Hagi Murad – Lev Tolstoi
Noutati , Recenzii / 15/07/2020

Editura Polirom a pubicat recent în limba română un microroman superb semnat de Lev Tolstoi, apărut prima oară postum după moartea marelui autor rus. E vorba de o poveste de atmosferă care ne imersează în perioada primului război caucazian de la mijlocul secolului al XIX-lea, în timpul ciocnirilor dintre armata țaristă și trupele separatiste din regiunea Cecenia –Dagestani. Hagi Murad este protagonistul poveștii, unul dintre marii lideri respectați ai forțelor separatiste prins într-o situație de viața complicată. Un militar reputat pentru faptele sale de vitejie, Hagi Murad se vede nevoit să treacă de partea rusească, când conducătorul trupelor din Caucaz, Shamil, îi răpește familia, după ce îi omorâse în prealabil și alte rude. Hagi Murad caută sprijinul rusesc împreună cu câțiva slujitori fideli, în speranța eliberării familiei sale și a răzbunării împotriva lui Shamil. Trecerea sa de partea inamică nu rămâne fără ecou, atât în comunitățile caucaziene, cât și în armata rusească, dată fiind reputația lui Hagi Murad. Doar că rezolvarea situației problematice nu este atât de simplă pe cât pare, mai ales că neîncrederea planează de ambele părți. În vreme ce unii conducători ruși apreciază această oportunitate, de a avea alături un militar iscusit și de cuvânt precum protagonistul…

Balul nebunelor – Victoria Mas
Noutati , Recenzii / 08/07/2020

Psihiatria are o reputație îndoielnică și astăzi, poate din cauza exilării ei, decenii întregi de pe orbita științelor medicale care au avansat implementând reperele rigorilor științifice, poate din cauza faptului că a devenit, în opinia unor voci, o prelungire explicită sau implicită a sistemului de control social sau chiar de represiune politică. Cu toate acestea, psihiatria ultimilor 50 de ani arată totuși mult mai bine decât în perioada azilelor din secolul al XIX-lea, atunci când înțelegerea tulburărilor mintale era încă o chestiune de pură speculație și când toleranța la diversitate, într-un context rigid social era destul de redusă. O incursiune în acea lume a azilelor în care medicina se intersecta fără probleme cu ideologia epocii ne oferă scurtul dar convingătorul roman semnat Victoria Mas, tradus în limba română la Editura Pandora M, intitulat Balul nebunelor. Titlul poveștii provine de la o celebrare organizată cu ocazia sărbătorii de Mi-Careme (o sărbătoare cu origini medievale, imediat înaintea Paștelui, dispărută ulterior în anii 50 ai secolului al XX-lea), o celebrare care, la Paris, era un prilej anual de paradă pentru pacientele internate la celebrul Spital Salpetriere. Este vorba de spitalul în care Philippe Pinel a introdus, la finalul secolului al XVIII-lea îngrijirea umană…

Mintea tulburata – Eric R. Kandel
Noutati , Recenzii / 30/06/2020

Eric R. Kandel a câștigat, alături de alți doi oameni de știință,  Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie în anul 2000, pentru contribuțiile sale  la studiul memoriei. Profesor reputat, cercetător recunoscut în științele neurobiologice, Eric R. Kandel își dă măsura experienței profesionale și pedagogice în unul dintre cele mai frumoase volume de popularizare științifică pe care le-am descoperit în acest an, un volum care condensează o cantitate vastă de informații, într-o manieră prietenoasă și accesibilă despre tulburările psihice și despre potențialul de înțelegere pe care acestea le aduc în ceea ce privește felul în care funcționează mintea umană. În puțin peste 300 de pagini, Kandel ne oferă o introducere istorică succintă în studiul minții umane (călăuzită de întrebarea inaugurată încă din perioada lui Descartes: cum se naște experiența individuală din materia fizică, reformulată de Kandel într-o manieră operațională: ce se întâmplă cu conștiința când creierul nu funcționează bine?) și apoi o explorare a multiplelor patologii psihice și neurologice care conturează aspecte fundamentale ale funcționării creierului. Poziția lui Kandel este una asumată științific, biologistă (fără să se intre în problematicile legate de filosofie minții), în care mintea și activitatea neuronală sunt totuși fațete ale aceleiași monede. Pentru a ne familiariza cu…

Iubitul nefericit – Alberto Moravia
Recenzii / 23/06/2020

Nu sunt un cititor avid de proză scurtă, în general îmi plac esențele  narative robuste și desfășurate, nu neapărat cele concentrate între pagini puține care te fac adesea să îți dorești mai mult decât ai primit.  Cu toate acestea, e ceva ce apreciez în povestiri, atunci când ele sunt alcătuite cu măiestrie. As face o paralelă cu secțiunile anatomice sau cu studiile epidemiologice.  Dacă romanele te poartă pe un curs longitudinal al unei istorii, povestirile reușesc să taie o felie transversală în existența unor personaje, să îți ofere un punct de vedere concentrat și sintetizat asupra unui moment posibil decisiv, important, bizar, inițiatic, schimbător în viața protagoniștilor, fără să te mai familiarizeze neapărat cu trecutul sau viitorul lor. Genul acesta de surpriză, de imersare într-o lume în care câteva momente bine alese reușesc să oglindească convingător personajele o oferă și volumul de povestiri semnat de Alberto Moravia, reunite sub titlul pe care îl dă una dintre ele, anume Iubitul nefericit. Aproape toate  povestirile  lui Alberto Moravia capturează momente mai comice sau mai dramatice care implică iubirea în diferite ipostaze: iubirea neîmpărtășită, iubirea supraviețuitoare despărțirii, iubirea simulată, iubirea inocentă, iubirea încercată, de fiecare dată generatoare însă de încurcături sau, măcar de…