TREI = 2+1 (gratis)
Evenimente / 07/07/2010

Suntem în mijlocul verii şi avem mai mult timp pentru citit.  Fie că tragem cu ochiul spre un roman, între două vizite la muzeu, fie că ne lăfăim pe nisip, răsfoind o carte umoristică, fie că stăm cufundaţi în fotoliul preferat, acasă, cu un tom de 600-700 de pagini,  încercând să mai uităm de vremea capricioasă, e clar că în această perioadă nevoile de lectură cresc. De aceea, mai toate editurile s-au îngriit să asigure o adevărată avalanşă publicistică în ultima lună, cu apariţii de ficţiune sau nonficţiune pentru toate gusturile. Şi cu toate acestea ceva pare să lipsească. Avem timp, avem cărţi pe piaţă dar nu ne e uşor să punem mâna pe tot ce ne-am dori. Economia te cam indispune, prin felul în care îşi strecoară nasul şi îţi pune piedici în relaţia pe care vrei să o dezvolţi cu lectura. Tocmai pentru ca recentul elan publicistic să nu se transforme  într-o expoziţie la care să participi doar dacă ai oarecare tendinţe masochiste, venim cu o oferta care să vă asigure că  librăriile nu vor deveni muzee… Continuăm colaborareaa oportună cu Editura Trei… şi vă uşurăm şi calculele… de data asta nu mai trebuie să operaţi cu procente, ci trebuie doar…

Săgeata lui Cupidon
Recenzii / 27/05/2010

DRAGOSTEA NU VINE DE LA ZEI Dacă Andrei Pleşu avea dreptate când spunea că, în materie de morală, prea mulţi se consideră a avea autoritate şi prin urmare, competenţă, acealaşi lucru l-am putea spune şi despre dragoste. E plin de cunoscători şi de înţelepţi unii căutând să-şi păzească cu străşnicie secretele, alţii dimpotrivă, împărţind cu generozitate din experienţa şi teoriile lor. Inflaţia de competenţe amoroase, de strategii de seducţie şi reţete miraculoase de hrănire a relaţiilor în toate fazele pe care acestea le parcurg este vizibilă pentru oricare dintre noi.Amintiţi-vă, cu siguranţă aveaţi prieteni în liceu, în facultate, la locul de muncă care ştiau cum se cucereşte şi cum se întăreşte dragostea în timp. Când intraţi într-o librărie, raftul de autoeducare este plin de cărţi care te învaţă cum să-ţi găseşti iubirea, cum să-ţi salvezi iubirea sau cum să părăseşti ceea ce credeai doar că este iubire. Deschizi ziarul, revista, televizorul, e imposibil să nu dai de o emisiune sau o rubrică care încearcă să consoleze sau să încurajeze oamenii să facă faţă provocărilor din dragoste. Interesant de observat că, în plan amoros, pe cât de mulţi competenţi există, pe atât de mulţi incompetenţi îşi dovedesc ignoranţa. Cum aşa? De…

Aprilie în Paris
Recenzii / 19/05/2010

COINCIDENŢE FERICITE ŞI NEFERICITE Ce ar fi mai potrivit de citit în această perioadă? Că tot s-au împlinit, în luna mai 65 de ani de la încheierea unuia din cele mai marcante evenimente ale secolului XX; Al Doilea Război Mondial, de ce nu ne-am apropia de un roman în care se respiră aerul emoţionant al acelei perioade? Dar pentru că e primăvară şi tot ce ne înconjoară îţi încântă ochiul şi sensibilităţile,  alegerea de lectură nu s-ar cuveni să producă o tranziţie prea brutală a stărilor de spirit… de aceea, deşi  citim un roman care se petrece în anii 40, el nu va fi unul plin de ororile şi spaimele tranşeelor. Cartea lui Michael Wallner concentrează reflectorul narativ asupra unei poveşti de dragoste proiectată pe fundalul vremurilor de conflict. Războiul, aşa cum apare în Aprilie în Paris, este mai degrabă zgomotul de fundal (persistent şi important în desfăşurarea acţiunii), decât orchestra asurzitoare care îşi reduce la tăcere protagoniştii de pe scenă, acaparând întreaga atenţie a spectatorilor. Desigur că există emoţii, suspans, ba chiar dramaticul riscă să se transforme în tragic, însă reţeta pe care mizează  Wallner este compatibilă cu starea de spirit plăcută pe care ne-o dăruieşte mijlocul lui mai:…

Profesoara de abstinenţă
Recenzii / 06/05/2010

TOATĂ LUMEA CÂŞTIGĂ America poate fi socotită fără îndoială o ţară a contrastelor. Este un rezultat remarcabil, obţinut de-a-lungul unui exerciţiu democratic longeviv,  ca urmare a respectării cu stricteţe a celebrului Prim Amendament din Constituţia SUA care protejează libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi  libertatea de conştiinţă. Este locul în care cele mai diverse grupuri sociale, profesionale, etnice, cu cele mai variate obiceiuri şi credinţe supravieţuiesc paşnic, este mozaicul social în care fiecare persoană îşi poate afla locul. Acolo unde există diversitate se nasc, desigur, tensiunile interculturale care se rezolvă cel mai adesea prin dialog şi compromisuri între părţile interesate. Sunt însă compromisurile posibile întotdeauna? Ce se întâmplă când un grup îşi asumă un rol privilegiat şi vrea să domine grupurile concurente? Răspunsul american ar fi: este inacceptabil. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Ce se întâmplă dacă acel grup se dovedeşte a fi un grup majoritar, un grup care obiectivează credinţele unui mare număr de oameni? În continuare se poate răspunde că situaţia rămâne inacceptabilă, cantitatea nu schimbă cu nimic problema de drept. Dar ca inacceptabilul să fie pus la zid este nevoie de critică şi rezistenţă. Când acestea se dovedesc a fi prea slabe, voinţa majorităţii se…