Afinitățile elective
Recenzii / 09/07/2018

Ce au în comun literatura și chimia?  La prima vedere apropierea dintre o știință și un produs al imaginației poate părea neobișnuită, dacă nu te aștepți la un roman SF și totuși, scriitorul german J.W. Goethe (un literat enciclopedist, de altfel)  oferă o poveste de dragoste de secol XIX construită parcă pe o teorie a reacțiilor chimice. Pornind de la o discuție  vizând termenii care dau titlul romanului lui Goethe, personajele din povestea scriitorului german remarcă, fascinate, semnificația afinităților elective: un fenomen al atracției între elemente diferite care, în urma unei interacțiuni intense ajung să se transforme reciproc. În funcție de proprietățile pe care le dețin elementele, gradul lor de atracție poate să varieze, uneori un element e suficient de atractiv pentru un alt element  al unui compus încât să îl disloce din legătura inițială și să genereze un proces transformator nou. Acest mecanism uneori anticipat, dar păstrând, cumva (mai ales în secolul al XIX-lea) o dimensiunea imprevizibilă și spectaculoasă reprezintă concentratul științific din care Goethe imaginează o intrigă amoroasă, oglindind de fapt fenomenul interacțiunilor moleculare în fenomenul relațiilor umane. Eduard și Charlotte alcătuiesc un cuplu durabil, trecut de prima tinerețe. Eduard este un baron bogat, obișnuit să nu își…

Dulcea mea răzbunare
Recenzii / 02/07/2018

Aflându-mă în căutarea unei povești cu iz polițist, potrivită pentru perioada vacaneței, am dat peste cartea lui Jane Fallon, o cunoscută producătoare de show-uri televizate în America, anume romanul Dulcea mea răzbunare, tradus la Editura Trei, în colecția Fiction Connection.  Premisa este pe cât de simplă, pe atât de captivantă: o soție fidelă care și-a sacrificat viața profesională pentru armonia familiei (cariera soțului actor și venirea pe lume a fiicei lor), deduce, din mesajele găsite pe telefonul celui cu care e casatorita  că acesta pare să aibă o aventură cu o colegă de platou și ia o decizie importantă, chiar dacă poate nu dintre cele mai inspirate: răzbunarea. Jane Fallon nu ne plasează însă, din prima, în mințile unei psihopate care pregătește o capcană din care să țâșnească sânge și disperare (deși și aceasta ar fi fost o direcție întunecată de explorat, care ar fi dat însă o cu totul altă coloratură romanului). Autoarea rămâne în spectrul unei realități plauzibile, în care o femeie destul de comună și de normală vrea să plătească o poliță exemplară celui care nu a știut să-i aprecieze sacrificiile oneste întinse pe mai mulți ani de zile. La citirea mesajului de la amantă,  de pe…

Complexul lui Portnoy
Recenzii / 20/06/2018

În unul din episoadele serialului Seinfeld, Jerry se simțea revoltat de faptul că un dentist căruia îi plăcea să spună bancuri (adesea nesărate) despre evrei a ales să se convertească la iudaism doar ca să aibă legitimitatea de a spune respectivele glume (pornind de la premisa că e mai greu să fii acuzat de antisemitism, atâta timp cât critica vine chiar de la un evreu). Philip Roth, scriitorul american care a părăsit lumea celor vii în acest an a scris, cu umor, cu profunzime, poate și cu exasperare despre condiția evreului în America secolului al XX-lea. La ediția din luna iunie a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif am ales să discutăm un roman puternic, despre evreitate, familie și identitate, romanul care l-a transformat într-o celebritate pe Philip Roth, la finalul anilor 60: Complexul lui Portnoy. Controversat la momentul apariției pentru  scenele sexuale explicite  și pentru atitudinea ireverențioasă la adresa evreilor, Complexul lui Portnoy (titlul trimite la o patologie psihică fictivă, caracterizată printr-o stare conflictuală între impulsuri altruiste, etice și porniri sexuale extravagante și perverse) este un roman-monolog, relatat din perspectiva protagonistului, Alexander Portnoy, în cadrul unei ședințe de terapie cu psihanalistul/psihiatrul său. Alexander Portnoy e evreu,  burlac încă…

Doamna Doubtfire
Recenzii / 29/05/2018

Sunt printre cei care au copilărit în anii 90 și, inevitabil, nu pot să îmi desprind copilăria de filmele lui Chris Columbus, filme care pentru mine au definit genul peliculei de familie în care ai parte de umor accesibil, personaje simpatice, lecții simple de viață și o senzație tonică. Poate tocmai de aceea, în ultimii 10-20 de ani, canalele de televiziune au explotat până la saturații asocierile facile între unele dintre producțiile lui Chris Columbus și sărbătorile centrate în jurul familiei, generând o serie de reacții ironice (nu contează dacă ninge, dacă se transmite la televizor Home Alone, înseamnă că a venit Crăciunul). Printre filmele la care revin mereu cu aceeași placere, în ciuda faptului că le-am văzut de peste douăzeci de ori rămâne comedia superbă  care îl are în rol principal pe regretatul Robin Williams, Mrs Doubtfire. Povestea tatălui despărțit de soție, care e dispus să treacă, cu imaginație și puțină nebunie peste verdictul judecătorului, deghizându-se într-o menajeră britanică trezește aceleași senzații calde, indiferent de numărul de vizionări, glumele nu par să-și piardă din prospețime, în ciuda naivității lor, ele încă funcționează și livrează zâmbete sau chiar hohote de râs și după ce le revezi de mai multe ori….