Articole cu eticheta ‘minerva’

M-am gândit să mă apropii din nou, în această perioadă, de încă un roman să-i spunem clasic, mai puțin cunoscut publicului român (deși autoarea a fost recompensată cu Premiul Academiei Franceze pentru această lucrare), oferit de Editura Minerva, în cunoscuta colecție BPT. Recunosc că am fost provocat de titlu: Aristocrație americană. Adoptând perspectiva unui european malițios și plin de sine, cineva ar fi putut să exclame, cu subînțeles: care aristocrație americană? Da, fără îndoială că americanii au afaceriști de marcă, oameni cât se poate de bogați, însă averea, chiar și muncită din greu (facem abstracție, așadar, de parvenitisml) nu pare a fi o condiție suficientă (poate nici măcar necesară) pentru a deveni aristocrat. Un aristocrat are o anumită atitudine, o anumită prestanță, un anume fel rafinat de a privi lucrurile și o simțire profundă. De asemenea, un aristocrat, în perspectivă europeană, are un titlu nobiliar și o moștenire culturală, deține un renume și manifestă o diplomație desăvârșită – adica deține multe atribute care au nevoie de cel puțin câteva generații pentru a se materializa. Ceea ce este curios sau cel puțin așa reiese din romanul lui Pierre de Coulevain (pseudonimul autoarei, Augustine Favre de Coulevain) este faptul că nici măcar după 100 de ani de la întemeierea statului lor (acțiunea romanului Aristocrație americană are loc la sfârșitul secolului XIX), americanii nu au reușit,  să-și contureze o autentică aristocrație, dacă e să ne raportăm la standardele europene ale vremii. Îmi amintesc de două ecranizări celebre (Titanic și Rămășițele zilei), cunoscute probabil de aproape toată lumea, în care apar așa ziși nobili americani: atât personajul de pe transatlantic, jucat de Kathy Bates, cât și diplomatul abil,  jucat de Christopher Reeve, deși se dovedeau binevoitori, comunicativi și aveau educația și averea care să le permită accesul în rândul cremei cremelor europene, erau întâmpinați cu ostilitate și cu un sentiment de superioritate de către omologii lor europeni. Cam la fel se întâmplă și în romanul autoarei franceze, doar că  diferențele explorate, cele dintre aristocrația europeană și aristocrația americană nu întemeiază doar atitudini pasagere în conversații ocazionale, ci par să se dovedească adevărate obstacole culturale majore, atunci când exponenții celor două tagme nobiliare își propun o viață împreună.

Annie Villars este o tânără americană frumoasă și bogată care decide, în ciuda avertismentelor primite, să se aventureze într-o excursie la Paris, să cunoască Europa. Annie e încrezătoare în sine și suficient de inteligentă să își da seama că sosirea ei nu va fi ignorată în patria vânătorilor de zestre. Pretendenții la căsătorie curg cu duiumul și dintre aceștia, unul pare însă mai răsărit: marchizul Jacques D’Anguilhon, un nobil francez falit care nu se dovedește a fi doar un lingușitor cu dorințe de parvenire. Desigur, lui Jacques nu îi este indiferentă averea lui Annie și totuși, decizia de a se căsători cu ea pare să fie întemeiată pe dragoste autentică, o dragoste care se instalează și se așază lent și progresiv. Annie este independentă, elegantă, rafinată, emancipată, responsabilă, pragmatică, nu e senzuală sau romantică, în vreme ce Jacques e orgolios, sensibil până la sentimentalism, idealist și crede în predestinare… contrariile par să se atragă, dar ce șansă au ele să reziste unei căsnicii, chiar și când aceasta este bazata pe dragoste și bună credință, pe comunicare și respect reciproc? Așa cum va dezvălui romanul, atât Jacques, cât și Annie simt că în căsnicia lor lipsește ceva, simt că intimitatea pe care o împărtășesc e circumscrisă unor limite ce țin de proveniența lor socială (atât de aleasă și totuși atât de diferită) iar apariția unui al treilea personaj îndrăgostit în ecuație va scoate în evidență și mai dureros diferențele existente între soți. Dacă Annie și Jacques vor reuși să își susțină mariajul, în ciuda crizelor de care se vor lovi, vă rămâne să descoperiți.

