Boala ca metafora. SIDA si metaforele sale
Recenzii / 16/08/2015

Fie că vorbim de Egiptul Antic, de Evul Mediu timpuriu, de Renaștere, Revoluția Industrială sau anii interbelici din secolul XX, vorbim de locuitori care, deși au fost despărțiți de sute sau chiar mii de ani, au împărtășit totuși o realitate comună, transepocală: cea a bolilor. Având la bază cauze multiple, cunoscute sau nu, de la mutații genetice, la factori fizici, și până la foamete, la  virusuri, bacterii sau alte microorganisme, bolile au rămas însoțitoare inevitabile ale destinului umanității,  atașate  fenomenului biologic, contribuind la reglarea, regizată sau nu, a ciclurilor din lumea vie. Doar că odată ce au fost integrate, ca orice alt element, în narațiunile sociale, spirituale, ele și-au pierdut trăsăturile de reglatori ai ecosistemelor și au căpătat valențe metaforice, stigmatizante, au fost învestite cu semnificații utile în exercitarea controlului social, în cultivarea puterii, a prejudecăților, a ideologiilor dominante. Așa cum sugerează Susan Sontag, în cele două eseuri celebre, publicate în sfârșit și pe piața de carte din România, reputația bolilor a ajuns, în timp, să contribuie la fel de mult la suferința pacientului, precum fiziopatologia și consecințele ei clinice. Antrenând emoții utile în modelarea răspunsului acceptare-supunere, cei care au folosit boala ca metaforă au generat o adevărată aură a…

Cum sa imbatranesti frumos
Recenzii / 13/04/2015

Două frici contemporane par să traverseze formele de organizare socio-economică din lumea civilizată: frica de moarte și frica de îmbătrânire. Odată cu declinul natalității în statele dezvoltate, odată cu criza economică din 2008, odată cu creșterea speranței de viață, odată cu asamblarea obsesiei prezenteiste și a tuturor industriilor care s-au desprins din ea, fenomenul îmbătrânirii pare să fi devenit tabu, pare să fie privit cu tot mai multă suspiciune și teamă, într-o cheie patologică fără îndoială care  asociază boala, dependența, umilința, fără a mai pune la socoteală și mai înfricoșătoarea dispariție de pe pământ. Îmbătrânirea, așa cum sugerează și Anne Karpf pare să fi trasat noi limite, noi granițe și noi atitudini, devenind, pe alocuri o formă tiranică de segregare socială, tocmai datorită legăturilor selective și durabile pe care ultimii 50 de ani le-au întărit între ideea de bătrân și ideea de neputință și decădere. Astăzi, după cum inventariază autoarea volumului apărut la Editura Vellant, persoanele vârstnice sunt privite aproape exclusiv prin prisma vulnerabilității lor, sunt asociate cu infirmitatea, cu decăderea, sunt identificate nu atât cu abilitățile ci cu dizabilitățile lor. Pe fondul crizei economice și a declinului demografic din statele civilizate s-a născut chiar o nouă mitologie apocaliptică ce…

Cum sa ne gandim mai mult la sex
Recenzii / 05/10/2014

Ca orice lucrare a lui Alain de Botton și recentul volum tradus în limba română în cadrul unei noi și binevenite colecții a Editurii Vellant (intitulată The School of Life) păstrează un titlu care are darul să șocheze sau măcar să atragă atenția (desi ar putea foarte bine sa induca in eroare…). Iar dacă Eseuri de îndrăgostit sau Religia pentru atei căutau să potrivească concepte aparent nepotrivite, volumul Cum să ne gândim mai mult la sex pare să pledeze pentru o invitație cu atat mai curioasă la exces, mai ales că ea vine din partea unui filosof, într-o epocă în care instinctele ne sunt deja suprastimulate în cele mai variate și rafinate forme. Însă dacă luăm în cel mai serios mod titlul volumului lui de Botton, dacă îl surprindem în cel mai propriu sens, lucrurile se așază într-o matcă plină de provocări intelectuale: să ne gândim mai mult la sex înseamnă să ne gândim la natura sa,  la plăcerile și problemele pe care le implică, fără să ne grăbim la concluzii și acțiuni, așa cum fac o mulțime de manuale menite să reformeze și să revoluționeze viața de cuplu. Volumul lui de Botton nu se înscrie așadar în rândul cărților…

Religia pentru atei
Recenzii / 17/11/2013

Alain de Botton este un autor familiar și cititorilor români, este poate unul dintre cei mai credibili și populari intelectuali publici ai ultimelor decade. El rămâne  un filosof atât de îndrăgit de publicul larg pentru caracterul original al expunerilor sale, pentru reabilitarea senină a pesimismului într-o epocă centrată pe progres și gândire pozitivă, pentru lejeritatea dar și profunzimea cu care abordează cele mai comune sau mai abstracte subiecte, pentru felul cuceritor în care știe să amestece filosofia cu dragostea în romane cu caracter de parabole etc. Evident, o astfel de figură neconvențională într-un sens elegant, o figură care se dedică promovării filosofiei și literaturii fără aere exagerat de erudite și ezoterice dar și fără furii reducționiste, revanșarde și trivializante, nu are cum să nu stârnească interesul cititorilor indiferent de ce temă ar aborda, cu atât mai mult atunci când vorbește despre un subiect sensibil, de-a dreptul minat de longevitatea disputelor, cum este cel al religiei în epoca contemporană. Însă deși este un ateu declarat, de ani de zile, Alain de Botton preferă să adopte, și în abordarea temelor religioase, o atitudine mai degrabă constructivă, decât una distructivă, căutând să mute discursul despre religie la un alt nivel, dincolo de problematica…