Arta de a te autocunoaște
Recenzii / 03/10/2018

Cine sunt eu? Cum ajungem să ne formăm ca indivizi unici? Ce este un sine? Iată câteva întrebări nemuritoare din istoria umanității care încă ne fascinează, de mii și mii de ani. Departe de a ajunge la un răspuns lămuritor, cuprinzător și definitiv, pe măsură ce științele s-au specializat, întâmpinările la această interogație care ne privește de fapt pe toți au devenit mai complexe și totuși disparate. Așa cum recunoaște Jeniffer Ouellette, jurnalist de știință, un fizician ar putea răspunde că suntem o colecție de atomi, un biolog că suntem un complex biochimic de proteine, un neurolog ar putea spune că suntem o sumă de conexiuni neuronale, un psiholog ar sugera mai degrabă faptul că suntem suma interacțiunilor sociale. Cumva, fiecare dintre aceste răspunsuri atinge ceva important și reprezentativ pentru definiția noastră ca indivizi și totuși nu pare să epuizeze subiectul. Când ne raportăm la noi înșine, dintr-o perspectivă subiectivă, sentimentul sinelui ne vine atât de firesc, e imposibil de suspendat (lăsând la o parte cazurile particulare de afecțiuni neurologice sau psihiatrice), e atât de clar și lămuritor. Când încercăm să abordăm o perspectivă obiectivă însă, să căutăm în amănunt temeiurile acestei stări firești,  mereu pare să ne scape ceva…

Într-o noapte de iarna
Recenzii / 26/09/2018

În 2015 am descoperit superbul roman semnat de Simon Sebag Montefiore, tradus în românește la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, intitulat Sașenka.  Un roman despre arheologia adevărului în epoca ghemului de minciuni și propagandă stalinistă, un roman despre substituția imprevizibilă a rolurilor, uneori arbitrară și absurdă, specifică dictaturilor, despre puterea gesturilor mici într-o lume supusă necesităților ideologice, Sașenka este un volum inclus chiar de autor într-o trilogie, de acum disponibilă integral și pe piața de carte de la noi, anume Trilogia Moscova. Celelalte două volume incluse în această trilogie sunt: Cerul roșu al amiezii, respectiv Într-o noapte de iarnă, ambele proiectate în universul sinistru și alunecos al stalinismului. Dacă povestea din Sașenka se petrece în perioada apropierii revoluției bolșevice și, mai apoi, în anii 30, Cerul roșu al amiezii se centrează pe anii celui de-al Doilea Război Mondial, Într-o noapte de iarnă surprinde personaje imediat după încheierea marii conflagrații, în 1945, un an al celebrărilor, recuperărilor și al relansărilor economice și sociale postbelice, dar și un an cu un revers întunecat, chiar și pentru liderii sovietici victorioși. Cele trei volume pot fi citite independent,  chiar dacă Montefiore face trimiteri ocazionale, prin personaje înrudite sau chiar prin referințe directe la…

Fata cu cercel de perlă
Recenzii / 18/09/2018

Un  fenomen editorial  de la finalul anilor 90,  una dintre cele mai bine vândute cărți din SUA , care îi va aduce notorietate mondială lui Tracy Chevalier și va inspira deopotrivă o ecranizare și o piesă de teatru, FATA CU CERCEL DE PERLĂ este un roman care ar părea, la prima vedere, prea ambițios sau, dimpotrivă, prea plictisitor: să spui povestea genezei ficționale, speculative a unui singur tablou, într-o perioadă cultural-istorică relativ necunoscută de publicul larg, antrenând și un artist celebru, precm Johannes Vermeer și o mulțime de tehnici de pictură ar părea fie o misiune demnă de Irving Stone (cu sute de pagini, se înțelege), fie o construcție cu șanse mari să se deșire sau să împrăștie prea mult atenția cititorului. Popularitatea de care s-a bucurat, încă de la apariție, cartea lui Tracy Chevalier dovedește faptul că prozatoarea de origine americană a reușit să depășească orice rezervă și dificultate în  gestionarea unei asemenea provocări narative cu un secol opac nespecialiștilor, o pictură frumoasă și misterioasă, personaje reale transpuse fictiv. Fata cu cercel de perlă este de fapt o poveste greu de încadrat și complexă în sine:  o imersiune istorică (chiar dacă nu foarte elaborată), o poveste aparte de dragoste,…

Insuportabila ușurătate a ființei
Recenzii / 12/09/2018

Îmi plac mult cărțile lui Alain de Botton, acea combinație de literatură și eseu filosofic, în care narațiunea servește drept cadru (credibil și sensibil,  cu putere de generalizare) pentru reflecții filosofice care pornesc de la aparente banalități, de la acele lucruri pe care suntem obișnuiți să le asumăm ca atare, dar care ascund presupoziții și oglinzi ale aspirațiilor, vulnerabilităților, limitărilor noastre. L-am citit, ani la rând, pe autorul Eseurilor de îndrăgostit (un volum, credeam eu prototip, pentru acest tip de mix literaro-filosofic, relevant contemporan, nepretențios și totuși profund) fără să știu că, înaintea lui a fost de fapt Milan Kundera și cel mai celebru roman al său, Insuportabila ușurătate a ființei. L-am evitat pe autorul ceh, dincolo de Gluma, un roman despre care am vorbit și la Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, păstrând impresia că este un autor elitist, ermetic, un denunțător subtil  al comunismului. Când mi-am făcut suficient curaj să citesc cea mai cunoscută carte semnată de Milan Kundera (în fond, nu aveam nimic de pierdut, doar niște prejudecăți), m-am simțit sedus de familiaritatea formulei pe care am regăsit-o în mai multe volume semnate de Alain de Botton. Și Milan Kundera proiectează o poveste de dragoste…