Săgeata lui Cupidon
Recenzii / 27/05/2010

DRAGOSTEA NU VINE DE LA ZEI Dacă Andrei Pleşu avea dreptate când spunea că, în materie de morală, prea mulţi se consideră a avea autoritate şi prin urmare, competenţă, acealaşi lucru l-am putea spune şi despre dragoste. E plin de cunoscători şi de înţelepţi unii căutând să-şi păzească cu străşnicie secretele, alţii dimpotrivă, împărţind cu generozitate din experienţa şi teoriile lor. Inflaţia de competenţe amoroase, de strategii de seducţie şi reţete miraculoase de hrănire a relaţiilor în toate fazele pe care acestea le parcurg este vizibilă pentru oricare dintre noi.Amintiţi-vă, cu siguranţă aveaţi prieteni în liceu, în facultate, la locul de muncă care ştiau cum se cucereşte şi cum se întăreşte dragostea în timp. Când intraţi într-o librărie, raftul de autoeducare este plin de cărţi care te învaţă cum să-ţi găseşti iubirea, cum să-ţi salvezi iubirea sau cum să părăseşti ceea ce credeai doar că este iubire. Deschizi ziarul, revista, televizorul, e imposibil să nu dai de o emisiune sau o rubrică care încearcă să consoleze sau să încurajeze oamenii să facă faţă provocărilor din dragoste. Interesant de observat că, în plan amoros, pe cât de mulţi competenţi există, pe atât de mulţi incompetenţi îşi dovedesc ignoranţa. Cum aşa? De…

Aprilie în Paris
Recenzii / 19/05/2010

COINCIDENŢE FERICITE ŞI NEFERICITE Ce ar fi mai potrivit de citit în această perioadă? Că tot s-au împlinit, în luna mai 65 de ani de la încheierea unuia din cele mai marcante evenimente ale secolului XX; Al Doilea Război Mondial, de ce nu ne-am apropia de un roman în care se respiră aerul emoţionant al acelei perioade? Dar pentru că e primăvară şi tot ce ne înconjoară îţi încântă ochiul şi sensibilităţile,  alegerea de lectură nu s-ar cuveni să producă o tranziţie prea brutală a stărilor de spirit… de aceea, deşi  citim un roman care se petrece în anii 40, el nu va fi unul plin de ororile şi spaimele tranşeelor. Cartea lui Michael Wallner concentrează reflectorul narativ asupra unei poveşti de dragoste proiectată pe fundalul vremurilor de conflict. Războiul, aşa cum apare în Aprilie în Paris, este mai degrabă zgomotul de fundal (persistent şi important în desfăşurarea acţiunii), decât orchestra asurzitoare care îşi reduce la tăcere protagoniştii de pe scenă, acaparând întreaga atenţie a spectatorilor. Desigur că există emoţii, suspans, ba chiar dramaticul riscă să se transforme în tragic, însă reţeta pe care mizează  Wallner este compatibilă cu starea de spirit plăcută pe care ne-o dăruieşte mijlocul lui mai:…

Profesoara de abstinenţă
Recenzii / 06/05/2010

TOATĂ LUMEA CÂŞTIGĂ America poate fi socotită fără îndoială o ţară a contrastelor. Este un rezultat remarcabil, obţinut de-a-lungul unui exerciţiu democratic longeviv,  ca urmare a respectării cu stricteţe a celebrului Prim Amendament din Constituţia SUA care protejează libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi  libertatea de conştiinţă. Este locul în care cele mai diverse grupuri sociale, profesionale, etnice, cu cele mai variate obiceiuri şi credinţe supravieţuiesc paşnic, este mozaicul social în care fiecare persoană îşi poate afla locul. Acolo unde există diversitate se nasc, desigur, tensiunile interculturale care se rezolvă cel mai adesea prin dialog şi compromisuri între părţile interesate. Sunt însă compromisurile posibile întotdeauna? Ce se întâmplă când un grup îşi asumă un rol privilegiat şi vrea să domine grupurile concurente? Răspunsul american ar fi: este inacceptabil. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Ce se întâmplă dacă acel grup se dovedeşte a fi un grup majoritar, un grup care obiectivează credinţele unui mare număr de oameni? În continuare se poate răspunde că situaţia rămâne inacceptabilă, cantitatea nu schimbă cu nimic problema de drept. Dar ca inacceptabilul să fie pus la zid este nevoie de critică şi rezistenţă. Când acestea se dovedesc a fi prea slabe, voinţa majorităţii se…

Să ai un ideal
Recenzii / 29/04/2010

RECUPERAREA SPIRITUALITĂŢII LAICE Să am un ideal? Dar ce, am înnebunit? Parca îmi amintesc de nişte domni, în ultimii 100 de ani care au avut nişte idealuri şi au ajuns departe… la colţul de pedeapsă al istoriei, la raftul cu lecţii de „aşa nu se face”. Fie că a fost vorba de idealul purificării rasiale, al societăţii fără clase sau, amintindu-ne de meleagurile mioritice, al societăţii multilateral dezvoltate, idealurile n-au făcut decât să stea pavăză pentru justificarea nenumăratelor abuzuri şi crime, sub imboldul încăpăţânării că realitatea trebuie să încapă în matricea perfectă pe care am proiectat-o. În zilele noastre idealul pare a fi aceeaşi armă de temut, doar că la o altă scară, pe care teroriştii de orice fel (ecologici, antiglobalizanţi, religioşi) o folosesc în lupta împotriva societăţii. Iar idealurile nu au un efect distructiv doar în lumea politică, ci şi în plan personal. Alimentaţi cu o cultură a perfecţiunii şi a performanţei, mulţi oameni îşi proiectează astăzi exigenţe disproporţionate cu care îşi evaluează acţiunile, căutând să atingă absolutul în fiecare sferă de activitate, atât profesională, cât şi privată. De pe urma acestor eforturi, permanente dar mai tot timpul insuficiente, se nasc depresiile, descurajările, nefericirile. Idealurile sunt aşadar pentru fanatici,…