Domnii Golovliov
Recenzii / 20/06/2016

Deși citesc scriitori ruși cu mare plăcere, mărturisesc că nu parcursesem și nici măcar nu auzisem M.E.Salitkov Șcedrin,  un autor rus de secol XIX comparat cu Gogol, în ceea ce privește forța scriiturii satirice, până să descopăr romanul considerat capodopera lui Șcedrin, Domnii Golovlilov, publicat de Editura All, în colecția Strada Ficțiunii. Am ales să-l lecturez, anticipând o panoramă campestră zugrăvită într-un registru ironic, cu penel realist fidel și culoare locală. Am descoperit însă o poveste extrem de întunecată, o coborâre în spirală, în tenebrele singurătății sufocante, într-o atmosferă cutremurătoare, în care timpul și viața par să fie năruite, puțin câte puțin,  cu fiecare an care se așterne peste destinul Golovliovilor. E vorba de o poveste întinsă pe trei generații a unei familii de moșieri ruși, din secolul XIX, o adevărată tragedie dianstică, cronica prăbușirii unei case, a unui nume din cauza slăbiciunilor, obsesiilor, lipsei de forță și resurse interioare a membrilor ei. Povestea debutează în ultimele zile de glorie ale domeniului Golovliov, zilele Arinei Petrovna, o strașnică bătrână care, deși are peste 60 de ani, e la fel de ascuțită la minte, de aspră și de autoritară ca orice moșier cu experiență în gestionarea unei averi imense. Atitudinea ei…

Razboiul nu are chip de femeie
Recenzii / 22/05/2016

După șapte decenii de studii și examinări variate, din mai multe perspective, a celei mai mari conflagrații mondiale din istoria omenirii, ce ar mai fi de spus generațiilor pentru care Al Doilea Război Mondial reprezintă un moment abstract din povestea unui secol trecut? Sunt atâtea documente, atâtea mărturii, atâtea filme, atâtea studii semnate de nenumărați artiști, intelectuali, profesori, istorici care au examinat și au exprimat proporția tragediilor petrecute între 1939 și 1945. Sunt atâtea jurnale de front, atâtea memorii, atâtea mărturii care impresionează și astăzi și care refac, pe structuri ușor recognoscibile ororile, erosimul, solidaritatea pe care au trăit-o participanții din toate colțurile lumii, e vorba de o oglindire fără precedent a unei experiențe umane colective, afectată atât de variat și de complex de impactul și proporțiile unei confruntări militare, ideologice de proporții. Cu toate acestea, Svetlana Aleksievici, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2015, caută să exploreze și să valorifice ceea ce a rămas tăcut, ceea ce a fost îngropat, voluntar sau nu, în uitare. E vorba de o voce colectivă care prea puțin a ajuns la urechile moștenitorilor Europei postbelice: vocea feminină a războiului. Pornind de la premisa că reprezentările acestei conflagrații au fost monopolizate de o percepței…

Efemeride
Recenzii / 25/04/2016

Cunoscutul scriitor şi  psihiatru american, Irvin D Yalom, aflat la impresionanta vârstă de 84 ani este cât se poate de activ: scrie mult şi oferă încă şedinţe de psihoterapie .  Ai putea crede că, după jumătate de secol de carieră, orice profesionist stăpâneşte cu lejeritate tehnicile, abordările şi evoluţia situaţiilor cu care se confruntă, chiar şi într-un domeniu complex, dinamic şi plin de provocări, aşa cum este psihiterapia. Cu toate acestea,  poveştile de psihoterapie pe care Yalom le împărtăşeşte, cea mai recentă colecţie cuprinsă  în volumul Efemeride, tradus şi publicat în limba română la Editura Vellant, ne demonstrează faptul că autorul american are, alături de pacienţii săi, atâtea de învăţat din felul în care cei aflaţi în dificultate ajung să se confrunte şi să îşi asume condiţia de muritori. Volumul  se adresează, deopotrivă publicului larg şi specialiştilor în psihoterapie. Este meritoriu şi admirabil felul în care Yalom îşi repovesteşte cazurile (sau mai degrabă întâlnirile) într-o manieră suficient de accesibilă şi palpitantă, astfel încât atât cititorii obişnuiţi, cat şi psihoterapeuţii sau cei care lucrează în domeniul sănătăţii mentale să găsească repere pe care să le valorifice, fie în dezvoltarea personală, fie în cea profesională. Căci temerile şi problemele cu care se…

Marea, dimineata
Recenzii / 18/04/2016

Într-un context inflamat de suspiciune, frică, mișcări extremiste, simplificări mediatice ca reacție la acțiunile teroriste, la ascensiunea fanatismului cultural sau religios în Europa, în lume, în apropierea sărbătorilor pascale care, pe de altă parte, îndeamnă la înțelegere, la empatie, la admirația spiritului de sacrificiu și la iubire, am dat peste romanul semnat de Margaret Mazzantini: Marea, dimineața. O poveste inedită, cu teme provocatoare, de actualitate, dar și cu o sensibilitate și un mesaj pacifist, care dezvăluie emigranții în vulnerabilitatea lor deplină. E vorba de un roman structurat  pe două planuri, legate spațial, temporal de un singur martor tăcut, simbolic, cea care apropie și desparte în aceeași măsură poveștile, protagoniștii: Marea Mediterană. Unul dintre planurile narative urmărește drumul lui Farid și al mamei sale Jamala, o familie care pleacă din Libia, care încercă să traverseze întinsul acvatic care separă Africa de Italia, imediat după izbucnirea războiului civil care  a condus la răsturnarea lui Gaddafi. Familia lui Farid este legată de deșert, de plaiurile natale, ei își cunosc descendența strămoșească, a beduinilor pentru care deșertul reprezintă acasă. Inspirat de poveștile bunicului Mussa, de eroii care au apărat oazele și așezările întemeiate pe drumul călătorilor, Farid se vede nevoit să renunțe la lumea…