Interesantul roman din 1992, Câinii negri, semnat de Ian McEwan este o poveste cu două fețe, în care senzația anecdoticului pe care o emană personajele și narațiunea e echilibrată potrivit de subtextul grav, dramatic care se face simțit în naratiunea care acopera aproape 50 de ani (aceasta este, din punctul meu de vedere, una dintre trăsăturile dominante ale romanelor lui Ian McEwan, un scriitor iscusit capabil să îmbrace dimensiunile serioase și greu digerabile ale contextelor istorice, ale problemelor universale de familie în forme în care accentul umoristic îndulcește compoziția).
Câinii negri este de fapt povestea scrierii unei povești. Fascinat de istoria socrilor săi, June și Bernard, doi oameni înstrăinați, înverșunați însă unul la adresa celuilalt, tânărul Jeremy, căsătorit cu fiica acestora Jenny, caută să înțeleagă evenimentele care au condus la mărirea și decăderea cuplului.
Este vorba de o poveste care începe la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și se încheie la finalul anilor 80, odată cu căderea comunismului. Primele trei sferturi ale romanului fac cronica eforturilor lui Jeremy de a reconstitui, prin discuții paralele cu June și Bernard, versiunea fiecăruia referitoare la căsnicia nu foarte longevivă a celor doi. Documentarea poveștii este anevoioasă, atâta timp cât June este bolnavă și refugiată într-un așezământ pentru bătrâni, iar relatările ei, încețoșate de boala de care suferă sunt torențiale și sincopate, în vreme cer Bernard este rezervat în a dezvălui diferite detalii ale vieții cuplu.
La finalul perioadei interbelice, doi tineri britanici trăiesc o poveste de dragoste într-o lume dominată de atitudini conservatoare. Legați inițial de cele două mari tabuuri ale epocii: sexul și comunismul, Bernard și June își consumă legătura promițătoare într-o existență dublă: cea cuminte și așezată, validată de cutumele epocii și cea năvalnică, ambițioasă densă în călătorii, voluntariat, planuri de angajament social și politic inspirate de utopia comunistă. Relația lor pare să se fisureze, după câteva experiențe petrecute pe continent, dintre care întâlnirea cu câinii negri pare să fie cea mai misterioasă. Sunt momentele în care dominantele divergente ale personalității celor doi dar și perspectivele profund diferite asupra istoriei și vieții personale ies la iveală. În vreme ce Bernard pare să fie un ignorant al realității, al subtilităților sale, rece, onest analitic, a cărui preocupare pentru politică pare să fie fundată mai degrabă pe plăcerea clasificărilor științifice (deci el nu e un tânăr revoltat împotriva injustiției sociale, cât mai degrabă împotriva lipsei de ordine), June e mai orientata spre îmbunătățirea propriei existențe, își privește viața ca un proiect, ca prilej de a întreprinde călătorii spirituale, inspirată de dorința de înțelegere, de impulsivitate și de o doză de gândire magică. Elementul care îl intrigă pe Jeremy este faptul că nucleul eșecului matrimonial June-Bernard pare să fie în legătură cu un incident trăit de cei doi în Franța, în perioada postbelică, o întâlnire violentă cu niște animale agresive care va avea un impact revelator mai ales asupra lui June, cea care va realiza că angajamentele politice nu te lasă să te bucuri de prezent (deși ele au fost cele care i-au oferit și stimulare intelectuală și o viață de cuplu, inițial). Doar că această renunțare la politică va însemna de fapt o renunțare la un stil de viață și chiar la sursa de entuziasm și plăcere pe care o reprezenta, cândva, Bernard. Deși, în cele din urmă, și Bernard va renunța și el la adeziunea comunismului, el nu va abandona politica și va rămâne un jucător important iar el și June nu vor mai reuși să aibă parte de reconciliere, după nașterea copiilor lor. Jeremy culege aceste mărturisiri care vor recompune povestea pe care o pregătește, tocmai în momentele de agonie ale comunismului în Europa, având ca punct culminant căderea Zidului Berlinului (o parte din mărturisirile lui Bernard se desfășoară într-o plimbare în acea noapte de noiembrie din 1989, pe bulevardele ticsite de germani liberi).
Povestea lui Ian McEwan este despre fascinația în raport cu trecutul și despre impactul adânc al trecutului asupra prezentului, este o poveste care pune în balanță lucrurile care ajung să ne unească și să ne despartă în cele din urmă. În același timp, povestea lui McEwan este și o critică subtilă a comunismului, nu doar prin dezamăgirea pe care o trăiesc Bernard și June, ci și prin felul în care este privită istoria: nu ca un monolit cu direcție ci ca o sumă de tragedii personale, individuale cu perspective relative (relativismul perspectival este un element cheie al întregii construcții – avem parte de cel puțin 3 viziuni asupra acelorași evenimente, care nu sunt pe deplin coerente). Este povestea promisiunilor și deziluziilor europene, povestea elementelor care au cutremurat nu doar un cuplu ci a dezbinat întregi generații. Nu în ultimul rând, romanul lui Ian McEwan este o poveste despre inevitabilitatea răului în lume (simbolizat cel mai pregnant prin metafora câinilor negri violenți, lipsiți de responsabilitate, dar și prin figurile celor care, chiar și în seara falimentului comunist din Europa, anunță permanența extremismului și violenței chiar și după naufragiul ideologiei comuniste).
Vă așteptăm impresiile voastre VINERI, 25.11.2016, începând cu ora 18, la Librăria Șt. O. Iosif Brașov, la o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ!
CAINII NEGRI – Ian McEwan – Editura Polirom, 2015
Recenzie realizată de Sever Gulea.
