Din pricina marului
Recenzii / 05/03/2012

Mai demult, pe vremea când citeam  seria de povestiri a lui Mihail Sadoveanu, Hanu Ancuței, m-am gândit pentru prima oară la felul în care anumite spații sau contexte sociale îi predispun pe oameni să devină povestitori. Desigur, la vremea aceea trecusem și eu prin botezul nopților de tabără sau al serilor din fața blocului, când, în compania tovarășilor de joacă mai mult sau mai puțin cunoscuți, venea acel moment cât se poate de miraculos și de spontan, când fiecare din cei prezenți devenea, călăuzit de cine știe ce prezență misterioasă (să fi fost liniștea nopții, privirile fascinate ale auditorului) un povestitor pasional al celor mai ciudate, șocante sau memorabile întâmplări (cât erau ele ficțiune și cât erau realitate, vorba lui Hemingway, rămânea la latitudinea publicului să decidă). Însă deși îmi pot imagina adesea copilăria chiar și fără aceste întâlniri cu povestitorii de ocazie, născuți prin voia contextului și al unei atmosfere aparte, trăite la ceasuri târzii, desigur că nu mi-aș putea imagina hanul lui Sadoveanu fără poveștile Comisului Ioniță (povești care dau până la urmă dau identitate hanului), a căror desfășurare nu ar fi fost posibilă, evident, fără vinul Ancuței și fără focul din vatră. Și asta pentru că hanul…

Zambetul etrusc
Recenzii / 28/12/2011

Am mai vorbit de faptul că, în lumea contemporană, preocupată de proiectarea unei existențe etern absorbită tinereții (în care performanțele pe toate planurile, profesional, personal, social să strălucească ad infinitum), cel mai mare păcat, cea mai mare nenorocire care ți se poate întâmpla pare să fie aceea a faptului, atât de natural, de altfel, al îmbătrânirii. Imaginea bătrânului, odinioară un călăuzitor spiritual al unei comunități, întruparea înțelepciunii și a experienței de viață respectate se asociază astăzi mai degrabă cu declinul, atrăgându-și indiferența și chiar disprețul semenilor. Și asta se întâmplă pentru că trăim într-o lume aflată în continuă schimbare, supraspecializată, în care primele victime ale inadaptării sunt cei înaintați în vârstă, incapabili să mai țină ritmul cu viteza progresului. De asemenea, pe fondul degradării biologice, bătrânii nu mai pot trăi adesea extazurile psihologice și fizice pregătite de marii competitori economici și sunt adesea excluși din jocul social centrat în jurul consumului. Așa cum au sugerat unii romancieri, amintindu-i aici doar pe Coetzee sau Houellebecq, condiția bătrânului contemporan pare a fi aceea a marginalului, a izolatului care își trăiește exilul lent si chinuitor, cu atât mai dureros cu cât o mare parte a dorințelor de tinerețe rămân vii, chiar dacă satisfacerea lor…

Judecatorul si calaul sau
Recenzii / 02/05/2011

Sunteţi pregătiţi pentru o poveste poliţistă care se petrece în… Elveţia? Nu sună foarte provocator, nu? Cum, întruchiparea neutralităţii, a spiritului paşnic, echilibrat, al preciziei orologiilor, a dulceţii ciocolatei şi a siguranţei bancare să fie asociată cu investigaţii pline de suspans , cu asasinate sângeroase, cu personaje dubioase şi inspectori curioşi? Pare să fie o asociaţie care are un efect comic involuntar. Tocmai destinaţia ideală a  multor fugari ficţionali (sau reali), acel paradis al refugiului pe care îl caută cei care ce se simt alergaţi de propriul trecut, să devină terenul unor intrigi criminale? De ce nu, până la urmă? Lăsând la o parte stereotipiile naţionale pe care le cultivăm, în fond e de înţeles că infracţiunile nu au patrie şi sunt de regăsit chiar şi în cele mai paşnice teritorii. Să nu uităm că multe dintre romanele lui Friedrich Durrenmatt, romane cu un accent poliţist fără îndoială se petrec în Elveţia şi capătă adesea proporţii înspăimântătoare. E clar că autorul elveţian nu are nevoie de cine ştie ce premise de cadru promiţător pentru a-şi construi atmosfera, atâta timp cât se foloseşte de cu totul alte resurse pentru a-l captiva pe cititor. Suntem aşadar în ţara bancherilor, acolo unde, într-o…

Dragostea e capcana diavolului
Recenzii / 20/09/2010

…ŞI O TERORISTĂ DESĂVÂRŞITĂ Bestsellerul Turciei anului 2006 este o poveste de şi despre dragoste.  Dar nu e o poveste în stilul oriental bollywoodian cu desfăşurări elaborate şi clişeice de ritualuri de seducţie ale prinţeselor, cu dansuri, lacrimi, râsete şi finaluri fericite, ci mai degrabă e o poveste într-un stil mai apropiat de chick-liturile europene, cu femei independente şi totuşi vulnerabile care încearcă să facă faţă provocărilor amoroase în mediul contemporan. Motorul director al acţiunii rămâne ideea deja foarte familiară a faptului că dragostea dă peste cap planuri şi vieţi. Dincolo de asta, romanul autoarei din Turcia portretizează un soi de dragoste care demonstrează (măcar într-o bătălie, războiul rămâne etern până la urmă) că poate să provoace o înfrângere de-a dreptul ruşinoasă celui mai redutabil inamic al său, anume timpul. În Istanbulul zilelor noastre, Asli, o femeie trecută cu puţin de 30 de ani (un prag psihologic am putea spune) îşi începe dimineaţa cât se poate de prost: cafeaua dă pe afară, pantalonii preferaţi se rup şi, confirmând că graba strică treaba, goana spre locul de muncă la volanul maşinii se încheie cu un accident frontal cu maşina de gunoi. Preocupată să rezolve problema la firma de asigurări, Asli se…