Tudor Ganea: despre proiectare în literatură

tudor ganea

Autorul lunii aprilie 2021: Tudor Ganea

LIBRIS: Ești arhitect și scriitor. Cum se împacă cele două dimensiuni? Mai amintesc că ai și afinități în zona muzicală și a picturii. E mai greu să proiectezi o clădire sau să scrii o carte? Au ceva în comun creativitatea spațială și cea narativă?

Tudor ganea

TUDOR GANEA: Am forțat odată un răspuns la întrebarea asta și găsisem o comparație deșteaptă, dar tot un răspuns forțat fusese. Desigur că există reguli de compoziție care transcend artele și care se regăsesc atât în arhitectură și literatură cât și în muzică, fotografie, sculptură etc (ritmul, repetiția, contragreutatea, simetria, dismietria, etc), dar în mare arhitectura (așa cum e ea practicată azi) și literatura nu au nimic în comun. Asta pentru că în cazul uneia lucrezi singur, iar în cazul celeilalte cu o echipă. Aici e marea diferență.

În proiectare ai o temă dată de altcineva, un termen de predare fix, te supui regulilor din certificatul de urbanism, legilor și al normativelor în vigoare, lucrezi cu structuriști, instalatori, care au cerințele lor pe care trebuie să te mulezi, s.a.m.d. În proză ești singur, faci ce vrei și mai ales nu răspunzi penal în cazul în care cartea e proastă. Îți iei cel mult niște raderi.

LIBRIS: Ai scris mult, încă din perioada liceului când ai fost recompensat cu un premiu literar, dar ai adunat multe compoziții de sertar, care nu treceau ceea ce tu numeai în alt interviu testul primei luni (citeai manuscrisul după o lună și dacă nu-ți plăcea, îl aruncai). Apoi ai făcut cursul de creative writing, ținut de Marius Chivu și Florin Iaru și ai îndrăznit să trimiți manuscrisul Cazematei la Editura Polirom (pentru care ai fost recompensat cu premiul Tânărul prozator al anului 2016).

Cum te-a ajutat acest curs? Ce contribuție poate avea pentru un scriitor în formare? E vorba doar de un vot de încredere din partea unui terț credibil?

TUDOR GANEA: Mie mi-a prins bine pentru că sunt un om pe care trebuie să-l împingi de la spate ca să facă pasul în față, plus că sunt foarte nesigur pe mine. Marius și Florin mi-au dat un brânci, pentru care le voi fi mereu recunoscător. Cursul lor nu te învață cum să scrii ci cum să nu scrii, de aici și butada cum că din cursul lor ies atâția scriitori câți intră.

La cursul lor am învățat/văzut/depistat greșeli. Aș zice că e un curs de depistat contravenții și abateri în proză. Odată ce iei cunoștință de ele (contravenții), le ocolești, iar dacă vrei să le fentezi, măcar să o faci cu stil, pentru că toate regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Recomand fără doar și poate cursul lor. De fapt, cred că se recomandă singur, având în vedere câți prozatori publicați la edituri excelente, premiați și recenzați bine au ieșit de acolo. Nu-i mai enumăr, că se știu. În ultimii cinci ani au bubuit vreo zece, toți veniți ca și mine, din afara filologiei.

LIBRIS: Ai trăit în niște locuri inedite, dat fiind faptul că tatăl tău a avut o funcție importantă în Aviația Militară. E un fond enigmatico-mitic proiectat de tine în romanul Cazemata, scoți la suprafață povești și vieți ascunse din locuri aparent nefrecventabile. Valorifici acolo explorările curioase ale copilăriei sau ai căutat să umpli narativ, prin imaginație spații din care viața a lipsit?

Cum arătau cazematele din Constanța, unde ai copilărit?

TUDOR GANEA: Valorific și umplu în același timp. Cred că despre asta e vorba în literatură. Câtă valorificare și câtă umplere există între pagini ține de bucătăria secretă a fiecărui scriitor și în acest dozaj subtil stă diversitatea vocilor narative. În ceea ce mă privește, valorific enorm și umplu monstruos.

