Mana dreapta a somnului
Recenzii / 28/11/2016

Unul dintre cele mai interesante și concludente filme despre tragedia produsă de extremism în secolul XX este Europa, Europa (1990), o producție bazată pe o poveste adevărată: povestea unui băiat evreu care pretinde că este orfan, devine un erou în rândul organizațiilor naziste, ajunge mai apoi pe front, în Est, în spatele liniilor rusești unde este nevoit să își ascundă trecutul german, fiind adoptat și înregimentat de ruși ca, mai apoi, în cursul războiului, să redevină soldat al Wehrmachtului și să ia parte la înfrângerea berlineză. Victimă a ideologiilor, naiv, un biet pion de manevră pe masa fanaticilor, povestea evreului prins între cleștii frontului și ai istoriei este ilustrativă, dincolo de orice improbabilități narative, pentru dificultatea de a rămâne neutru într-o epocă a certitudinilor și mobilizării, pentru dificultatea de a încerca să te plasezi într-o existență în afara istoriei. Am regăsit acest nucleu al intrigii ghinioniste absolute, a imposibilității de a găsi resursele pentru o existență pașnică în întreaga Europă interbelică și în mai ales în Europa anilor 40, în romanul lui John Wray, MÂNA DREAPTĂ A SOMNULUI, apărut în seria care continuă una dintre cele  mai cunoscute colecții de literatură universală din ultimii 50 de ani: Romanul secolului XX,…

Ai toata viata inainte
Recenzii / 23/06/2013

Am observat în ultima perioadă o activitate de publicare și de traducere tot mai susținută din partea Editurii Univers: au apărut tot mai multe titluri în seria Romanul Secolului XXI (o colecție complementară, actualizată a celei mai cunoscute colecții de literatură contemporană de dianinte de Revoluție: Romanul Secolului XX), mulți autori sud-americani, turci sau francezi. Dintre ultimele apariții editoriale pe care le-am remarcat, una mi-a atras imediat atenția: romanul lui Romain Gary, publicat inițial sub pseudonimul Emile Ajar a câștigăt premiul Goncourt (în fond, așa cum ni se amintește pe coperta a 4-a, Romain Gary este singurul autor care a reușit să înșele vigilența criticilor francezi și să fie nominalizat de două ori la această prestigioasă distincție literară) iar ecranizarea  din 1978 a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin. E vorba de un roman care nu are mai mult de 150 de pagini,  care se petrece în Parisul postbelic, departe însă de atmosfera boemă a primăverii pariziene, de strălucirea Turnului Eiffel, de plimbările pe Champs-Elysees. Cadrul și personajele par mai degrabă desprinse dintr-un film sumbru, dintr-o dramă în alb negru a neorealismului italian: o capitală a Franței periferică, cu străzi desfundate și blocuri înghesuite în care trăiesc marginalii…

Iubire
Recenzii / 20/01/2013

În ceea ce privește literatura nordică euorpeană,  de când Editura Trei a inaugurat seria cărților negre, din cadrul colecției Fiction Connection (dintre autorii publicați îi amintesc doar pe Stieg Larsson, Johan Theorin sau Mons Kallentoft), publicul cititor român a rămas probabil cu impresia că scandinavii (deși nu numai ei) se pricep și le place să scrie povești polițiste cu duiumul, în care conspirațiile, suspansul, pe alocuri chiar supranaturalul se amestecă în compoziții ingenioase. Poate tocmai pentru că părea să iasă din tiparul de succes familiar deja și cititorilor români, m-am apropiat de un autor scandinav care-mi era complet necunoscut (deși pare să fie destul de notoriu și de tradus în spațiul nordic) și care aparent oferea un alt soi de poveste, fără prea multe implicații polițiste. Romanul de care vorbesc a fost tradus și publicat în românește de Editura Univers, în cadrul colecției GLOBUS , se numește simplu, Iubire și nu are mai mult de 130 de pagini. Alcătuind mai degrabă o miniatură narativă, Hanne Orstavik schițează povestea lui  Vibeke și a lui Jon, mamă și fiu care își duc viața într-un oraș mic din Norvegia, o urbe modestă, cu magazine modeste, cu un bâlci modest în care plutește parcă…

Castelul din Pirinei
Recenzii / 19/08/2012

Dacă tot e inca  vara si sunt inca destule  ispite editoriale,  mi-a fost destul de greu să mă decid cu privre la următoarea mea opțiune de lectură. Mă tentau mai multe piste tematice: povești de amor, poate ceva memorii, de ce nu, ceva filosofie, dacă s-ar fi putut. Și ca să nu îmi las vreo dispoziție păgubită, să nu fiu pus să aleg între toate acestea, m-am bucurat că am găsit ceva care să le cuprindă pe toate (un fel de sinteză de la capătul atâtor antiteze): e vorba de ultimul roman al Jostein Gaarder, scriitorul norvegian care a scris una din cele mai îndrăgite și mai bine vândute introduceri în filosofie din toate timpurile: Lumea Sofiei (tradusa tot la Editura Univers). Romanul lui Gaarder are de toate, așa cum spuneam: aparent e vorba despre o poveste de dragoste care păstrează însă un aer diaristic, prin faptul că se prezintă într-o formă epistolară – e vorba de epistole moderne, mai precis e-mailuri. Nu avem însă de a face cu o dragoste desfășurată în timp real, o experimentare a amorului virtual (pe care l-am găsit pus în scenă recent, în romanul lui Daniel Glattauer, apărut la Editura Trei). Protagoniștii volumului lui…