Articole cu eticheta ‘vivaldi’

Cel mai popular roman al lui Erich Maria Remarque, Nimic nou pe frontul de Vest, poate unul din cele mai celebre proteste literare anti război, alături de Adio, arme al lui Ernest Hemingway (romane care au oferit primele detalieri despre suprema încleştare armată cunoscuta de omenire până în secolul XX), aşteaptă încă să fie republicat într-o ediţie proaspătă pe piaţa de carte românească. Până atunci, dacă drama şi transformarea exemplară a lui Paul Baumer ne rămân inaccesibile, măcar ne putem bucura de frumuseţea scriiturii lui Remarque, pe care o regăsim şi în al doilea bestseller al său (publicat în 1945), Arcul de Triumf. Dacă în cel mai cunoscut roman al său, Remarque evocă momente din mijlocul primei furtuni pustiitoare a debutului de secol, în Arcul de Triumf suntem proiectaţi în atmosfera pregătirii celei de-a doua confruntări armate mondiale, undeva în Parisul anului 1939 – un Paris care, deşi îşi păstrează încă acel farmec boem surprins atât de limpede de Hemingway (în volumul Sărbătoarea continuă, despre care am mai vorbit), e zugrăvit însă în culori ceva mai dramatice, datorită vremurilor tulburi pe care le traversează bătrânul continent european.

Suntem în deceniul în care,  în Germania, ameninţarea nazistă devine tot mai proeminentă (deşi proporţia ei nu este conştientizată de puterile occidentale), dezlănţuind şi prigoana împotriva evreilor. De asemenea, suntem în vremurile  în care Spania este decimată de războiul civil dintre republicani şi naţionalişti. Într-un asemenea context conflictual şi tensionat la est şi la sud de Franţa, Parisul pare să fi devenit un oraş al refugiaţilor, un popas căutat de perdanţii (temporari sau definitivi) războiului spaniol dar şi de opozanţii regimului nazist. De la primele pagini ale romanului lui Remarque, te loveşte atmosfera misterioasă pe care pare să o fi căpătat capitala Franţei: fiecare trecător pare să ascundă ceva, pare să aibă o poveste secretă. Protagonistul este chiar cel mai bun exemplu în acest sens: Ravic este un medic german cu adevărat ghinionist – acuzat de autorităţile germane pentru protejarea evreilor, îşi părăseşte ţara, ajunge să lupte în Spania de partea comuniştilor care suferă înfrângeri grele şi se refugiază, în cele din urmă în Franţa, fără acte şi fără posibilităţi de a duce o viaţă la lumină. Ca medic desăvârşit, Ravic îşi găseşte repede o ocupaţie, deşi nu are parte de gloria intervenţiilor sale chirurgicale de succes: execută în mod clandestin operaţii pentru medicii francezi insuficient de curajoşi sau pregătiţi. Ravic pare să fie un om cu o perspectivă diametral opusă vremurilor pe care le trăieşte: e un personaj fără patrie, fără convingeri politice, un aparent melancolic care pare să fi acceptat caracterul trecător şi fragil al lucrurilor şi al proiectelor de viaţă, într-o lume însetată de categoric şi îndrădăcinată în fanatisme şi certitudini. Dar multe sunt pe cale să sechimbe, când Ravic o va întâlni pe Joan, o femeie singură şi aparent neajutorată, o altă refugiată adoptată de Paris, un chip  de care se va îndrăgosti lent şi nu fără reţineri şi care îl va face pe Ravic să accepte posibilitatea renaşterii şi a permanenţei chiar şi într-o viaţă sfârşită de ameninţări şi nesiguranţe. Povestea de dragoste se va consuma lent, în camerele de hotel, în baruri, în preajma unor băuturi care capătă dimensiuni simbolice prin omniprezenţa lor,  păstrând întotdeauna un aer clandestin şi ultimativ şi va fi ameninţată atât de evenimentele prin care vor trece protagoniştii, cât mai ales de deciziile şi trăsăturile lor de caracter.

