Strada Sardinelor
Recenzii / 20/10/2010

O  STRADĂ  CÂT  UN  UNIVERS “Nu te supăra, n-ai cumva o jumătate de litru de Old Tennis Shoes? Am să-ţi dau nişte broaşte la schimb! Sunt proaspete şi sunt vii, doar le-am prins azi noapte, cu băieţii, după o vânătoare norocoasă.” Unde se fac astfel de trocuri bizare? Unde bărbaţii în toată firea pregătesc ambuscade pentru amfibieni? Unde e whisky-ul de calitate îndoielnică alintat cu titlul unor încălţări? Nu e nici un tărâm lewis-carrollian, ci este America anilor 30. Şi desigur că nu e zona metropolitană, cu cer gâdilat de turnuri, cu fum, claxoane şi agitaţie matinală, atât de reprezentativă pentru perioada interbelică. E vorba de o străduţă dintr-un orăşel pescăresc uitat de lume, Monterey California, o străduţă mică la stat şi modestă la port care încapsulează însă un întreg univers. Şi asta graţie privitorului care o descrie şi îi redă spectacolul, nimeni altul decât John Steinbeck. Strada Sardinelor este, după nume, un loc care trimite cu precizie la activitatea şi utilitatea ei. Este strada în dreptul căreia poposesc bărcile încărcate cu peşte, strada bătucită de sute şi mii de tălpi ale magazionerilor şi măcelarilor de toate rasele şi vârstele al căror freamăt zilnic, împreună cu sirenele şi zgomotul metalic…

Chicago
Recenzii / 13/09/2010

INTELIGENŢE FĂRĂ ADĂPOST Ce fac elitele intelectuale într-o ţară care nu le oferă mijloace de dezvoltare, de valorificare a potenţialului? Aşa cum ştim deja, pleacă în străinătate, acolo unde meritele sunt recompensate proporţional, acolo unde au şanse reale să se realizeze profesional. Cazul exodului de inteligenţă ne este  cunoscut de ani de zile. Descurajaţi economic, sătui de birocraţie, de slabele dotări ale centrelor universitare, sătui de indiferenţa statului care mai degrabă le pune beţe în roate decât îi susţine, tinerii promiţători ai României iau calea studiului peste graniţe, uneori fără să se mai întoarcă în ţara în care s-au născut. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Egipt, aşa cum ne dezvăluie romanul lui Alaa al-Aswani. Doar că motivaţiile celor care părăsesc statul arab sunt poate chiar mai profunde şi mai intense. Egiptul de după generalul al-Naser a devenit un stat încăput pe mâna unor oligarhii naţionaliste şi violente care, prin regimul economic şi politic pe care l-au impus au adus o mare parte a populaţiei în prag de disperare. Înapoiat tehnologic, cu un grad crescut al analfabetismului, Egiptul se dovedeşte a fi şi o scenă propice de manifestare a fanatismului religios. Într-un asemenea mediu în care un egiptean copt nu…

România postsocialistă – munca, trupul si cultura clasei muncitoare
Recenzii / 27/08/2010

DE  LA  ROMÂNIA  MUNCITOARE  LA  ROMÂNIA  SUPRAVIEŢUITOARE De abia ce a trecut 23 august, depăşita sărbătoare naţională  care comemora pe vremuri “eliberarea de sub jugul fascist”. Ea a fost ziua de concepţie a României socialiste care avea să se nască prematur peste doar câţiva ani de la evenimentele din 1944. Acum mai bine de 20 de ani, clasa muncitoare ieşea în stradă, cu surle şi trâmbiţe, cu steaguri şi pancarte să cânte şi să danseze patriotic, celebrând faptul de a fi clădit o ţărişoară multilateral dezvoltată. Pe atunci, muncitorimea română era osatura societăţii româneşti fără de care nu se putea face un pas în tot mai scurtul drum (după părerea tovarăşului secretar general) spre saltul comunist, idealul de organizare socială la care putea să viseze omul nou, omul dezvăţat de obişnuinţe de acţiune şi gândire burgheze. Astăzi, 23 august este o zi care trece neobservată, o zi în care lumea e mai interesată mai degrabă de starea vremii de la mare (recuperând, în fond, pretextele pentru “divertismentul burghez” reînvăţat şi reasumat rapid), decât de dezmăţul festiv de odinioară. Istoria s-a scris, astăzi trăim într-o altă lume. Dar e o lume care nu-şi poate ascunde biografia. Chipul României contemporane este ridat,…

Portret de scriitor în trandafiriu…
Evenimente / 13/08/2010

În Sexus am făcut cunoştinţă cu un artist nehotărât, un sfidător al moralei şi al ordinii, un adorator al extazurilor carnale şi onirice, un iubitor plenar al vieţii, un neastâmpărat care ascundea însă, în spatele uşurinţei cu care îmbrăţişa dezordinea şi haosul emoţional, nevoi profunde de exprimare şi de creaţie, înţelese prea puţin de apropiaţii săi. În Plexus artistul începe să-şi asume activ identitatea de scriitor şi pare să-şi găsească şi o muză în acest sens iar viaţa sa, deşi nu mai are coloratura hedonistă atât de accentuată, evidenţiază în continuare neastâmpărul căutărilor inspiraţionale. În Nexus, scriitorul îşi expune, în aceeaşi notă inteligentă şi proaspătă ultimii ani ai căsniciei, înainte de a pleca la Paris, dezvăluind mult mai bogat decât în volumele anterioare, dincolo de bombănelile cotidiene, profunzimea propriului univers interior, într-o serie de reflecţii asupra a tot ceeea ce există (de la artă, societate, relaţii, suferinţă etc). Henry este un eşapist prin excelenţă, un pasional care a redat atât de bine drama artistului prin metafora răstignirii trandafirii. Protagonistul cunoscutei trilogii îşi înfruntă suferinţa şi anxietatatea faţă de provocarea pe care o presupune pregătirea capodoperei  printr-o pasiune incendiară, a căutării, a reinventării de sine şi a celebrării fiecărei clipe. Răstignirea…