Romanul îi va încânta cu siguranță pe amatorii de romane de epocă, pe cei ce gustă intrigile de salon și iubirile eroice. Însă chiar și pentru cei care se lasă mai greu cuceriți de astfel de povești  poate manieriste, desuete și exagerate, romanul este interesant pentru că, până la aproape de ultima pagină, explorează cu minuțiozitate portretele atât de contrastante, ale aristocrației americane, respectiv europene. Americanii par vulgari, seci, sunt amatori de epistole (în care consemnează fapte și acțiuni, mai degrabă decât sentimente), fac cadouri scumpe și dau serbări opulente (doar nu au palate de întreținut). Femeile americane par a fi dintr-o bucată, nu cunosc arta de a se face dorite, de a avea capricii, de a refuza dragostea. Femeile europene, pe de altă parte, sunt actrițe desăvârșite, cultivă afectarea și cochetăria savantă. Europenii poetizează realitatea, sunt idealiști și profunzi, dau impresia de rafinament și bun gust, însă sunt adesea flecari, sentimentali și excesivi. Iată doar câteva trăsături pe care romanul le reliefează  fără să se dea vreun verdict în ceea ce privește superioritatea aristocrației americane sau europene. Dar chiar dacă autoarea franceză și-a păstrat imparțialitatea în romanul său, istoria a dat câștig de cauză americanilor iar asta pentru că, mergând pe urmele caracterizărilor din roman, în vreme ce nobilii europeni și-au păstrat idealismul, devenind depășiți de evenimente și lipsiți de forța de a lupta împotriva curentului, americanii, mai pragmatici, au simțit că lumea e a lor și că realismul de bun simț și meritocrația reprezintă instrumente nu doar retorice, ci cât se poate de palpabile în construcția prosperității.

Descoperiti un nou titlu din colectia BPT, la un pret ridicol de modest.

 ARISTOCRATIE AMERICANA – Pierre de Coulevain – Editura Minerva, 2006

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

Probabil că Nathaniel Hawthorne rămâne cel mai cunoscut publicului larg printr-o poveste care, deşi păstrează o marcă a goticului, fără îndoială, reţine cu toate acestea, un final destul de optimist. Este vorba de povestea lui Hester Prynne, din romanul Litera Stacojie, deopotrivă o panoramă critică a unor mentalităţi (puritanismul american) dar şi o poveste despre reconciliere şi iertare.

Biblioteca Pentru Toţi ne propune, în acelaşi spirit de familiarizare cu opere mai puţin cunoscute ale clasicilor universali, un alt roman semnat de Nathaniel Hawthorne, Poveste de dragoste în Blithdale. Un roman despre care un cunoscut îmi spunea că nu mai prea interesează pe nimeni astăzi, cel mult pe unii critici preocupaţi de relaţia dintre ficţiune şi nonficţiune, poate chiar de un soi de sociologie a literaturii, de felul în care experienţele unui autor pot contribui decisiv şi semnificativ la scrierea unei opere. Căci, încă de la apariţia romanului lui Hawthorne s-au ridicat multe voci care să suţină că romanul poate fi citit ca o explorare biografică a unor capitole din viaţa lui Hawthorne, în ciuda faptului că însuşi autorul a căutat să înlăture aceste presupuneri (care inevitabil ar fi schimbat miza lecturii romanului, interesul final al cititorilor apropiindu-se mai degrabă de autor, decât de personaje).

Dincolo de această dispută care s-ar putea să-i lase reci pe cititorii contemporani mai puţin apropiaţi şi interesaţi de personalitatea lui Hawthorne sau de relaţia dintre operă şi creatorul său, romanul de faţă ar putea prezenta interes de lectură în măsura în care pune în scenă, într-un mod inedit, într-un roman de secol XIX, teme şi discursuri pe care am fi mai obişnuiţi să le aflăm într-un roman de secol XX. Căci romanul lui Hawthorne se învârte în perimetrul utopiştilor, al feministelor şi al filantropiştilor. Ce au în comun toate acestea? Toate reprezintă proiecte de reformă ambiţioase, bazate  pe  încrederea profundă în capacitatea de schimbare a omului. Şi tocmai pentru că sunt proiecte ambiţioase, ele necesită dăruire şi stăruinţă din partea susţinătorilor lor, uneori într-atât de mare încât riscă să-şi conducă apostolii la pierzanie.