Suntem aşadar într-un oraş care freamătă de viaţă, plin de aventurieri involuntari, într-o epocă aflată în agonie , avem parte de povestea unui personaj pesimist de profesie pentru care regretele sunt cele mai inutile lucruri, pentru care dragostea învăluie adesea în lumina romantică mult gunoi. Acest personaj incapabil să se dăruiască va întâlni însă o femeie care se dăruieşte tot timpul. Ceea ce face din romanul lui Remarque o poveste emoţionantă şi de celebră, este reuşita autorului de a exploata cu fineţe o mulţime de surse dramatice care, chiar dacă nu sunt surprinzătoare, sunt conduse şi stăpânite iscusit: romanul lui Remarque se construieşte pe opoziţii şi comparaţii cu care personajele sunt nevoite să se confrunte permanent şi care stârnesc emoţii puternice cititorului: Ravic şi Joan – două  personalităţi diferite care, cu toate acestea trăiesc o posibilă poveste de iubire, medicul care îşi cântăreşte mereu proporţia suferinţei relativ la suferinţa pacienţilor pe care îi tratează,  inocentul şi binevoitorul care este strivit sub şenilele istoriei şi ale războiului etc. Arcul de Triumf rămâne un portret aparte al unui Paris interbelic, aflat pe marginea prăpastiei şi în acelaşi timp o  poveste de amor memorabilă în care natura cadrului, a timpurilor şi a protagoniştilor  împletesc cât se poate de convingător şi complet o dramatică atmosferă care exclude jumătăţile de măsură.

 ARCUL DE TRIUMF -Erich Maria Remarque- Editura Vivaldi, 2007

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

Să-i spui unui iubitor de licori selecte că “vinul vorbeşte” pare să fie un lucru de la sine înţeles (Joanne Harris sugerează chiar, în debutul romanului său, că de fapt oricine ştie asta – de la oracolul de la colţul străzii şi până la prostul cel nebun). Pe de o parte, vinul vorbeşte direct degustătorului – o poveste despre recoltele fabuloase, despre timpul petrecut prin butoaie bine păstrate şi despre  aromele florale sau fructate ale unor veri  de neuitat. Pe de altă parte vinul este şi un bun ventriloc -  tot el vorbeşte ,prin milioanele de voci ale tuturor celor care îl degustă, despre planuri splendide, iubiri tragice şi trădări teribile dezvaluite în momente decisive. Acest martor tăcut, nelipsit însă de spirit de observaţie, din sticlele bine pastrate, care conservă de fapt fragmente de eternitate şi e capabil să răscolească cele mai intense şi profunde trăiri primeşte voce în splendida creaţie a Joannei Harris. Căci romanul prozatoarei britanice este o poveste spusă din perspectiva unei sticle de vin. Nu e vorba de orice vin totuşi, ci de un Fleurie din 1962, anul naşterii personajului principal. Un narator original  vinul vioi, limbut, voios şi puţin obraznic are puterea nu doar de a depăna povestea ci şi de a schimba destinul personajelor la momentul potrivit.

