CE MAI PETRECERE!
Imaginaţi-vă un Ion Creangă care ar fi trăit în a doua jumătate a secolului XX şi şi-ar fi petrecut copilăria atât la sat, cât şi la oraş. Nu se poate, Nică a Petrei după scăldătoare, după furtişagul cireşelor, făcând acrobaţii printre tramvaie şi jucând prinsea pe marginea acoperişului de pe bloc? Pare excentric? Nu, e doar un Nică cu experienţă îmbogăţită, doar un Nică cu posibilităţi mai întinse de năzbâtii, dar la fel de entuziast şi îndrăgostit de viaţă. Merită să citiţi romanul lui Briscan Zara. Nu pentru că autorul ar exersa astfel de transportări ficţionale ale numelor mari din literatura română, ci pentru că prin însăşi povestea şi stilul pe care le oferă, Briscan Zara reinventează cu talent, dar în spiritul prozatorului humuleştean, un erou pe cât de cunoscut, pe atât de îndrăgit. Cât de mult şi-a folosit propria biografie autorul în construcţia protagonistului rămâne o temă deschisă şi nu lipsită de interes, pentru că Briscan Zara, aşa cum ne pun repede în temă cei care semnează prefaţa romanului (Bogdan Creţu şi Florin Lăzărescu) este un aventurier prin excelenţă: preocupat pe rând sau simultan, niciodată defintiv, de actorie, karate, filosofie, mecanică, muzică, n-a ezitat să termine o facultate de litere, să emigreze în America, să participe la sitcomuri şi să lucreze la o editură celebră. Briscan Zara este autorul care rivalizează, din punct de vedere biografic, cu propriul protagonist… sau îl oglindeşte sau invers, oricum, dacă Briscan Zara s-a decis să scrie acum un roman, acceptând convenţia ficţiunii, cu siguranţă că va mai avea multe de spus într-o carte de memorii.
Cine este naratorul romanului lui Zara? Un tânăr emigrant în SUA (coincidenţă sau nu) care, ajuns la capătul răbdării, la capătul eforturilor de adaptare, sătul de libertatea de acolo, cuprins de dorul faţă de libertatea din România (înainte de a se întreba “care libertate?”), alege să-şi producă singur “pastile de uitat”, să-şi creeze un scop zilnic din scris, să-şi povestească viaţa în încercarea de reîntărire a propriei identităţi prin apel la memorie. Amintirile protagonistului ne poartă până în copilăria timpurie, iar personalitatea exasperatului emigrant se conturează încă de pe atunci, în vremurile când baieţeii credeau de mici că îl pot păcăli pe însuşi Dumnezeu. Mai mult de trei sferturi din roman evocă palpitanta copilărie şi adolescenţă petrecute în cel mai pur spirit de sărbătoare şi de savurare a fiecărui moment, atât la oraş, cât mai ales la ţară, la bunici, undeva în Vrancea, la Răiuţ. Numele nu este întâmplător pentru că până la vârsta izgonirii inocenţei, personajul lui Zara pare să trăiască o copilărie paradisiacă, într-un rai miniatural, pe măsura dimensiunilor sale… nu vorbim aici de o existenţă perfectă, îngrijită de o familie model, într-un cadru confortabil, opulent, rafinat, vorbim pur şi simplu de spiritul de aventură, zburdălnicie, isteţime şi de inconştienţa specifică vârstei, exprimate în cele mai diverse feluri şi în cele mai variate contexte. Vorbim de peripeţiile unui Nică a Petrei cu spirit de Holden Caulfield care trăieşte la înălţimea Cireşarilor lui Chiriţă. Când gaşca (mereu alta) se adună, pe uliţele de la ţară sau în faţa blocului totul devine posibil. Jocul de-a Tarzan prin pădure, de-a haiducii prin sălile de clasă (unde se rupeau tablouri şi steaguri comuniste), prinsea pe acoperişul blocului, spartul cauciucelor, excursiile nocturne prin cele mai misterioase locuri, aventurile la furat fructe, plimbatul pe munţi cu bicicleta şi câte şi mai câte pozne privite cu ochi exasperaţi de bunica (cea care mânuia aracul ca un luptător de ninja) şi de bunicul (care se mişca adesea ca un Frankenstein deşirat) nu fac decât să evidenţieze neastâmpărul şi dragostea de viaţă a protagonistului. Nu lipsesc, mai târziu primele beţii, mersul la cinematograf şi desigur, cele dintâi fete care îţi fac “sufletul fript pe grătar” şi te iniţiază în tainele amoroase. Paradisul pare prea puţin atins de epoca în care e proiectat, aproape că nici nu se simte opresiunea regimului comunist, în nici un fel. Dar vine şi ceasul maturizării, odată cu divorţul părinţilor şi moartea bunicii, odată cu venirea revoluţiei din decembrie (un eveniment trăit tragi-comic, între gloanţe, înjurături şi vorbe împăciuitoare). Deşi România postdecembristă deschide o mulţime de posibilităţi, pentru personajul lui Zara, lumea tranziţiei devine prea strâmtă, prea sufocantă, prea descurajantă prin logica muncii în zadar pe care o impune. Şi aşa pleacă tânărul scârbit de realităţile autohtone direct în SUA, ajungând de fapt în altă burtă de balenă. Căci acolo, în ţara zâmbetelor înşelătoare şi a femeilor gonflabile, există pe cât de multă inventivitate, pe atât de multă exploatare… mai ales când eşti un emigrant fără acte în regulă. Visul american e departe, drumul până la el trece prin calvarul muncii la negru, a escrocilor care pregătesc deziluziile europenilor din est. Iar când mai apare şi o oarecare lumină la orizont, atunci îţi dai seama că ţi s-a cam făcut dor de ţară, dor de umanismul comic balcanic, acolo unde mizeria, prostia, corupţia sunt compensate de naturaleţe şi spontaneitate şi de faptul (caragialesc, nu-i aşa) de a fi ale tale… viciate şi urâte cum sunt.
Briscan Zara aminteşte de Creangă nu doar prin protagonistul pe care ni-l oferă, ci şi prin evidenţierea unei pasiuni pentru oralitate… romanul parcă e spus, nu e scris. Protagonistul retrăieşte povestind fiecare eveniment, nu ia niciodată o distanţă rece şi analitică asupra evenimentelor, le lasă să curgă, să se desfăşoare. De fapt, “Dezmăţ în unu” este expresia stărilor haotice pe care le pot resimţi doar cei care celebrează cu adevarat viaţa şi frumuseţea de a fi om, de a trăi pur şi simplu experienţe.
DEZMĂŢ ÎN UNU – Briscan Zara – Editura BZ, 2010
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
Un răspuns