Religia pentru atei
Recenzii / 17/11/2013

Alain de Botton este un autor familiar și cititorilor români, este poate unul dintre cei mai credibili și populari intelectuali publici ai ultimelor decade. El rămâne  un filosof atât de îndrăgit de publicul larg pentru caracterul original al expunerilor sale, pentru reabilitarea senină a pesimismului într-o epocă centrată pe progres și gândire pozitivă, pentru lejeritatea dar și profunzimea cu care abordează cele mai comune sau mai abstracte subiecte, pentru felul cuceritor în care știe să amestece filosofia cu dragostea în romane cu caracter de parabole etc. Evident, o astfel de figură neconvențională într-un sens elegant, o figură care se dedică promovării filosofiei și literaturii fără aere exagerat de erudite și ezoterice dar și fără furii reducționiste, revanșarde și trivializante, nu are cum să nu stârnească interesul cititorilor indiferent de ce temă ar aborda, cu atât mai mult atunci când vorbește despre un subiect sensibil, de-a dreptul minat de longevitatea disputelor, cum este cel al religiei în epoca contemporană. Însă deși este un ateu declarat, de ani de zile, Alain de Botton preferă să adopte, și în abordarea temelor religioase, o atitudine mai degrabă constructivă, decât una distructivă, căutând să mute discursul despre religie la un alt nivel, dincolo de problematica…

Problema Spinoza
Recenzii / 09/01/2013

Ce te mai poate interesa, când ai 81 de ani, ești un psihiatru reputat, cu o activitate profesională solidă, de pionierat în spate, când ai predat la una din cele mai prestigioase universități din America, când ai scris cărți de specialitate cu impact puternic dar  și romane populare, bine primite și de critică, când ai călătorit, ai o familie și probabil ai suficienți bani pentru orice ți-ai dori și  te dovedești și destul de sănătos pentru vârsta ta? Te cam plictisești? Într-atât încât începi să cauți provocări profesionale în afara timpurilor tale, să dai frâu imaginației și să te gândești cum ar fi stat lucrurile dacă ai fi avut ocazia să faci terapie cu figuri importante ale filosofiei sau istoriei europene? Aceasta să fie motivația din spatele romanelor lui Irvin D. Yalom, dacă ne gândim că trei dintre poveștile sale (inclusiv cea mai recenta, publicata în românește de Editura Vellant) au drept protagoniști gânditori celebri ai filosofiei occidentale? E greu de crezut că e vorba de plictiseală și grandomanie, dacă îți amintești că Yalom a adus una din cele mai importante contribuții la abordarea psihoterapeutică existențială, o abordare care se fundamentează, în fond, pe un schelet conceptual filosofic. Mai degrabă…

Ce s-a pierdut
Recenzii / 08/07/2012

Lectură de vară rapidă și antrenantă, mi-am spus, când am ales volumul scriitoarei britanice debutante, multipremiate, Catherine O Flynn. Părea a fi un mistery mai răsărit, cel puțin dacă mă raportam la intrigă:  dispariția unui copil la un mall englez antrenează o căutare de care nu sunt străini nici măcar paznicii sau lucrătorii comerciali. Una din două: ori lectura urma să capete mize comice, ori avea să stoarcă tensiunea și răbdarea cititorului la fiecare rând. Lectura romanului lui O Flynn a fost încă un caz din acela  în care prejudecățile de dinaintea lecturii mi-au fost date peste cap, într-un sens pozitiv și asta pentru că, deși povestea păstrează contururile unui mistery, autoarea plonjează lejer spre explorarea unor psihologii și a unor teme de o mai mare profunzime. Acțiunea se desfășoară în Birgmingham și este structurată în două părți: o parte a narațiunii se desfășoară în anii 80 și urmărește întâmplări care o au protagonistă pe Kate, o fetiță simpatică, inteligentă și plină de imaginație cu o pasiune mai puțin obișnuită, anume supravegherea celor din jur. După moartea tatălui ei, un statistician pensionat și iubitor, în preajma căruia a trăit o copilărie fericită și stimulantă, plină de jocuri și activități interesante,…

Privind soarele în faţă
Recenzii / 26/06/2011

Irvin D. Yalom foloseşte metafora privirii aproape imposibile spre soare pentru a surprinde dificultatea confruntării cu propria moarte. Am putea merge însă şi mai departe de atât. Unii dintre noi ar putea spune că metafora aceasta nu este suficient de convingătoare, că mai degrabă, când vine vorba de moarte se potriveşte acea construcţie familiară din basmele româneşti: “la soare te puteai uita, dar la dânsa ba” (iar în cazul de faţă ştim sigur că „dânsa” nu face referire la vreo frumuseţe fără pereche). Trăim într-o epocă în care nu doar moartea, dar însăşi îmbătrânirea a devenit o temă tabu. Gândeşte aici şi acum, trăieşte aici şi acum, maschează trecerea timpului cu creme, pastile şi psihologie pozitivă, iată climatul în care trăim. Ambiţiile noastre de tinereţe veşnică nu pot însă să modifice în esenţă biologia noastră prea fragilă. În timp ce noi ne vedem de alergătura după scopurile profesionale şi personale ani de-a rândul, celulele îşi văd şi ele de treaba lor şi ne pregătesc pentru moartea programată, înscrisă în codul nostru genetic sau pentru cea neprogramată (şi atunci e şi mai dureros), sub impactul vreunei mutaţii sau al unei boli contactate neprevăzut. Prin aproape tot ceea ce facem, de la…