Al cincilea copil
Recenzii / 03/06/2010

FRICA DE APROAPE Când aţi citit ultima oară o poveste bine închegată care să vă ţină cu sufletul la gură până la final şi care să vă şi înspăimânte, deopotrivă? Repede vă gândiţi să îi nominalizaţi pe Stephen King sau pe John Saul pentru acest efect? De acum înainte puteţi să mai adăugaţi un nume în galeria povestitorilor straşnici şi anume pe Doris Lessing, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în 2007. Vă daţi seama că o scriitoare care preţuieşte naraţiunea tocmai pentru că ea îşi are tiparul în propria noastră minte, tocmai pentru că minţile noastre sunt închipuite pentru a povesti ajunge să îşi încânte cititorii în mod natural, nu ca rezultat al unui efort artistic deosebit, ci prin asumarea faptului de a fi om. Dincolo de etajele de lectură variate pe care le suportă, romanul “Al cincelea copil” este în primul rând o poveste bine spusă. Ce ne înspăimântă, de obicei într-o poveste horror? O forţă necunoscută care se dovedeşte a fi ameninţătoare şi de neoprit. Adesea aceasta ia forma unor creaturi supranaturale, înfricoşătoare de la vampiri, zombi, vârcolaci sau fantome, creaturi care ne vor răul. În acest caz, răul vine de departe, dintr-o lume care nu ne este…

Hoţul Vrăjitor
Recenzii / 31/05/2010

DINCOLO DE HARRY POTTER De la apariţia romanelor lui J.K.Rowling încoace, e suficient să auzi cuvântul vrăjitor ca să te duci cu gândul imediat la figura cu ochelari a lui Harry Potter sau la barba lungă a lui Albus Dumbledore. Această asociere inevitabilă  pe care popularitatea romanelor lui Rowling a răspândit-o nu trebuie însă să rămână defintivă. Se mai scrie încă despre magie şi tărâmuri fantastice şi, chiar dacă orice nouă apariţie cu o asemenea tematică poartă cu sine povara comparaţiei cu seria arhicunoscută, asta nu înseamnă că nu mai este loc de originalitate şi eroi memorabili. Cel mai bun exemplu în acest sens care merită deopotrivă atenţia fanilor lui Rowling dar şi a tuturor celor care nu au avut contact cu autoarea britanică (nu sunt prea mulţi, nu-i aşa?) este romanul Hoţul Vrăjitor, primul din trilogia semnată Sarah Prineas. E clar că nu mai poţi să scrii un roman fantezist cu vrăjitori fără să ţii cont de impactul pe care cele şapte volume scrise de Rowling l-au avut. Publicul a dezvoltat nişte preferinţe faţă de protagonişti şi un anumit gen de înfruntări pe care nu le poţi schimba prea uşor. Pe de altă parte, nu poţi nici să scrii…

Aprilie în Paris
Recenzii / 19/05/2010

COINCIDENŢE FERICITE ŞI NEFERICITE Ce ar fi mai potrivit de citit în această perioadă? Că tot s-au împlinit, în luna mai 65 de ani de la încheierea unuia din cele mai marcante evenimente ale secolului XX; Al Doilea Război Mondial, de ce nu ne-am apropia de un roman în care se respiră aerul emoţionant al acelei perioade? Dar pentru că e primăvară şi tot ce ne înconjoară îţi încântă ochiul şi sensibilităţile,  alegerea de lectură nu s-ar cuveni să producă o tranziţie prea brutală a stărilor de spirit… de aceea, deşi  citim un roman care se petrece în anii 40, el nu va fi unul plin de ororile şi spaimele tranşeelor. Cartea lui Michael Wallner concentrează reflectorul narativ asupra unei poveşti de dragoste proiectată pe fundalul vremurilor de conflict. Războiul, aşa cum apare în Aprilie în Paris, este mai degrabă zgomotul de fundal (persistent şi important în desfăşurarea acţiunii), decât orchestra asurzitoare care îşi reduce la tăcere protagoniştii de pe scenă, acaparând întreaga atenţie a spectatorilor. Desigur că există emoţii, suspans, ba chiar dramaticul riscă să se transforme în tragic, însă reţeta pe care mizează  Wallner este compatibilă cu starea de spirit plăcută pe care ne-o dăruieşte mijlocul lui mai:…

2001: Odiseea Spaţială
Recenzii / 17/05/2010

CÂND  CERUL NU MAI E DEMULT LIMITA Când oamenii îşi pun în minte proiecte grandioase şi colaborează pentru a le materializa, nu de puţine ori rezultatele îţi taie pur şi simplu răsuflarea, te lasă în acea stare extatică pe care orice obiect de artă autentic e în stare să o trezească. Avem de a face cu un caz în care atât procesul de creaţie, cât şi creaţia în sine ne vorbesc de o reuşită totală în acest sens: 2001 Odiseea Spaţială. Geneza acestei grandioase realizări este spectaculoasă luată de sine stătător şi  stârneşte fascinaţie, deoarece ea este tributară unui efort comun, este rezultatul germinativ a două tipuri de talente complementare care s-au împletit şi au comunicat cât se poate de armonios: talentul regizoral şi cel literar. Întâlnirea oportună dintre camera de filmat cu personalitate a lui Stanley Kubrick şi o viziune mentală, pe cât de imaginativă, pe atât de bine documentată a lui Arthur C. Clarke ne-a oferit câteva din cele mai memorabile şi miraculoase (din punct de vedere al credibilităţii şi  expresivităţii – să ne amintim că producţia a fost realizată în anii 60) din istoria cinematografiei. Pe de altă parte, povestea ca atare a Odiseei Spaţiale poate fi considerată drept o piatră de…