Recenzie carte „Soroc de viață si soroc de moarte” de Erich Maria Remarque

Un citat regăsit în Ecclesiastul spune că: E un timp pentru toate – un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri. Trupa Iron Maiden a adaptat această meditație în piesa The Clairvoyant:  E un timp pentru a trăi și un timp pentru a muri/ Când îți vei întâlni creatorul/ E un timp pentru a trăi dar, totuși nu e ciudat?/ Odată ce te-ai născut deja ai început să mori. (There s a time to live and a time to die, When it’s time to meet your maker/ There’s a time to live but isn’t it strange, as soon as you are born you are dying).

Recenzie carte „Soroc de viață si soroc de moarte” de Erich Maria Remarque

Varianta propusă de Ecclesiast trimite la o interpretare mai degrabă optimistă sau măcar senină: avem a face lucrurile la momentul potrivit, avem a ne înțelege condiția supusă trecerii timpului și a ne bucura de prezent, acceptând condiția noastră trecătoare. Pe de altă parte, varianta celor de la Iron Maiden strecoară un sâmbure mai degrabă pesimist: avem a face lucrurile la momentul potrivit dar în orice moment, încă de la naștere, orizontul morții ne dă de fapt târcoale.

În vremurile de pace și prosperitate obișnuim să eclipsăm acest orizont prin o mulțime de strategii: de la proiectele ambițioase prin care ne ținem concentrați și ne construim sensuri, la oportunitățile de divertisment și de ameliorare a oricărui disconfort sau frustrare.

În vremurile mai tulburi, de instabilitate socială sau chiar de război, orizontul morții devine mult mai vizibil chiar și în cele mai cotidiene contexte, intruziv, omniprezent, în toată dimensiunea sa acută și anxiogenă. Cu toate acestea, tocmai în acest context amenințător, în care timpul morții pare să se actualizeze constant și dureros, timpul trăitului, între parantezele sale anemice și fragile, comprimă intensități distincte. M-am gândit la toate aceste lucruri, parcurgând romanul semnat de Erich Maria Remarque, Soroc de viață și soroc de moarte, tradus în limba română și publicat de Editura Polirom.

Soroc de viață și soroc de moarte ar putea fi privită ca o oglindă întoarsă a celei mai cunoscute narațiuni semnată de scriitorul german,Pe Frontul de Vest nimic nou. În acest din urmă roman este vorba despre o poveste inițiatica în care un tânăr entuziast își găsește iluziile patriotice sfărâmate, atunci când se îndreaptă spre frontul traversat de orori în Primul Război Mondial. Pe de altă parte,  în  Soroc de viață și soroc de moarte avem de a face cu un roman al deziluziei parțial consolate: un protagonist care se întoarce de pe câmpurile de bătălie din URSS, uzat mental și emoțional, în speranța de a regăsi, în intervalul unei permisii aproape neverosimile, fragmentele de normalitate destrămate de dezumanizarea tranșeelor.

Graeber și camarazii sunt soldați ai Wehrmachtului, blocați pe Frontul de Est, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un context în care armata germană îndură tot mai greu iarna rusească, retragerea pare inevitabilă iar încrederea în victoria finală tot mai redusă (cu toate acestea, ea e  controlată  atent de propagandă și SS-iști).

În mijlocul zăpezilor care se topesc și scot la iveală cadavrele în straturi, în tabere improvizate aproape rupte de liniile de aprovizionare, Ernst Graeber primește o permisie de trei săptămâni,  după doi ani de așteptare și face tot posibilul să se reîntoarcă acasă în Germania, la părinții săi. Lui Graeber nu îi e ușor să străbată jumătate de continent pentru a reveni în patrie, dar cu cât dificultățile de călătorie sunt mai mari (trenurile sunt mereu pline cu răniți și cei mai mulți caută să-și amplifice urmele războiului pentru a convinge autoritățile să îi lase să se îndepărteze de iadul dezlănțuit), cu atât speranța revederii casei părintești e mai arzătoare.

Chiar dacă, departe de linia frontului, atmosfera e mai liniștită la prima vedere (nu se aud mereu bateriile de artilerie), de fapt Graeber va realiza că umbra războiului amprentează la fel de apăsător orașul natal: distrugerile, lipsurile și suferința sunt omniprezente. Bucuria permisiei se preschimbă în disperare rapid, atunci când, ajuns pe strada copilăriei, Graeber întâlnește peisajul uniform al frontului: case bombardate și distruse, familii mutilate, oameni rămași pe drumuri, boală și mizerie.

Timpul trăitului, privilegiat de acea învoire, aproape că e înghițit de timpul morții care nu cunoaște liniile precis trasate de ofițerii care planifică ofensive și defensive.

Găsindu-și casa distrusă și părinții dispăruți, Graeber aleargă necontenit pentru a da de urma familiei însă toate încercările sale sunt sortite eșecului. În timpul aceste căutări, protagonistul o va întâlni pe Elisabeth, fiica unui medic deportat în lagăr, de care se va îndrăgosti și cu care va trăi o poveste de amor lipsită de speranță. Elisabeth și Ernst trăiesc o iubire împărtășită însă tragedia lor e marcată în durata fixă pe care o pot petrece împreună, până la revenirea lui Graeber pe front. Fie că se plimbă sau iau cina în restaurante scumpe, fie că se adăpostesc de vigilența poliției politice care devine tot mai agresivă în persecuții, fie că decid chiar să se căsătorească, Graeber și Elisabeth parcurg toate acele experiențe care reprezintă simbolul celeilalte vieți, viața fără vărsare de sânge și pustiire, viața trăită de dragul vieții care devenise aproape mit și vis fără speranță.

Sărbătoarea lor închinată vieții și intimității (două mari absente ale frontului) este o sărbătoare continuă. În acel interval comprimat al permisiei nu mai este vreme nici pentru diferențieri, nici pentru separații în calendar, timpul devine un continuum al recuperărilor, întrerupt doar ocazional de bombardamente și de violențe. Dincolo de eșecul găsirii familiei, Graeber este însă un căutător de răspunsuri, căci soldatul german mutilat interior pune la îndoială misiunea pentru care a fost trimis în bătălie, încearcă să-și înțeleagă rolul în această poveste mare a ciocnirilor între națiuni, ba chiar să își asume responsabilitatea și complicitatea, chiar și în calitate de pur executant al ordinelor.

Timpul privilegiat al trăitului, pe cât de pulsatil și vibrant este pentru protagonist, se încheie odată cu permisia și cu reîntoarcerea pe front.

Va reuși Graeber să îl prelungească, să îi susțină autonomia, prin iubirea față de Elisabeth și reevaluarea lipsei de sens a întregii ofensive germane, de acum epuizată? Sau totul va fi înghițit de negura războiului, de timpul morții al cărui firesc apăsător permanent face ca și cele mai luminoase experiențe să pară niște scânteieri îndepărtate și tranzitorii? Vă rămâne să descoperiți în acest emoționant roman de război.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *