Copiii lui Hansen
Recenzii / 18/11/2010

BOALA CARE TE SCOATE DIN ISTORIE Uneori, ca să închei socotelile cu istoria, ca să poţi spune că trecerea timpului nu mai are nici o semnificaţie pentru tine, nici personal şi nici social, nu trebuie nici să mori, nici să trăieşti într-o societate hegeliană sau marxistă (acolo unde istoria oricum se sfârşeşte până la urmă). E suficient să te îmbolnăveşti, dar să nimereşti o anumită boală, preferabil cronică, incurabilă şi înspăimântătoare pentru cei din jur astfel încât să te transferi din lumea în care se întâmplă ceva în lumea în care nu se întâmplă nimic sau mai degrabă în lumea în care istoria se reduce la istoricul propriei tale degradări. Există două reguli pentru a testa caracterul înfricoşător al eternităţii: limitează libertatea de mişcare şi limitează contactul uman;  regulile de bază pentru funcţionarea oricărei închisori. Doar că, pentru o închisoare obişnuită ai nevoie de gardieni, de ziduri şi de turnuri de pază, căci condamnaţii pot oricând să scape şi să nu fie recunoscuţi de semeni drept deţinuţi. Atunci când te îmbolnăveşti de lepră însă, porţi o uniformă universală pentru tot restul vieţii, eşti recunoscut şi întors în prizonierat oriunde te-ai duce, orice ai face, fără vreo şansă de eliberare (condiţionată…

În slujba poporului
Recenzii / 04/11/2010

DRAGOSTE ÎN CHINA LUI MAO Unul din aspectele care fac insuportabile sistemele totalitare este faptul că nu au simţul umorului. Mereu rigide şi serioase, la vânătoare de duşmani ai poporului, de complotişti şi trădători, asemenea state nu-şi prea permit să râdă. Acolo unde începe râsul se instalează ridicolul şi se ameninţă autoritatea, se pun bazele dezordinii. De pildă, în China lui Mao Zedong nu poţi râde, pur şi simplu. La fel cum nu poţi munci, nu poţi cânta, nu te poţi plimba, fără să ai în vedere vreo raţiune superioară de stat. Fiecare strop de sudoare vărsat pe ogor sau în uzină, mai rar la birou, fiecare acţiune, fiecare gând toate trebuie să aibă mereu în vedere viitorul Chinei măreţe, toate eforturile e necesar să fie puse, aşa cum sugera marele Mao într-un discurs celebru, în slujba poporului. În China lui Mao, întreg ansamblul de experienţe umane trebuie prins strâns într-un buchet unitar şi legat cu sforicică ideologică, ca să nu se împrăştie, ca nu cumva lucrurile să capete valoare pentru ele însele, în afara întregului. China lui Mao, ca de altfel orice sistem totalitar, refuză ideea gratuităţii, a experienţei apreciate în şi pentru sine, pentru că ea reprezintă calea…

Strada Sardinelor
Recenzii / 20/10/2010

O  STRADĂ  CÂT  UN  UNIVERS “Nu te supăra, n-ai cumva o jumătate de litru de Old Tennis Shoes? Am să-ţi dau nişte broaşte la schimb! Sunt proaspete şi sunt vii, doar le-am prins azi noapte, cu băieţii, după o vânătoare norocoasă.” Unde se fac astfel de trocuri bizare? Unde bărbaţii în toată firea pregătesc ambuscade pentru amfibieni? Unde e whisky-ul de calitate îndoielnică alintat cu titlul unor încălţări? Nu e nici un tărâm lewis-carrollian, ci este America anilor 30. Şi desigur că nu e zona metropolitană, cu cer gâdilat de turnuri, cu fum, claxoane şi agitaţie matinală, atât de reprezentativă pentru perioada interbelică. E vorba de o străduţă dintr-un orăşel pescăresc uitat de lume, Monterey California, o străduţă mică la stat şi modestă la port care încapsulează însă un întreg univers. Şi asta graţie privitorului care o descrie şi îi redă spectacolul, nimeni altul decât John Steinbeck. Strada Sardinelor este, după nume, un loc care trimite cu precizie la activitatea şi utilitatea ei. Este strada în dreptul căreia poposesc bărcile încărcate cu peşte, strada bătucită de sute şi mii de tălpi ale magazionerilor şi măcelarilor de toate rasele şi vârstele al căror freamăt zilnic, împreună cu sirenele şi zgomotul metalic…

Chicago
Recenzii / 13/09/2010

INTELIGENŢE FĂRĂ ADĂPOST Ce fac elitele intelectuale într-o ţară care nu le oferă mijloace de dezvoltare, de valorificare a potenţialului? Aşa cum ştim deja, pleacă în străinătate, acolo unde meritele sunt recompensate proporţional, acolo unde au şanse reale să se realizeze profesional. Cazul exodului de inteligenţă ne este  cunoscut de ani de zile. Descurajaţi economic, sătui de birocraţie, de slabele dotări ale centrelor universitare, sătui de indiferenţa statului care mai degrabă le pune beţe în roate decât îi susţine, tinerii promiţători ai României iau calea studiului peste graniţe, uneori fără să se mai întoarcă în ţara în care s-au născut. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Egipt, aşa cum ne dezvăluie romanul lui Alaa al-Aswani. Doar că motivaţiile celor care părăsesc statul arab sunt poate chiar mai profunde şi mai intense. Egiptul de după generalul al-Naser a devenit un stat încăput pe mâna unor oligarhii naţionaliste şi violente care, prin regimul economic şi politic pe care l-au impus au adus o mare parte a populaţiei în prag de disperare. Înapoiat tehnologic, cu un grad crescut al analfabetismului, Egiptul se dovedeşte a fi şi o scenă propice de manifestare a fanatismului religios. Într-un asemenea mediu în care un egiptean copt nu…