România postsocialistă – munca, trupul si cultura clasei muncitoare
Recenzii / 27/08/2010

DE  LA  ROMÂNIA  MUNCITOARE  LA  ROMÂNIA  SUPRAVIEŢUITOARE De abia ce a trecut 23 august, depăşita sărbătoare naţională  care comemora pe vremuri “eliberarea de sub jugul fascist”. Ea a fost ziua de concepţie a României socialiste care avea să se nască prematur peste doar câţiva ani de la evenimentele din 1944. Acum mai bine de 20 de ani, clasa muncitoare ieşea în stradă, cu surle şi trâmbiţe, cu steaguri şi pancarte să cânte şi să danseze patriotic, celebrând faptul de a fi clădit o ţărişoară multilateral dezvoltată. Pe atunci, muncitorimea română era osatura societăţii româneşti fără de care nu se putea face un pas în tot mai scurtul drum (după părerea tovarăşului secretar general) spre saltul comunist, idealul de organizare socială la care putea să viseze omul nou, omul dezvăţat de obişnuinţe de acţiune şi gândire burgheze. Astăzi, 23 august este o zi care trece neobservată, o zi în care lumea e mai interesată mai degrabă de starea vremii de la mare (recuperând, în fond, pretextele pentru “divertismentul burghez” reînvăţat şi reasumat rapid), decât de dezmăţul festiv de odinioară. Istoria s-a scris, astăzi trăim într-o altă lume. Dar e o lume care nu-şi poate ascunde biografia. Chipul României contemporane este ridat,…

Portret de scriitor în trandafiriu…
Evenimente / 13/08/2010

În Sexus am făcut cunoştinţă cu un artist nehotărât, un sfidător al moralei şi al ordinii, un adorator al extazurilor carnale şi onirice, un iubitor plenar al vieţii, un neastâmpărat care ascundea însă, în spatele uşurinţei cu care îmbrăţişa dezordinea şi haosul emoţional, nevoi profunde de exprimare şi de creaţie, înţelese prea puţin de apropiaţii săi. În Plexus artistul începe să-şi asume activ identitatea de scriitor şi pare să-şi găsească şi o muză în acest sens iar viaţa sa, deşi nu mai are coloratura hedonistă atât de accentuată, evidenţiază în continuare neastâmpărul căutărilor inspiraţionale. În Nexus, scriitorul îşi expune, în aceeaşi notă inteligentă şi proaspătă ultimii ani ai căsniciei, înainte de a pleca la Paris, dezvăluind mult mai bogat decât în volumele anterioare, dincolo de bombănelile cotidiene, profunzimea propriului univers interior, într-o serie de reflecţii asupra a tot ceeea ce există (de la artă, societate, relaţii, suferinţă etc). Henry este un eşapist prin excelenţă, un pasional care a redat atât de bine drama artistului prin metafora răstignirii trandafirii. Protagonistul cunoscutei trilogii îşi înfruntă suferinţa şi anxietatatea faţă de provocarea pe care o presupune pregătirea capodoperei  printr-o pasiune incendiară, a căutării, a reinventării de sine şi a celebrării fiecărei clipe. Răstignirea…

Marina
Recenzii / 09/08/2010

BARCELONA ŞI POVEŞTILE EI Cine a fost la Barcelona a remarcat probabil farmecul străduţelor înguste, flancate de clădiri impunătoare, care pornesc din întinsele bulevarde şi te conduc într-un labirint cât se poate de misterios şi, în acelaşi timp, animat. Din fluxul narativ principal  al istoriei oraşului care se dezvăluie pe marile artere pietonale, prin minunile imaginaţiei lui Gaudi dar şi prin solemnitatea neogotică se desprind adesea povestioare secundare, prin străduţele care îţi atrag atenţia câteva secunde, te invită discret la o aventură imprevizibilă, în care ghidul turistic devine inutil, în care te predai surpizelor pe care ţi le rezervă zona de dincolo de circuitele obisnuite. Fie că e vorba de o mică mahala, cu sârme de rufe ce unesc clădiri şi copii care se joacă într-o înghesuială pe care nici măcar nu o sesizează, fie că dai de o cărăruie pavată, străjuită de felinare victoriene, într-o linişte deplină, fie că ajungi în vreo mică piaţetă uitată de lume, vegheată de tăcerea înţeleaptă a vreunei vile mai răsărite, străduţele alcătuiesc un volum de povestiri peste care merită să-ţi arunci privirea, când lectura programată a romanului traseelor copleşitoare si plimbărilor prin zonele cunoscute începe să ţi se pară prea convenţională. Fiecare oraş…

Audiţia
Recenzii / 26/07/2010

Când citeşti un roman de Ryu Murakami e greu să nu cedezi tentaţiei de a te întreba: când urmează scenele şocante, când vom fi martorii desfăşurărilor violente? În scrieriele lui Murakami apariţia unor astfel de scene este o certitudine, o chestiune ce ţine mai degrabă de timp, decât de posibilitate. Romanele autorului japonez şi-au câştigat celebritatea pentru felul curajos şi expresiv în care proiectează lumile devianţilor, în care violenţa şi abuzul de substanţe sunt coordonate cât se poate de fireşti, deşi se dovedesc a fi doar modalităţi de eschivă sau de depăşire ale unor conflicte emoţionale insurmontabile. Dar aşa zisa atmosferă horror (cu accente puternice de thriller psihologic) care se instalează invariabil în scrierile autorului japonez nu este gratuită. Până la urmă, Murakami nu exploatează doar curiozităţile sinistre, morbide, nu urmăreşte doar să-şi  transforme cititorii în nişte voyeuri ai ororilor, ci apelează la sexualitate şi violenţă pentru a întregi un portret de societate contemporană, într-un decor asiatic. Neliniştea pe care o avem când citim scrierile lui Murakami trebuie să fie neliniştea în faţa consecinţelor ultime pe care viaţa în lumea de azi le aduce: înstrăinare, lipsă de comunicare, dependenţă, decepţie. Personajele lui Murakami se mint adesea între ele şi pe ele…