Sugestii de vară… cu 20% reducere
Evenimente / 09/07/2010

Anotimpul nu se cunoaşte neapărat după vremea de afară. De pildă, în ultimele săptămâni fără un calendar la îndemână n-am fi putut fi convinşi că e vară aşa cum o cunoaştem din rapsodiile lui Topârceanu, cu frunziş de salcâmi legănat în soare sau cu pământ adânc şi liniştit … uitându-ne pe geam mai degrabă vedem o palidă amintire a unor desfăşurări atmosferice tulburi, ecuatoriale, cu promisiuni calde, umezeală în aer până la prânz şi destrăbălare ploioasă în fiecare după amiază. Iar dacă vremea nu e deloc convingătoare în lămurirea problemei anotimpului pe care îl traversăm, preocupările semenilor par a fi indicii mai de încredere . Turiştii cu aparate de fotografiat, rucsacurile burduşite purtate în spinare, aglomeraţie la gară şi în aeroporturi şi desigur… agitaţia din librării îţi sugerează că oamenii înfruntă capriciile naturii cu eterna putere a obişnuinţei… în fond, iulie şi august sunt recunoscute tacit sau explicit drept perioada concediilor, o perioadă în care cartea îşi reafirmă importanţa. Pentru unii cartea este un accesoriu oportun care să-ţi mai petreacă din minutele de aşteptare petrecute pe peron sau care să te ţină concentrat în vreme ce soarele îşi face de cap peste pielea întinsă la plajă. Pentru alţii, lectura este însoţitorul de nelipsit al…

Amor intellectualis – Romanul unei educaţii
Recenzii / 28/06/2010

O LUME DISPĂRUTĂ Aşa cum remarcau Sever Voinescu, în  Dilema Veche , dar si Daniel-Cristea Enache, în Observator Cultural,   memorialistica românească a ultimilor ani suferă de o cufundare în derizoriu (oricine, inclusiv figurile de carton ale societăţii spectacolului, îşi publică amintirile într-o manieră ce cultivă lipsa de discreţie şi senzaţionalul) sau de o omniscienţă arogantă, a celui care condamnă în stânga şi în dreapta, rezervându-şi un loc moral privilegiat, al observatorului neutru sau chiar martir, în scriituri care adesea nu evocă, ci mai degrabă rescriu realităţile în tuşe mult prea subiective. Într-o asemenea atmosferă încărcată de inflaţie diaristică plină de metehne, Ion Vianu îşi pune pe hârtie memoriile sub forma unui roman (şi nu orice roman, ci un roman al unei educaţii). O opţiune de acest gen poate pare puţin excentrică la prima vedere (dacă porneşti de la premisa că autorul a alcătuit o lucrare autobiografică şi nu doar o lucrare de inspiraţie biografică), dar reprezintă de fapt expresia asumării  unei rigori şi a unei modestii prealabile scrisului.Căci Ion Vianu pe cât de mult şi-a folosit memoria, pe atât de mult şi-a implicat şi imaginaţia în redactarea amintirilor. Pozele mentale ale actorilor pe care Vianu i-a cunoscut cu privirea  fotografică a tinereţii…

Sexus
Recenzii / 19/06/2010

ÎNDRĂZNEŞTE ORICE! Da, am auzit de el, am tras poate cu ochiul la biografia lui şi cel mai probabil, dacă ne-am dovedit a fi stăpâni pe limba engleză, chiar i-am parcurs vreo scriere în original sau măcar câteva pagini prin vreun colţ al unei biblioteci sau al unei librării mai selecte. Poate am fost suficient de norocoşi să punem mâna pe o copie a traducerilor apărute la Editura Est, acum câţiva ani. S-a spus despre el că ar fi un mare pornograf, scriitor, filosof, un copil teribil, un rebel, un histrion… orice aţi fi auzit, oricâte mici şi scurte pasaje v-au zgândărit curiozitatea, aveţi ocazia să vă convingeţi prin propriile mijloace de reputaţia lui Henry Miller, căci primul volum al trilogiei Răstignirea Trandafirie a fost publicat de curând la Editura Polirom. Marele avantaj, dincolo de garanţia, votul de încredere pe care o apariţie sub o asemenea siglă o primeşte în faţa publicului reticent, este mai ales reţeaua largă de distribuţie. Sexus este astăzi la îndemâna oricui şi trebuie să fim recunoscători pentru asta atât editurii, cât mai ales  Antoanetei Ralian, probabil cel mai experimentat traducător în viaţă în materie de literatură engleză care cu siguranţă că a avut de a…

Al cincilea copil
Recenzii / 03/06/2010

FRICA DE APROAPE Când aţi citit ultima oară o poveste bine închegată care să vă ţină cu sufletul la gură până la final şi care să vă şi înspăimânte, deopotrivă? Repede vă gândiţi să îi nominalizaţi pe Stephen King sau pe John Saul pentru acest efect? De acum înainte puteţi să mai adăugaţi un nume în galeria povestitorilor straşnici şi anume pe Doris Lessing, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în 2007. Vă daţi seama că o scriitoare care preţuieşte naraţiunea tocmai pentru că ea îşi are tiparul în propria noastră minte, tocmai pentru că minţile noastre sunt închipuite pentru a povesti ajunge să îşi încânte cititorii în mod natural, nu ca rezultat al unui efort artistic deosebit, ci prin asumarea faptului de a fi om. Dincolo de etajele de lectură variate pe care le suportă, romanul “Al cincelea copil” este în primul rând o poveste bine spusă. Ce ne înspăimântă, de obicei într-o poveste horror? O forţă necunoscută care se dovedeşte a fi ameninţătoare şi de neoprit. Adesea aceasta ia forma unor creaturi supranaturale, înfricoşătoare de la vampiri, zombi, vârcolaci sau fantome, creaturi care ne vor răul. În acest caz, răul vine de departe, dintr-o lume care nu ne este…