Războiul Rece
Recenzii / 12/03/2010

ISTORIE ŞI SPECTACOL E greu sa rezişti puterii de seducţie pe care o exercită un istoric american. Mai ales când conferenţiază la Yale şi Columbia şi scrie despre istoria recentă. “Razboiul rece” este o carte de popularizare, până la urmă nu are decât 350 de pagini dar după ce o termini  sentimentul pe care îl ai nu e unul de confuzie sau de insuficienţă, ci de câştig pe toate planurile: a fost şi distractiv dar şi instructiv. Gaddis face faţă cu succes provocării publicului nespecializat şi nerăbdător. “Razboiul rece” nu descrie 50 de ani esenţiali ai istoriei umanităţii, ci îi pune în scenă. Deliciul lecturii este dat de accentul pe care Gaddis îl pune pe caracterizarea directă şi indirectă a personajelor cheie care au influenţat desfăşurarea politicii internaţionale timp de 50 de ani. Volumul abundă în citate savuroase ale marilor lideri (multe din ele memorabile) şi Gaddis nu ezită să lege strategiile politice şi de psihologia şi personalitatea conducătorilor de la Washington, respectiv Kremlin. O asemenea abordare livrează “Războiului Rece” cu o garanţie de popularitate. Dar nu simplifică riscant demersul istoric? Să nu ne lăsăm inşelaţi, cartea nu este totuşi un roman în care o mână de personaje caricaturale se joacă…

Vicarul din Wakefield
Recenzii / 09/03/2010

UN POPAS PRINTRE CLASICI Există momente, în viaţa oricărui călător în lumea cărţilor, când simte nevoia unui popas. Aventura în desişurile prozei postmoderne, prin care drumeţul trebuie să-şi croiască singur cărare, în căutarea unui înţeles te poate osteni la un în cele din urmă. Întâlnirea mereu dureroasă cu antieroii pervertiţi şi alienaţi de societatea informaţională, , mai tot timpul dedaţi exceselor de orice natură îţi lasă un gust amar. Când forma dar şi conţinutul textelor contemporane încep să ţi se pară prea apăsătoare şi îţi  cam domolesc elanul de cititor, e clar că ai nevoie de un mic repaus, la umbra marilor clasici. Un loc familiar, bine bătătorit, în care să-ţi petreci câteva clipe, în care să regăseşti confortul literar. O alegere prielnică pentru un asemenea popas, este recenta ediţie a romanului „Vicarul din Wakefield”, publicată la Editura Alfa. E de salutat, în primul rând, apariţia traducerii, ţinând cont că romanul şi implict, engleza în care a fost redactat, au mai bine de 200 de ani, iar caracterul arhaic al limbii nu poate decât să sporească dificultăţile oricărui translator. Prezentată sub forma unor memorii fictive, aşezate pe hârtie de un vicar englez din secolul al XVIII-lea, povestea debordează, la prima…

Drumul
Recenzii / 04/03/2010

DRUMUL – Corman McCarthy – Editura Humanitas, 2009 CÂND SE STINGE LUMINA… Probabil cel mai bizar element pe care îl remarci, după ce citeşti primele pagini ale romanului “Drumul” este prezenţa încăpaţânată, aproape sfidătoare a vieţii într-un univers care nu mai e în stare să o găzduiască. Ca să vă faceţi o idee, lumea  imaginată de McCarthy arată cam aşa: pârjolită, practic cauterizată până în temelii,  acoperită de nopţi “ca un glaucom”, “în care te dureau urechile de atâta ascultat”, asfixiată sub nămeţi, cenuşă şi distrugere. În acest peisaj, a rămâne în viaţă reprezintă, probabil, culmea ghinionului. Asemenea ghinionişti sunt însa protagoniştii cărţii lui McCarthy: tatăl şi fiul supravieţuitori,  rătăcind în pustietatea postapocaliptică. Ceva rau şi cataclismic s-a întamplat în lume, nu ştim ce anume, că a fost un atac nuclear sau un fenomen natural dereglat de activitatea umană, nu e foarte important. Aspectul definitoriu însa, pentru atmosfera de după dezastru, rămâne neputinţa oamenilor de a-şi mai reveni. “Drumul” nu e o punere în scenă optimistă a mitului eternei reîntoarceri, în care oamenii reclădesc, după  anihilarea purificatoare, o societate nouă şi sănătoasă. Postapocalipsa lui McCarthy e mult mai întunecata: e scenariul în care catastrofa pare să fi venit de hac…

Anotimpuri diferite
Recenzii / 01/03/2010

ANOTIMPURI DIFERITE – Stephen King – Editura Trei, 2010 UN  ALT FEL  DE  “REGE” “Povestea contează, nu cine o spune” – aceste cuvinte apar scrise în  clubul unde se petrece acţiunea uneia din povestirile lui Stephen King. Să fie însă adevarată această maximă? Pare greu de crezut, dacă ţinem cont de afinitatea producătorilor de la Hollywood pentru scrierile lui King. În fond, cât de grozav poţi fi, ca scriitor, încât să ţi se ecranizeze mai mult de jumătate din operă? Te poţi gândi că e îndeajuns ca pe afişul filmului să apară numele lui Stephen King, ca pelicula să dobândească o garanţie de popularitate. Dar nu e vorba doar de un truc de marketing: asocierea unui autor faimos cu o ecranizare oarecare,  ci e vorba de o consecvenţă greu de egalat într-o carieră de scriitor: Stephen King reuşeşte, prin fiecare fragment de proză redactată, să se menţina la înălţimea aşteptărilor publicului. S-ar putea spune  că nici nu e greu şi că n-ar fi vorba de cine ştie ce triumf literar. În fond, chiar King recunoaşte că întreaga sa activitate de creaţie a gravitat într-un spaţiu minor din punct de vedere estetic, chiar dacă atât de popular şi că  ficţiunea simplă…