Miles Coverdale este un poet burlac care decide, împreună cu alţi americani bine intenţionaţi şi sătui de corupţia civilizaţiei, să construiască o nouă societate bazată pe generozitate şi egalitate. Inspiraţi de scrierile influente ale socialistului utopic Charles Fourier, micul grup îşi duce viaţa undeva într-o pădure, trăind modest şi nu fără dificultăţi de pe urma muncilor agricole (ca întotdeauna, un vis nu poate fi transformat în realitate decât coborându-l în colbul cenuşiu al deziluziilor). Dintre membrii acestei noi comunităţi, Miles Coverdale se simte mai apropiat de Hollingsworth, Zenobia şi Priscilla. Hollingsworth pare a fi un reprezentant ilustru al filantropismului: proiectul său de viaţă este întemeierea unui aşezământ dedicat îndreptării răufăcătorilor. Zenobia este o poetă înţeleptă, ale cărei discursuri cu accente feministe (într-un cadru, se înţelege deschis oricăror forme de egalitarism) reuşesc să atragă nu doar simpatia, ci şi mult râvnitul respect intelectual din partea ascultătorilor. Priscilla este o fată cu trecut misterios, cel mai nou membru al comunităţii, întruchiparea inocenţei şi a neajutorării. Fiecare din aceste personaje îşi va dezvălui, în timp, latura întunecată în faţa lui Miles (la rândul său urmărit de nehotărâre, plictiseală şi sentimente contradictorii faţă de apropiaţi). Căci nefericita întâlnire între spiritul dârz şi totuşi sensibil al Zenobiei, încăpăţânarea rece, dedicată principiilor nestrămutate, golite de orice umanitate ale lui Hollingsworth şi devotamentul orb al Priscillei nu vor putea conduce decât la întâmplări devastatoare emoţional pentru protagonişti. Romanul lui Hawthorne nu este deloc optimist în această privinţă: cele mai mari tragedii se nasc acolo unde îndrăzneala şi proiectul de reformă sunt cele mai ambiţioase. Iar asta se întâmplă datorită infirmităţii morale a principialilor: devotaţi adevărului şi nobleţei scopului pe care îl au de îndeplinit, ei se transformă pur şi simplu în slujitori ai unor zeităţi în faţa cărora sacrifică orice (adesea, chiar şi pe cei din jur).

Chiar dacă spune povestea familiară a bunelor intenţii care urmărite cu fanatism, nu pot produce decât tragedii, romanul lui Hawthorne o proiectează într-un cadru cel puţin exotic pentru un cititor de secol XX.

POVESTE DE DRAGOSTE IN BLITHDALE - Nathaniel Hawthorne – Editura Minerva, 2005

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

Ne e la fel de familiară pe cât le era străbunicilor noştri căci da, vorbim de o colecţie care datează încă de la 1895. Biblioteca Pentru Toţi e o marcă care, cu siguranţă e cunoscută atât celor  tineri cât şi celor mai bătrâni, cititorilor împătimiţi (care în anii 70-80 salutau in premiera apariţia unor traduceri însemnate din autori priviţi până în acel moment măcar cu suspiciune de regimul comunist), dar şi celor mai puţini pasionaţi de lectură a căror bibliotecă, obiect de decor, mai este încă populată de acele cărţi în format de buzunar, cu numere şi culori vii pe cotor. Colecţia Biblioteca Pentru Toţi nu este doar un vestigiu al refugiilor miraculoase, al vremurilor în care lectura era o opţiune serioasă de luat în considerare când venea vorba de a respira o gură de cultură nepoluată. Desigur, astăzi numele colecţiei duce mai degrabă cu gândul la iniţiativa (lăudabilă, fără îndoială) Jurnalului Naţional, la proiectul de tip cartea cu ziarul, autori români în ediţii excepţionale, care a îngustat însă misiunea mărcii consacrate în deceniile trecute: familiarizarea cu literatura universală. Această misiune e îndeplinită în continuare de marca originală, păstorită şi  suţinută de mai bine de 40 de ani de Editura Minerva, care din 2002, a lansat o serie nouă BPT, păstrând formatul şi elementele grafice tradiţionale.

