21 de lecții pentru secolul XXI
Recenzii / 03/12/2018

Un nume exotic și cvasinecunoscut publicului din toată lumea, Yuval Noah Harari, un profesor de istorie  cu studii la Oxford a devenit unul dintre cei mai titrați autori ai ultimului deceniu prin volumele traduse și în limba română: Sapiens și Homo Deus, explorări fascinante, deopotrivă documentate și speculative despre trecutul și viitorul omenirii. Notorietatea pe care a atins-o acest autor este binemeritată, ținând cont de efortul implicat în a livra sinteze accesibile, aproape sub forma unor povești palpitante,  în întâmpinarea unor întrebări inepuizabile, filosofice la origine: de unde venim? respectiv încotro ne îndreptăm? După o privire asupra trecutului și viitorului mai îndepărtat, încurajat pe undeva și de numeroasele întrebări pe care le-a primit de la cititori, Yuval Noah Harari a pregătit un volum dedicat prezentului și viitorului mai apropiat intitulat sugestiv 21 de lecții pentru secolul XXI. Triumful liberalismului, crizele economice, progresul medical și tehnologic, terorismul, inflația informațională, iată doar câteva teme provocatoare pe care le atinge Harari, într-o abordare panoramică și coerentă (în fond, gândirea de ansamblu e cel mai greu de reconstruit în zilele noastre, un lux rar, când sunt atâtea griji și preocupări care ne solicită într-o eră economică centrată pe atenție). Temele alese în cele 21…

Fontana di Trevi
Recenzii / 26/11/2018

Impresionant și cuprinzător, Fontana di Trevi este romanul care încheie unul dintre cele mai longevie proiecte epice ale literaturii române contemporane. Prin trilogia începută în 1975, cu romanul Drumul egal al fiecărei zile, continuată în 2010 cu Provizorat și finalizată în 2018 cu Fontana di Trevi, Gabriela Adameșteanu a reușit de fapt să construiască o panoramă complexă, vie și densă în nuanțe asupra lumii românești din ultima jumătate de secol, privită ca o prefacere continuă și, adesea, traumatizantă. Fără să fiu familiar cu Letiția Branea, personajul central care traveresează această trilogie (luând contact doar cu Vica Delcă, protagonista memorabilă din celălalt roman al anilor 80 foarte cunoscut al Gabrielei Adameșteanu, anume Dimineața pierdută), am citit însă cu plăcere Fontana di Trevi. Trecută de a doua tinerețe, Letiția Branea se întoarce în România, la București,   după o experiență occidentală întinsă pe aproape două decenii, la prietenii ei Morarii (Sultana și Aurelian Moraru), pentru a încerca să clarifice aspecte legate de moștenirile de familie. Un personaj încă inedit pentru cei de o vârstă cu ea din țară, Letiția pare o victorioasă a destinului: are suficienți bani, suficientă voință pentru a duce o viață sănătoasă (cu tenis, yoga și o alimentație pe măsură)…

Heather, cu totul
Recenzii / 12/11/2018

M-am uitat la câteva episoade din serialul Mad Men, o poveste proiectată în perioada ascensiunii publicitarilor din anii 60 din SUA și recunosc că m-a prins și am urmărit apoi toate sezoanele – nu pentru că aș avea un interes aparte pentru istoria publicității, ci mai degrabă pentru că Matthew Weiner, creatorul serialului reușește să exploreze psihologia unei epoci (de la relațiile de familie, statutul femeii, standardele profesionale capitaliste) și mai ales să construiască o serie de personaje interesante (locul principal ocupându-l, desigur, protagonistul Don Draper), multidimensionale și enigmatice. Tocmai pentru proba acestui talent,  al construcției credibile și provocatoare de personaje, nu am ezitat să citesc microromanul semnat de Matthew Weiner, HEATHER, CU TOTUL (publicat în limba română la Editura Polirom),  o poveste pe cât de scurtă , pe atât de concentrată despre bizareria dinamicilor familiale. Mark și Karen alcătuiesc un cuplu destul de obișnuit, intrat deja pe panta degradării armoniei maritale, sub presiunea timpului și a rutinelor încăpățânate. Fiecare pare să se fi aflat aproape de ratare, fie ea profesională sau personală, chiar înainte să se întâlnească, dar căsătoria lor pare să le fi adus șansa unei salvări și recuperări. Mark are în jur de 40 de ani când…

Sala de bal
Recenzii / 05/11/2018

În ciuda revoluției umaniste inaugurată de Pinel, în secolul  al XVIII-lea, care a rupt lanțurile cu care erau legați pacienții în ospicii și a inaugurat un nou model de îngrijire pentru cei considerați nebuni, în ciuda progreselor clinice fundamentate mai ales de medicina germană a secolului XIX în ceea ce privește clasificarea semiologică a tulburărilor mentale, Psihiatria a cunoscut progrese semnificative, aliniindu-se măcar parțial standardelor de practică din celelalte specialități  (criterii de diagnostic unitare, respectiv mijloace terapeutice cu fundament științific solid) abia după anii 50 ai secolului al XX-lea. Până la momentul revoluției farmacologice și până la apariția primelor manuale utilizate la scară largă internațional, Psihiatria a rămas o zona crepusculară a medicinii în care experiența, inspirația și intuiția practicianului au ținut loc și de inventare diagnostice și de abordări terapeutice eficiente. Desigur, într-un asemenea context, granița dintre experiment periculos, abuz și utilitate a internării cu posibilitate de recuperare s-a dovedit destul de fragilă (chiar și în anii 60, Psihiatria era încă percepută mai ales de către mișcările contraculturale drept un braț înarmat medicamentos al unei societăți intolerante, așa cum sugerează celebrul roman ecranizat ulterior, Zbor deasupra unui cuib de cuci). Romanul lui Anna Hope, tradus în limba română la…