Sentimentul unui sfarsit
Recenzii / 27/06/2017

Este unul dintre scriitorii cei mai apreciați din literatura contemporană care a câștigat, pe lângă numeroase premii literare și premiul de popularitate al publicului: cărțile sale sunt traduse în nenumărate limbi și primite mereu cu entuziasm. Chiar și  în România, traducerile romanelor lui Julian Barnes, apărute sub sigla Editurii Nemira au fost și sunt căutate de cititori. L-am ocolit, însă, mulți ani pe Julian Barnes, dintr-o persistentă prejudecată legată de caracterul sofisticat și tehnicile postmoderne ale scriiturii sale pe care însă, propunerea cititorilor de la Clubul de Lectură a reușit să o provoace. Romanul Sentimentul unui sfârșit, câștigător al Man Booker Prize, ecranizat cu Charlotte Rampling și Jim Broadbendt în rolurile principale este o experiență în care sensibilitatea, umorul și dispoziția contemplativă se amestecă într-un mix cuceritor. Este povestea bilanțului existențial pe care protagonistul romanului, Tony Webster,  îl face, la vârsta a treia,  un bilanț care, în ciuda caracterului său personal, nu contenește de fapt să-l uimească pe personajul masculin, atâta timp cât capriciile memoriei și percepția trecerii timpului, precum și provocările trecutului consumat, dar readus în prezent de o serie de evenimente neprevăzute îl invită pe narator și pe cititor la reflecție. Dacă istoria este acea certitudine apărută în…

Clubul de Lectura – iunie 2017
Evenimente / 13/06/2017

Un bărbat care se apropie de vârsta a treia își analizează biografia și încearcă să își reinterpreteze amintirile, trecându-și biografia prin filtrul capricios și echivoc al memoriei. Cum ne împăcăm cu ceea ce am trăit și mai ales cu ceea ce n-am trăit? Cum suportăm trecerea ireversibilă a timpului? Iată doar câteva întrebări pe care le lansează, cu calm, luciditate și umor, prozatorul  britanic Julian Barnes, într-un volum recompensat cu premiul Man Booker Prize în anul 2011. Fragment din Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes: “După divorț am mai avut câteva relații, dar nimic serios. Îi spuneam întotdeauna lui Margaret când aveam o prietenă nouă. La vremea aceea, așa mi s-a părut firesc. Acum, mă întreb uneori dacă a fost o încercare de-a o face geloasă sau poate un gest de autoapărare, o modalitate de-a împiedica noua relație să devină prea serioasă. De asemenea, în viața mea mai golită, mi-au venit diverse idei cărora le-am spus „proiecte” — poate ca să le fac să pară fezabile. Nu s-a concretizat niciunul dintre ele. Mă rog, nu contează; nici nu joacă vreun rol în povestea mea. Susie a crescut, iar oamenii au început să-i spună Susan. Când avea douăzeci și patru de…

Foamea – Knut Hamsun
Recenzii / 12/06/2017

Există ceva romantic în imaginea artistului în mizerie, un fel de declarație atitudinală curajoasă pe care noi, ceilalți oameni obișnuiți țesuți  în rutinele noastre robotice, o admirăm: vedem în această imagine proiecția unei personalități îndrăznețe, capabilă  de asumare fără probleme a unui set de valori și perspective de viață care nu au nimic de a face cu planul trivial al materialului, al conformismului social, al definițiilor clasice ale prosperității. Boemul, marginalul creator deschide orizontul admirației pentru toți cei care nu avem forța creatoare și nici impulsul de a ne împotrivi valului ierarhiilor materiale și de reușită socială predefinite în perimetrul previzibilității și siguranței financiare. Lectura celui mai celebru roman semnat de Knut Hamsun, Foamea, te face să privești dincolo de această imagine romantică, te face să pătrunzi în miezul dureros și invalidant al sărăciei care, departe de a-l potența pe creatorul aspirant, adesea îl strivește și îl umilește la cote greu de anticipat. Romanul este o cronică la persoana I a experienței unui jurnalist și scriitor norvegian care trăiește între euforie și disperare, încercând să supraviețuiască de pe o zi pe alta. Mica lui avere (atunci când încă e prezentă) se numără în bonuri de frizerie, o vestă veche și…

Coaja de nuca
Recenzii / 27/03/2017

Rar mi se întâmplă să citesc două romane semnate de același autor la un interval mai mic de o lună iar asta pentru că senzația de familiaritate pe care o dezvolt într-o anumită măsură cu autorul din prima poveste mă urmăreștre adesea și în următoarea poveste, aplatizând pe undeva experiența emoțională a lecturii celei de-a doua povești. În cazul lui Ian McEwan am făcut însă o excepție, mai ales pentru că știam cât de surprinzător poate fi scriitorul britanic de la un roman la altul, nu doar prin temă, ci și prin cadrul spațio-temporal și prin tonul narațiunii.  Astfel,   deși de abia încheiasem memorabila poveste despre fascinația trecutului, Câinii negri, am fost curios să lecturez apoi cea mai recentă traducere la Editura Polirom a romanului semnat de McEwan, Coajă de nucă. Parțial poveste polițistă, parțial roman psihologic și dramă de familie, Coajă de nucă impresionează de departe prin originialitatea punctului de vedere narativ:  este o poveste relatată din perspectiva unui făt în uterul mamei. De acolo, din învelișul protector, odată cu finalizarea închiderii tubului neural și apariția premiselor vieții conștiente, nenăscutul a cărui singură agendă viiitoare e reprezentată de naștere, de venirea în existență, acumulează primele experiențe senzoriale, împrumutate de…