Complexul lui Portnoy
Recenzii / 20/06/2018

În unul din episoadele serialului Seinfeld, Jerry se simțea revoltat de faptul că un dentist căruia îi plăcea să spună bancuri (adesea nesărate) despre evrei a ales să se convertească la iudaism doar ca să aibă legitimitatea de a spune respectivele glume (pornind de la premisa că e mai greu să fii acuzat de antisemitism, atâta timp cât critica vine chiar de la un evreu). Philip Roth, scriitorul american care a părăsit lumea celor vii în acest an a scris, cu umor, cu profunzime, poate și cu exasperare despre condiția evreului în America secolului al XX-lea. La ediția din luna iunie a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif am ales să discutăm un roman puternic, despre evreitate, familie și identitate, romanul care l-a transformat într-o celebritate pe Philip Roth, la finalul anilor 60: Complexul lui Portnoy. Controversat la momentul apariției pentru  scenele sexuale explicite  și pentru atitudinea ireverențioasă la adresa evreilor, Complexul lui Portnoy (titlul trimite la o patologie psihică fictivă, caracterizată printr-o stare conflictuală între impulsuri altruiste, etice și porniri sexuale extravagante și perverse) este un roman-monolog, relatat din perspectiva protagonistului, Alexander Portnoy, în cadrul unei ședințe de terapie cu psihanalistul/psihiatrul său. Alexander Portnoy e evreu,  burlac încă…

Doamna Doubtfire
Recenzii / 29/05/2018

Sunt printre cei care au copilărit în anii 90 și, inevitabil, nu pot să îmi desprind copilăria de filmele lui Chris Columbus, filme care pentru mine au definit genul peliculei de familie în care ai parte de umor accesibil, personaje simpatice, lecții simple de viață și o senzație tonică. Poate tocmai de aceea, în ultimii 10-20 de ani, canalele de televiziune au explotat până la saturații asocierile facile între unele dintre producțiile lui Chris Columbus și sărbătorile centrate în jurul familiei, generând o serie de reacții ironice (nu contează dacă ninge, dacă se transmite la televizor Home Alone, înseamnă că a venit Crăciunul). Printre filmele la care revin mereu cu aceeași placere, în ciuda faptului că le-am văzut de peste douăzeci de ori rămâne comedia superbă  care îl are în rol principal pe regretatul Robin Williams, Mrs Doubtfire. Povestea tatălui despărțit de soție, care e dispus să treacă, cu imaginație și puțină nebunie peste verdictul judecătorului, deghizându-se într-o menajeră britanică trezește aceleași senzații calde, indiferent de numărul de vizionări, glumele nu par să-și piardă din prospețime, în ciuda naivității lor, ele încă funcționează și livrează zâmbete sau chiar hohote de râs și după ce le revezi de mai multe ori….

Când vina ne desparte
Recenzii / 09/05/2018

Complexitatea relațiilor contemporane, într-o lume suficient de diversă, care legitimează multiple stiluri de viață și aspirații individuale devine transparentă, așa cum pare să sugereze romanul Liane Moriatry în cele mai banale situații, în câteva minute, secunde, capabile să îi confrunte pe indivizi cu realitatea nesiguranțelor, vulnerabilităților, problemelor care se asamblează în spatele conviețuirii domestice. Într-o poveste construită original și inteligent, suficient de generoasă narativ, Liane Moriatry analizează probleme relaționale  contemporane, în viețile a trei cupluri diferite care se intersectează în cadrul unei după amieze, la un grătar în curtea din spatele casei, urmând să genereze consecințe cutremurătoare.   Romanul, proiectat în Australia zilelor noastre,  este construit inspirat, pe două planuri temporale,  alternând momentele de după după amiaza controversată, în care existențele personajelor par să fi fost serios marcate,  cu întâmplările care s-au petrecut la grătar. Practic, cititorul nu ajunge să afle ce s-a întâmplat de fapt în ziua cu grătarul decât după mijlocul romanului iar autoarea reușește să conserve suficient de bine misterul și, în același timp, să ofere o desfășurare narativă cu sens, chiar și în lipsa intrigii a cărei dezvăluiri este amânată. Cele trei cupluri implicate în poveste sunt cât se poate de diferite. Erika și Oliver au…

Aviatorul – Evgheni Vodolazkin
Evenimente , Recenzii / 27/04/2018

În 2014, Editura Humanitas publica traducerea romanului lui Evgheni Vodolazkin, Laur, un volum extrem de bine primit atât la nivel internațional cât și pe piața autohtonă, deopotrivă de către critici și publicul cititor. Autorul a devenit, în scurt timp, un reper al literaturii ruse contemporane, iar lucrările sale au devenit rapid disponibile, în traduceri pe întreg mapamondul. Editura Humanitas a rămas consecventă și i-a încântat pe cititori nu doar cu o vizită a autorului în România ci și cu alte două lucrări semnate de Vodolazkin:  Soloviov si Larionov, respectiv Aviatorul. N-am citit până acum niciun alt roman scris de Evgheni Vodolazkin (nici măcar Laur, la momentul apariției, care mă înfricoșa oarecum prin posibilul conținut alegoric și de referințele spirituale rusești ), însă propunerea de a discuta pe marginea romanului Aviatorul, la ediția din luna aprilie  a Clubului de Lectură mi-a biruit prejudecățile inițiale, chiar dacă am pornit la lectură oarecum temător de complexitatea care anticipam că mă va depăși. Aviatorul este însă un roman generos cu cititorii săi care livrează o experiență memorabilă și la o lectură de suprafață, o poveste care, prin stranietatea intrigii și a personajului principal nu te poate lăsa indiferent,  dar care poate ascunde meditații adânci…