Dacă, imediat după 1989, România a demonstrat că poate fi originală, măcar la capitolul democrație (și nu neapărat într-un mod fericit), când a venit vorba de bunurile de larg consum , atât de dorite și de căutate în vremea dictaturii ceaușiste, 
lucrurile n-au mai stat la fel de original: în vreme ce multe magazine au fost împânzite de tot felul de produse multe dintre ele, de import, devenite însă, peste noapte, inaccesibile, raportat la puterea de cumpărare a populației, încet-încet a început să înflorească, din nou, pe plaiurile mioritice comerțul de subterană, cu mărfuri contrafăcute, obținute în condiții dubioase și vândute, initial la vedere, apoi doar prin colțul piețelor insalubre, prin gări, sau pe tarabe bine pitite. E vorba însă de un fenomen care, în jungla legislativă a anilor 90, a luat amploare dar care a călcat pe cărările bine bătătorite ale bișnițarilor anilor 80. O parte din acești veterani ai economiei subterane din comunism au fost cei care ne-au vândut, în anii 90, blugi si pixuri aduse din Turcia, chipsuri de casă prăjițe în cuptoare domestice sau suc la dozator (cine știe cu câte E-uri, dar răcoritor nu glumă). Visul multora dintre conaționalii noștri de a deveni patroni, liber întreprinzători (dovadă, grămada de buticuri și firme de scară de bloc care au apărut imediat după revoluție) s-a maturat și s-a antrenat însă înainte de 1989 la probe precum: bișnița, „descurcăreala”, supraviețuirea. Despre capitalismul underground din România comunistă vorbește volumul din seria Actual a Editurii Curtea Veche, coordonat de Zoltan Rostas și Antonio Momoc, în fragmente de istorie orală care se vor dovedi de neprețuit, peste ani de zile, atunci când ideea cozii la alimente sau a lipsei de hârtie igienică va deveni (dacă nu aa devenit deja) ceva de neconceput pentru generațiile viitoare.
Volumul este alcătuit dintr-o serie de interviuri luate unor martori si actori marunti ai regimului comunist. Sunt interviuri care caută să exploreze universul economiei subterane (mecanisme, strategii) și să contureze portretul bișnițarilor, al descurcăreților și al supraviețuitorilor (categorii reprezentative pentru schimburile comerciale din acele vremuri). Într-un context în care economia de stat nu putea să satisfacă cele mai elementare nevoi ale populației, o parte a românilor și-a aflat salvarea în… bișniță. Bișnițarii erau cei care cumpărau marfă de la străini și o puneau în circulație pe un soi de piață neoficială. Sursele de mărfuri erau variate, majoritare însă din blocul sovietic: Rusia, Bulgaria, Ungaria iar produsele ajungeau pe circuite care implicau trenuri și autocare. Bișnițarii mai mărunți se limitau la a cumpăra bilete pentru un compartiment întreg de tren pentru a-și transporta marfa, alții, cu ambiții mai mari, foloseau autocare întregi pentru transport și depozitau marfa în oficiile de la.. Loto Prono.
Riscurile erau mari, chiar dacă toți bișnițarii aveau ocupații oficiale (muncitori, șoferi, lucrători comerciali), controalele și vigilența funcționarilor statului puteau să te trimită rapid la închisoare (deși nu era ușor întotdeauna să se demonstreze repetabilitatea faptei, așa cum cerea Codul Penal, pentru a legitima o condamnare). Cu toate acestea, tocmai complicitatea autorităților în asamblarea unor asemenea circuite de distribuție a mărfurilor înlesnea mersul afacerilor – fiecare își lua porția, în cele din urmă, fie că vorbim de securist, milițian sau alți intermediari. Interesant că mai toți foștii bișnițari care își spun povestea în acest volum vorbesc și de o etică a bișniței – cei care doreau să rămână liberi știau că nu trebuie să devină lacomi. Pe de altă parte, descurcăreții și supraviețuitorii, adică cei care făceau rost de mărfuri greu de găsit în magazine, fără să facă neapărat bani din asta, profitând de poziția lor profesională (lucrători comerciali, telefoniști) povestesc despre cum se fura benzină cu sacul sau despre cum se distribuiau „bobițe” (antibiotice) la negru femeilor care doreau să facă avorturi.
În ciuda faptului că mulți dintre cei intervievați mărturisesc că regretă într-o oarecare măsură vremurile prenouăzeciste (în fond, în acele vremuri aveau o autoritate și un capital), mai toți amintesc faptul că au ocolit intrarea în partidul comunist și că s-au ținut departe de activitățile politice. Alți bișnițari și descurcăreți s-au reinventat însă, sub alte auspicii, în capitalismul postdecembrist, ducând cultura economiei subterane mai departe, antrenați să miroasă din timp oportunitățile și să exploateze vidurile legislative și corupția care a împânzit România. Volumul coordonat de Zoltan Rostas și Antonio Momoc nu este, așadar, doar un document despre o epocă apusă, ci și un instrument util în înțelegerea resorturilor unei psihologii comune vremurilor de restriște traversate, în comunism dar și în zorii capitalismului: aceea a adaptării cu orice preț.
BISNITARI, DESCURCARETI, SUPRAVIETUITORI – Zoltan Rostas, Antonio Momoc, Editura Curtea Veche- 2013
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
