Profesoara de abstinenţă
Recenzii / 06/05/2010

TOATĂ LUMEA CÂŞTIGĂ America poate fi socotită fără îndoială o ţară a contrastelor. Este un rezultat remarcabil, obţinut de-a-lungul unui exerciţiu democratic longeviv,  ca urmare a respectării cu stricteţe a celebrului Prim Amendament din Constituţia SUA care protejează libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi  libertatea de conştiinţă. Este locul în care cele mai diverse grupuri sociale, profesionale, etnice, cu cele mai variate obiceiuri şi credinţe supravieţuiesc paşnic, este mozaicul social în care fiecare persoană îşi poate afla locul. Acolo unde există diversitate se nasc, desigur, tensiunile interculturale care se rezolvă cel mai adesea prin dialog şi compromisuri între părţile interesate. Sunt însă compromisurile posibile întotdeauna? Ce se întâmplă când un grup îşi asumă un rol privilegiat şi vrea să domine grupurile concurente? Răspunsul american ar fi: este inacceptabil. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Ce se întâmplă dacă acel grup se dovedeşte a fi un grup majoritar, un grup care obiectivează credinţele unui mare număr de oameni? În continuare se poate răspunde că situaţia rămâne inacceptabilă, cantitatea nu schimbă cu nimic problema de drept. Dar ca inacceptabilul să fie pus la zid este nevoie de critică şi rezistenţă. Când acestea se dovedesc a fi prea slabe, voinţa majorităţii se…

Azaleea Roşie
Recenzii / 03/05/2010

EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ… MAO? Cei care au prins perioada ceauşistă târzie sunt familiari cu deşănţatele manifestări pe care tovarăşul secretar general le pretindea, cu ocazia diverselor aniversări Cântarea României, respectiv 23 August sunt doar două dintre reperele culturale ale Epocii de Aur care epuizau, în spectacole elaborate, mii de oameni chemaţi să aducă un omagiu (ne)meritat înţeleptului conducător. Mai ştim că fascinaţia pentru asemenea desfăşurări i-a fost inspirată lui Ceauşescu mai ales de vizitele făcute în Coreea de Nord şi China. Importul instrumentelor de promovare a cultului personalităţii n-a dat însă acelaşi randament pe plaiurile mioritice. Românii au avut cel mult respect pentru liderul de la Bucureşti, pentru curajul nealinierii ideologice de la sfârşitul anilor 60. În rest, toată propaganda de înfăţişare a cizmarului din Scorniceşti drept arhitect desăvârşit al idealurilor naţionale n-a fost în stare să ţeasă o poveste de amor între popor şi conducător. Memoriile lui Anchee Min ne vorbesc însă despre un tărâm în care o asemenea poveste a fost o realitate de nezdruncinat: China din perioada Revoluţiei Culturale. Acolo şi atunci, un popor şi-a iubit sincer conducătorul, chiar şi când acesta avea la activ milioane de victime pricinuite de foamete şi planuri economice dezastruoase. Acolo, slăvirea…

Poveste din Las Vegas
Recenzii / 21/04/2010

CAPCANA URBANĂ Cine nu-şi doreşte să meargă la Las-Vegas? Să alunece pe bulevardele copleşite de lumină, să simtă adrenalina în vene după două pahare de whisky şi o duzină de pariuri la masa de joc din cazinouri, să facă puţină echilibristică aventuroasă pe sârma posibilului între polul câştigului imens şi cel al ruinei. Ca destinaţie turistică, oraşul păcatului, construit în mijlocul deşertului, atrage vizitatorii prin reputaţia şi prin senzaţiile tari pe care le oferă. Dar cum e să te naşti şi să trăieşti în miezul acestui paradis artificial al speculaţiilor şi al exceselor? Cum e să auzi cântecul ademenitor al sirenelor de când ai învăţat să baţi mingea în faţa casei şi până la vârsta majoratului? Pe urmele unei astfel de curiozităţi se construieşte romanul lui McGinniss care  ne face să vedem dincolo de expresia turistică boemă a Las-Vegasului şi ne introduce în adâncimile şi intimităţile sale urbane cât se poate de tragice. Poveste din Las-Vegas abundă în indecenţă,  scene violente, consum de droguri, prostitutie, bătăi şi limbaj vulgar şi se înscrie în linia ficţiunilor decadente, ale generaţiei underground. De data aceasta însă, naraţiunea nu este un simplu pretext pentru desfăşurarea unui exhibiţionism al exceselor, într-o formă exploatativă. Comportamentul discutabil…

Picnic la marginea drumului
Recenzii / 19/04/2010

O IESIRE LA IARBA VERDE MAI PUTIN OBISNUITA Ce facem când mergem la un picnic pe marginea drumului? Găsim un loc prielnic, preferabil lângă apă, ne aşezăm frumos pe iarbă, întindem pătura şi descărcăm sticlele, coşurile cu mâncare, aprindem grătarul, dăm drumul la muzică. Ne zbenguim, mai culegem nişte flori, mai bătătorim pământul cu un meci de fotbal, dacă rămânem peste noapte (că tare mai e frumos în natură) întindem corturile, pregătim un foc de tabără, facem poze, cântăm. A doua zi, ne facem bagajele, le urcăm în maşină şi ne întoarcem acasă.. dacă suntem mai harnici şi mai prevăzători, nu lăsăm în urmă decât cenuşa locului în care am făcut grătarul… dacă suntem mai mahmuri, mai leneşi, nu ne mai ostenim să adunăm şi pet-urile de plastic, cutiile de bere, şerveţelele sau ziarele citite şi nefolosite la foc. Dacă ne dovedim a fi şi de-a dreptul uituci poate lăsăm în urmă şi vreun telefon mobil sau vreun ceas, de care ne-am scăpat în grabă, când ne-am răcorit în gârlă. Fără griji de stinghereala pe care am provocat-o în jur, ne vedem de ale noastre… cu siguranţă însă că mica distracţie a provocat tulburări profunde printre vietăţile ascunse în iarbă…