Cât despre cazematele din Faleză Nord, am să îmi permit să pun aici cu copy-paste din Cântecul păsării de plajă o mică descriere care redă fidel peisajul de acolo:

Ainur descoperise cazematele din prima zi. Erau construcții bizare, izolate, nelegate de ramificația de blocuri ce zig-zăguia faleza. Tot FZN-ul părea a fi construit în jurul lor, așa cum orașele medievale au casele adunate în preajma catedralelor gotice. Urbaniștii acelui cartier constănțean păreau să-i fi ordonat întreaga tramă stradală în funcție de amplasamentul bunkerelor. Astfel, din loc în loc, rectangularitatea străzilor și aliniamentul blocurilor erau sparte de apariția unor astfel de edificii de apărare construite de armata germană în timpul celui de-al doilea război mondial și lăsate apoi pradă vegetației și gunoaielor. În jurul lor fondul neconstruit se lărgea dînd naștere unor mici piețe. Mai toate bunkerele erau ridicate de la nivelul străzii pe terasamente de pămînt, ceea ce le conferea o anumită monumentalitate însoțită de sentimentul unei supravegheri solemne. Cînd trecea prin dreptul intrărilor întunecate simțea o briză rece și umedă, de parcă bunkerul și-ar fi respirat către el răcoarea din plămânii beciurilor sale. Se oprea în fața acelor intrări și încerca să-și obișnuiască ochii cu întunericul, însă de fiecare dată vreun zgomot dinăuntru îl făcea s-o rupă la fugă, îngrozit.

LIBRIS: Ce te inspiră? Ce găsești interesant sau fascinant în zonele de periferie socială, fie că vorbim de undergroundul urban constănțean sau de ruralul pe care îl cufunzi în fantastic din romane precum Miere sau 8?

TUDOR GANEA: Găsesc totul interesant și fascinant, nu numai în zonele de periferie cât și la centru. Faptul că majoritatea personajelor mele vin din zona periferică ține de fascinația pe care o am față de acești oameni, pe care încerc nu să-i exotizez, ci să-i prezint așa cum i-am cunoscut.

Am crescut printre astfel de personaje, am prieteni din lumea aceea la fel de mulți cum am și din middle classul lumii educate. Însă lumpenii sunt paradoxali în magnetismul lor, au ceva sălbatic și candid, sunt fiare capabile de o blândețe cristică, sunt oamenii care ard cel mai tare și se consumă cel mai repede, cum să nu te fascineze asemenea personaje care fierb dostoievskian?

Prefer să fiu acuzat de exotism și exagerare scriind despre ei (culmea, niște oameni care așa sunt – exagerați!) decât despre intelectuali blazați care netezesc șervețele și înfundă țigări în scrumiere – deși și acolo, atunci când autorul are clasă și știe să conjuge micile gesturi cu marile drame, poate ieși o proză răvășitoare.

LIBRIS: După un roman polițisto-fantastic, Cazemata și romanul bizar și atmosferic Miere, ai publicat Porci, o distopie cu accente etno. Ce satirizezi în acest roman? Te-ai amuzat scriindu-l sau ai distilat în sarcasm furia, frustrarea față de câteva repere exasperante ale mentalului colectiv românesc?  

TUDOR GANEA: Și una și alta. M-am amuzat frustrat fiind de vremuri. E un râs de om nebun acolo, pe care nu l-a văzut nimeni. Tonul tâmp, derularea rapidă, gagurile și grotescul de psycho-cartoon ce formează sosul narativ de acolo le-a stat multora în gât (cum era de așteptat).

Porci e cel mai rapid microroman de-al meu (l-am dat gata în două săptămâni) și rămâne în continuare cartea în care nu aș schimba nicio virgulă, deși e cea mai hulită și înjurată carte a mea. Distopia asta parodică a ieșit fix așa cum am vrut din start. Ce m-a deranjat a fost instrumentarul critic cu care a fost disecată.

A fost o glumă distopică la care, în loc să se rîdă, s-a scrâșnit din dinți cu încruntături feroce.

Se vede din avion că e o parodie (sau poate nu se vede, și atunci pot spune că am greșit, că trebuia să poșez și mai mult) dar o parte din critici au preferat să o analizeze nedrept punând-o în balanță cu rețeta clasică a distopiilor consacrate – adică fix ce nu am scris/nu am vrut să scriu eu. Eu veneam dinspre Sorokin și mi s-a reproșat că de ce nu e dark și serioasă ca la Orwell. În fine.

