteze autorul. Când scrii o poveste care atinge într-un fel sau altul tragedia evreilor pari să nu ai decât două alegeri: ori te limitezi la câteva rânduri (cel mult câteva referinţe privitoare la biografia vreunui personaj), ori te desfăşori în totalitate în perimetrul ei. Romanul Se numea Sarah, semnat Tatiana de Rosnay caută însă să îmbine una din sutele de mii (sau milioanele) de poveşti ale Holocaustului cu…