Naraţiunea construită de Joanna Harris îl are în centru pe scriitorul Jay Mackintosh şi se desfăşoară alternant, pe două planuri: planul copilăriei lui Jay – trei veri din anii 1975, 1976, 1977 petrecute de protagonist într-un oraş mititel din Anglia, respectiv planul maturităţii – în 1999, într-un moment de răscruce pentru inspiraţia şi căsnicia unui scriitor aflat în criză. Crescut într-o familie nu foarte funcţională, dar bogată, Jay îşi petrece verile la bunici, la ţară, acolo unde are posibilitatea să exploreze universul misterios al gropilor de vechituri abandonate. În Kirby Monckton, Jay îl cunoaşte pe Joe, un bătrânel pe care îl vizitează tot mai des şi care exercită o atracţie şi o fascinaţie nemaipomenite. Căci bătrânul miner pe lângă faptul că pare să fi călătorit în toată lumea, are poveşti şi amintiri de pe tot globul, se ocupă de o adevărată alchimie a profanului – grădinăritul soiurilor rare de legume şi fructe  şi prepararea a tot felul de băuturi nemaîntâlnite. Joe este genul de om care are un baston de gâdilat tomatele, puţin mistic şi superstiţios (pregăteşte săculeţe cu ierburi pe post de talismane), capabil să farmece pe oricine cu felul său tăcut şi misterios de a fi. În compania lui Joe, Jay învaţă tainele grădinăritului care limpezeşte mintea şi de la el gustă vinuri neconvenţionale din mure şi alte fructe rare. După despărţirea bruscă şi iremediabilă de Joe, destinul lui Jay va fi de fapt o căutare continuă a armoniei pierdute din copilărie, a acelui „mic acont de eternitate care nu putea dezamăgi niciodată”, câştigat în gospodăria lui Joe şi pierdut odată cu despărţirea, umilitoare şi regretabilă, de orăşelul englez. Iar dacă această recuperare a trecutului e reuşită parţial prin primul roman de succes publicat de Jay (care  are drept personaj principal o figură inspirată de Joe), după câţiva ani, aflat în impasul scriitoricesc, Jay trăieşte un mariaj nefericit şi e bântuit, cu fiecare sticlă de vin pe care o desface de mirosurile şi senzaţiile copilăriei. Decizia de a cumpăra o vilă într-un sat din Franţa pare să fie tonul pentru o transformare profundă: ajuns în Lansquenet-sous-Tannes, Jay redescoperă, prin intermediul locurilor splendide, puterea creatoare şi gustul pentru noi începuturi. Vecina sa, Marise este un personaj curios care îi stimulează imaginaţia, în vreme ce solul fertil şi împrejurimile tihnite îi stimulează pofta de grădinărit. În plus, prin sticlele speciale de vin pastrate pentru ocazii deosebite, Jay pare să îl readucă pe Joe în preajma sa, în carne şi oase, iar vizita mentorului din copilarie  nu va fi lipsită de învăţăminte subtile. Însă, deşi găseşte pârghiile prin care să reinvie satisfacţiile trecutului Jay nu va fi scutit de agresiunea socotelilor prezente: soţia sa şi editorul său au planuri mari şi foarte pragmatice pentru scriitorul care şi-a regăsit inspiraţia şi pentru comunitatea care vrea să-şi păstreze ritmurile patriarhale. Cine este Marise, cea care a reuşit să îi redea puterea de creaţie lui Jay, ce va face Jay cel pe cale să ajungă din nou pe culmile gloriei, care este rolul lui Joe în toată această istorie? Toate acestea se vor arăta lent şi memorabil abia la final, la fel ca buchetul dezvăluit după degustarea unui vin bun.

Personajele şi naratorul poveştii, vinul de Fleurie din 1962 au ceva în comun: ambele evidenţiază o complexitate care nu este imediat aparentă observatorului. Aşa cum sugerează şi Joanna Harris, un palat al gurii needucat poate descoperi într-un vin o asprime şi o limbuţie deranjante. Şi un cititor mai pretenţios ar putea remarca o aparentă îngrămădire de clişee (o senzaţie de deja vu – mai ales dacă aţi citit deja popularul Un an bun – de Peter Mayle) în romanul Joannei Harris. Cu toate acestea, împletirea difuză şi subtilă dintre magic şi real, originalitatea punctului de vedere narativ, precum şi încărcătura simbolică puternică pe care o capătă vinul  (care devine de fapt liantul celor două planuri narative), fac din scrierea Joannei Harris o lectură de care veţi învăţa să vă  îndrăgosti,  prin răbdare şi atenţie la detalii… asta dacă nu vă va fura pur şi simplu de la început.

Volumul face parte dintr-o trilogie: inaugurată de romanul Chocolat (vă amintiţi cu siguranţă de ecranizarea cu Juliette Binoche, Johnny Depp şi Alfred Molina), continuată cu Vin de mure încheiată cu Pantofii de acadea (în curs de apariţie la Editura Vivaldi).

VIN DE MURE - Joanne Harris – Editura Vivaldi, 2006

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.