Al cincilea copil
Recenzii / 03/06/2010

FRICA DE APROAPE Când aţi citit ultima oară o poveste bine închegată care să vă ţină cu sufletul la gură până la final şi care să vă şi înspăimânte, deopotrivă? Repede vă gândiţi să îi nominalizaţi pe Stephen King sau pe John Saul pentru acest efect? De acum înainte puteţi să mai adăugaţi un nume în galeria povestitorilor straşnici şi anume pe Doris Lessing, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în 2007. Vă daţi seama că o scriitoare care preţuieşte naraţiunea tocmai pentru că ea îşi are tiparul în propria noastră minte, tocmai pentru că minţile noastre sunt închipuite pentru a povesti ajunge să îşi încânte cititorii în mod natural, nu ca rezultat al unui efort artistic deosebit, ci prin asumarea faptului de a fi om. Dincolo de etajele de lectură variate pe care le suportă, romanul “Al cincelea copil” este în primul rând o poveste bine spusă. Ce ne înspăimântă, de obicei într-o poveste horror? O forţă necunoscută care se dovedeşte a fi ameninţătoare şi de neoprit. Adesea aceasta ia forma unor creaturi supranaturale, înfricoşătoare de la vampiri, zombi, vârcolaci sau fantome, creaturi care ne vor răul. În acest caz, răul vine de departe, dintr-o lume care nu ne este…

Libris primeste vizita doamnei Monica Tatoiu
Evenimente / 11/05/2010

Personalitati si atmosfera cu tinuta la lansarea de joi! Rolul tot mai proeminent pe care îl joacă femeile în societatea românească reclamă o privire în oglindă stăruitoare şi semnificativă, care să răspundă nevoii pregnante de alcătuire a portretului feminin autohton. O astfel de identitate generică se poate proiecta, apelând la patru întrebări fundamentale, importante pentru existenţa umană în general: cât de bine mă cunosc şi mă accept? Ce reprezint pentru ceilalţi? Cărei meserii mi-am dedicat viaţa? În ce relaţie sunt cu divinitatea? Toate aceste raporturi esenţiale cu sinele, familia, profesia şi spiritualul călăuzesc răspunsurile celor şaptezeci de profesioniste remarcabile care au hotărât să se implice în proiectul derulat de Monica Tatoiu. Iar acest proiect, prin confesiunile curajoase pe care le adună, oferă repere solide şi interesante direcţii de analiză în discuţia actuală şi necesară despre avantajele şi dezavantajele faptului de a fi femeie în România contemporană. JOI, 13 mai 2010, la ora 13, lansăm la Librăria Şt.O.Iosif, cartea coordonată de doamna Monica Tatoiu, “Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti Volumul 1”. Prezentatorii evenimentului vor fi: Monica Tatoiu (iniţiatoarea proiectului), Mariana Manta (membră AFAFCI Braşov), Ana Oniţă (Director General Libris Braşov) şi Doru Munteanu (preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Braşov). Atmosfera va…

Azaleea Roşie
Recenzii / 03/05/2010

EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ… MAO? Cei care au prins perioada ceauşistă târzie sunt familiari cu deşănţatele manifestări pe care tovarăşul secretar general le pretindea, cu ocazia diverselor aniversări Cântarea României, respectiv 23 August sunt doar două dintre reperele culturale ale Epocii de Aur care epuizau, în spectacole elaborate, mii de oameni chemaţi să aducă un omagiu (ne)meritat înţeleptului conducător. Mai ştim că fascinaţia pentru asemenea desfăşurări i-a fost inspirată lui Ceauşescu mai ales de vizitele făcute în Coreea de Nord şi China. Importul instrumentelor de promovare a cultului personalităţii n-a dat însă acelaşi randament pe plaiurile mioritice. Românii au avut cel mult respect pentru liderul de la Bucureşti, pentru curajul nealinierii ideologice de la sfârşitul anilor 60. În rest, toată propaganda de înfăţişare a cizmarului din Scorniceşti drept arhitect desăvârşit al idealurilor naţionale n-a fost în stare să ţeasă o poveste de amor între popor şi conducător. Memoriile lui Anchee Min ne vorbesc însă despre un tărâm în care o asemenea poveste a fost o realitate de nezdruncinat: China din perioada Revoluţiei Culturale. Acolo şi atunci, un popor şi-a iubit sincer conducătorul, chiar şi când acesta avea la activ milioane de victime pricinuite de foamete şi planuri economice dezastruoase. Acolo, slăvirea…

Prep
Recenzii / 12/04/2010

MAREA AMEŢEALĂ Că adolescenţa e o perioadă întortocheată, o ştim cu toţii, dar când trebuie să ţi-o petreci într-un lăcaş de cult al tradiţiei academice lucrurile se complică exponenţial. Să zicem că eşti o fată obişnuită din Indiana şi tatăl tău nu e decât un banal comerciant de saltele căruia îi place să glumească fără perdea în public, sub privirile aprobatoare ale mamei. Să zicem că tu ai reuşit să ajungi cu bursă la o şcoală unde se înghesuie odraslele unor jucători cu greutate pe piaţa capitalistă. Destul de mulţi din puştii aceştia sunt plini de orgolii, ambiţii şi opinii care te şterg din start de pe harta “lucrurilor care contează”. Să mai zicem că nu străluceşti prin nimic: nici prin atractivitate, nici prin rezultate şcolare şi evident, nici prin contul din bancă al familiei. A,  să nu uităm, nu ai decât 13 ani, şi tocmai te-ai trezit în braţe cu o conştiinţă care-şi pune prea multe întrebări. Te simţi puţin ameţit? Puţin mai mult? Descurcă-te, n-ai încotro! Vezi să nu te îndrăgosteşti de vedeta liceului, că o să ameţeşti şi mai rău! Şi dacă tot o vei face să nu speri la vreun destin de Cenuşăreasă, cu final fericit,…