Meritul acestei colecţii este acela de a publica, pe lângă clasicii sonori, editaţi şi reeditaţi de aproape toate editurile care pregătesc colecţii de literatura universală cu greutate  opere din perioade literare mai puţin cunoscute publicului (Barocul francez, Antichitatea) şi nume din linia a doua (nu neapărat a valorii, cât a notorietăţii) cel mai adesea familiare specialiştilor şi nu cititorului de rând. Unul din aceste nume este Hermann Sudermann, scriitor naturalist german şi al său roman Puntea Pisicilor, disponibil în colecţia Biblioteca Pentru Toţi la modestul preţ de 8 lei (iată, Editura Minerva îşi continuă cu o consecvenţă de invidiat misiunea: nu doar tălmăcirea literaturii ci şi asigurarea accesibilităţii ei)

Romanul lui Sudermann se petrece la începutul secolului XIX, în teritoriile germane, imediat după prima înfrângere a armatelor lui Napoleon. Personajul principal, Boleslav Schranden, ofiţer în armata prusacă află că părintele său, baronul Schranden, considerat un trădător de ţară (prin fapta sa de a-i fi ajutat pe militarii francezi să îi atace şi să îi învingă pe nemţi în propriul sat) a murit. Întors acasă, Boleslav dă peste un castel vandalizat şi incendiat, peste o mulţime ostilă care nu vrea să îl lase pe tânărul reîntors de pe front nici măcar să-şi îngroape tatăl.  Boleslav o găseşte la ruinele castelului pe Regina, o fiinţă sălbăticită, alungată de săteni, oferită de propriul tată baronului, pe post de slujitoare-amantă la castel. O fiinţă cu adevărat nenorocită, în pragul nebuniei, torturată fără pic de milă şi cu toate acestea, încă sensibilă şi frumoasă. La început dezgustat şi revoltat faţă de ea, Boleslav ajunge, lent, să fie impresionat de devotamentul necondiţionat pe care Regina e gata să îl arate noului stăpân. În acelaşi timp, tânărul prusac începe să dezvolte o atracţie nepermisă (în fond, pentru el e un sacrilegiu să o dorească pe amanta tatălui său) amestecată cu o admiraţie faţă de puritatea sufletească a Reginei, de dincolo de aparenţele sălbăticiei. Sătenii vor căuta în tot acest timp să îl ducă la pierzanie pe tânărul întors de pe front (privit doar în lumina faptului de a fi fiul unui trădător) iar întoarcerea lui Napoleon din exil va declanşa o nouă urgie asupra Europei. Lui Boleslav nu îi va rămâne prea mult timp de gândire iar planurile îi vor fi date oricum peste cap.

Dincolo de a fi un roman de dragoste (deşi, nu devine foarte clar dacă Boleslav este îndrăgostit de o femeie sau mai degrabă de un ideal), romanul lui Sudermann surprinde foarte bine câteva ironii ale istoriei pe care le transformă chiar în surse ale dramei personajelor. Să nu uităm că ne aflăm la nici 30 de ani de la triumful Revoluţiei Franceze, de la momentul recunoaşterii instituţionale a valorilor care stau la baza societăţilor noastre, contemporane. Dar sunt 30 de ani în care victoria Iluminismului pare să fie  declarată iluzorie nu doar politic, de imperialismul napolonean, ci chiar de mentalităţile învechite şi încăpăţânate ale europenilor. În satul lui Boleslav oamenii sunt judecaţi nu pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce reprezintă. A purta sângele blestemat in vine, a purta un nume, o uniformă sunt temeiuri suficiente pentru a fi condamnat sau respectat pe viaţă în ochii celorlalţi. Boleslav şi Regina nu sunt decât nişte jucării ale istoriei, într-o epocă în care oamenii sperau să fi învins cultul aparenţelor si al arbitrarului.

PUNTEA PISICILOR – Hermann Sudermann – Editura Minerva -2005

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.