Weekendul
Recenzii / 01/12/2010

JUDECATA DE DUPA ELIBERARE Abia ai iesit din detentie, dupa mai bine de 20 de ani. Nu esti prea in varsta si nici nu suferi de vreun handicap vizibil.  La poarta inchisorii te asteapta sora ta cu masina. La o cabana cocheta te asteapta prietenii din tinerete, gata sa salute proaspata eliberare. Nu suna prea rau, nu-i asa? Poate ca ai o noua sansa sa o iei de la capat! Atat insa cat iti permite constiinta si memoria celor din jur. Nu uita cine ai fost: un terorist care a ucis in numele unei cauze. Bernhard Schlink calca pe carari batatorite de el insusi, in acest nou roman. Vina si moralitatea, teme deja recurente in scrierile autorului german,  sunt abordat de data aceasta din perspectiva teroristului supravietuitor. Caci ce destin mai crunt poate fi imaginat, pentru un aparator devotat unei cauze, decat acela de a supravietui ideologiei pentru care lupta, cand ideologia si-a pierdut credibilitatea in fata publicului? In anii 70, in vremurile in care “febra rosie” crestea temperatura sociala in Occident, un grup de prieteni s-a inscris activ in actiunile de rasturnare a ordinii capitaliste, derulate de factiunea Armata Rosie (cunoscuta si ca gruparea Baader-Meinhoff), in Germania de Vest….

Curcubeul Gravitatiei
Recenzii / 27/11/2010

LECTURA INFERNALA Despre Curcubeul Gravitatiei se spune ca ar fi capodopera lui Thomas Pynchon, chintesenta postmodernismului, unul din cele mai bune romane ale secolului XX. Ca orice productie care a capatat proportii mitologice in arena publica a aclamatiilor si a controverselor, Curcubeul Gravitatiei a ajuns sa faca parte din acea specie de lecturi exotice de care multi am auzit, dar pe care foarte putini le-au citit. E genul acela de carte cu cititori legendari: auzi ca ar exista persoane care sa sustina ca l-au citit, fara sa fi intalnit vreodata vreuna. Si nu e de mirare: vorbim de un volum cu 400 de personaje, scris intr-un stil cel putin solicitant si dificil. De astazi ma pot mandri, totusi, ca am cunoscut un indraznet care s-a lasat incurcat si mestecat de capriciile sau de calculele scriitoricesti ale lui Pynchon si, cu toate acestea,  a supravietuit: colegul meu, Adi Lepus si-a propus si a reusit sa citeasca Curcubeul Gravitatiei, in traducerea aparuta la Editura Polirom destul de recent. A fost un parcurs greu si plin de hopuri, dar nu intotdeauna experientele de lectura trebuie sa fie paradisiace… eu ii apreciez onestitatea si curajul de a infrunta infernul pana la capat. Poate intr-o zi voi avea si eu curajul sa il strabat, amintindu-mi…

Copiii lui Hansen
Recenzii / 18/11/2010

BOALA CARE TE SCOATE DIN ISTORIE Uneori, ca să închei socotelile cu istoria, ca să poţi spune că trecerea timpului nu mai are nici o semnificaţie pentru tine, nici personal şi nici social, nu trebuie nici să mori, nici să trăieşti într-o societate hegeliană sau marxistă (acolo unde istoria oricum se sfârşeşte până la urmă). E suficient să te îmbolnăveşti, dar să nimereşti o anumită boală, preferabil cronică, incurabilă şi înspăimântătoare pentru cei din jur astfel încât să te transferi din lumea în care se întâmplă ceva în lumea în care nu se întâmplă nimic sau mai degrabă în lumea în care istoria se reduce la istoricul propriei tale degradări. Există două reguli pentru a testa caracterul înfricoşător al eternităţii: limitează libertatea de mişcare şi limitează contactul uman;  regulile de bază pentru funcţionarea oricărei închisori. Doar că, pentru o închisoare obişnuită ai nevoie de gardieni, de ziduri şi de turnuri de pază, căci condamnaţii pot oricând să scape şi să nu fie recunoscuţi de semeni drept deţinuţi. Atunci când te îmbolnăveşti de lepră însă, porţi o uniformă universală pentru tot restul vieţii, eşti recunoscut şi întors în prizonierat oriunde te-ai duce, orice ai face, fără vreo şansă de eliberare (condiţionată…

În slujba poporului
Recenzii / 04/11/2010

DRAGOSTE ÎN CHINA LUI MAO Unul din aspectele care fac insuportabile sistemele totalitare este faptul că nu au simţul umorului. Mereu rigide şi serioase, la vânătoare de duşmani ai poporului, de complotişti şi trădători, asemenea state nu-şi prea permit să râdă. Acolo unde începe râsul se instalează ridicolul şi se ameninţă autoritatea, se pun bazele dezordinii. De pildă, în China lui Mao Zedong nu poţi râde, pur şi simplu. La fel cum nu poţi munci, nu poţi cânta, nu te poţi plimba, fără să ai în vedere vreo raţiune superioară de stat. Fiecare strop de sudoare vărsat pe ogor sau în uzină, mai rar la birou, fiecare acţiune, fiecare gând toate trebuie să aibă mereu în vedere viitorul Chinei măreţe, toate eforturile e necesar să fie puse, aşa cum sugera marele Mao într-un discurs celebru, în slujba poporului. În China lui Mao, întreg ansamblul de experienţe umane trebuie prins strâns într-un buchet unitar şi legat cu sforicică ideologică, ca să nu se împrăştie, ca nu cumva lucrurile să capete valoare pentru ele însele, în afara întregului. China lui Mao, ca de altfel orice sistem totalitar, refuză ideea gratuităţii, a experienţei apreciate în şi pentru sine, pentru că ea reprezintă calea…