Pe de altă parte, am făcut acolo un show intertextual de referințe literare și cinematografice pe care iar nu le-a văzut nimeni. Hai că iar îmi plâng de milă. Poate e o carte greșită, vom vedea în timp, deși cred că critica mea la ultra-naționalism o văd cât se poate de bună și nimerită în contextul actual. Porci e raportarea mea critică la felul meschin prin care politicul își atrage masele de votanți promovând un discurs ultra-naționalist, pe care la noi îl preia atât stânga cât și dreapta, în funcție de cum bate vântul alegerilor. Oamenii sărmani sunt cei mai vulnerabili în fața unui asemenea discurs. Și politicul e șulfă. Știe cum să confiște valorile tradiționale și să le transforme în instrumente de propagandă, să le gonfleze, să le distorsioneze pănă devin ceva urât, o caricatură grotescă din care irumpe xenofobi și mândria nejustificată. Despre asta e vorba în Porci. Nu aveam cum să spun povestea altfel decât într-un registru parodic-grotesc.

LIBRIS: Romanul 8 include o galerie de personaje provocatoare. Într-un alt interviu spui că toate personajele tale au ca port-altoi oameni cu care te-ai intersectat. Ai întâlnit și interlopi sângeroși și pădurari care organizează orgii sau preoți ași ai resuscitării? (enumăr doar câteva din personajele romanului 8).

TUDOR GANEA: Readucem aici în discuție dozajul dintre umplere/valorificare despre care discutam ceva mai sus. Am să răspund pe scurt: toate personajele mele sunt oameni pe care îi cunosc, îi culeg din realitatea imediată și îi plantez în ficțiune. Abilitățile pe care și le dezvoltă în ficțiune nu mai țin de ei și nici de mine. Pur și simplu se întâmplă. Sunt martorul unui rod magic acolo, după bariera ficțiunii. Unii o iau razna, alții se comportă fix așa cum sunt de cealaltă parte a barierei. Sunt un păpușar care lucrează cu păpuși vii.

LIBRIS: În ultimul roman, Cântecul păsării de plajă,  revii la lumea underground a Constanței, lumea găștilor care își dispută teritorii în anii `90. E un roman dur sau e un roman nostalgic? Care sunt particularitățile acestei mișcări underground în mozaicul etnico-cultural al Constanței? S-a pierdut ceva astăzi, din amprenta exotică și colorată  a orașului?

TUDOR GANEA: Violența din Cântecul e o sub-temă a romanului, la fel ca și nostalgia cu care descriu FZN-ul anilor `90. Eu sunt constănțean prin adopție – am ajuns acolo cînd aveam șapte ani – și a durat ceva vreme pînă am asimilat și am fost asimilat de peisaj.

Mozaicul etnico-cultural m-a amețit în primă fază. Mai ales lexicul. Există un jargon impregnat de turcisme-tătărisme-machedonisme care m-a luat pe nepregătite, fiind fascinant totodată. Exotismul ăsta încă există și azi, a supraviețuit și dă savoare Constanței.

Pănă să ajung la malul mării crescusem într-o colonie militară de lîngă Fetești (deci nu foarte departe) unde toată lumea se știa cu toată lumea și timpul trecea încet. În Constanța am descoperit o altă lume. Oamenii erau foarte gălăgioși, extrovertiți, exhaustivi și solari. Prin fața blocului toată lumea urla, țipa, trăia – aș spune acum.

Ieșeam zi de zi la joacă zeci de copii, iar conflictele fizice erau inevitabile. Parcă se dăduse dezlegare la viață. Nebuloasa tranziției a transformat cartierele în adevărate wild-westuri, în care legea nu se făcea cu pistolul ci cu pumnul. Casetele VHS cu filme cu bătăi au lăsat și ele amprente în spiritul vremii (eram obsedați de cinemaul Hong-Konghez, de Van Damme și toți actorii din filme de acțiune de categoria C), iar smardoii de cartier au găsit mediul propice în care să se desfășoare și să fascineze generații de puștani ca mine.

Acum lucrurile s-au așezat. Parcă prea mult. A dispărut acea violență fizică cu care erau tranșate conflictele și asta e bine, dar s-a evaporat și dinamica socială, toată efervescența aceea luminoasă s-a pierdut odată cu spațiul comunitar măcelărit între timp de parcări, vile și blocuri. Cartierul e acum sufocat, rar mai vezi câte un copil pe afară –  în afară de plajă, nici nu mai au pe unde să se joace. Netul, social-media, jocurile online au pus și ele umărul la extincția agorei din spatele blocului. Acum intri în agoră cu username și password, iar de dat gol la vinclu dai fără să transpiri, din joystick.

LIBRIS: Cum a fost experiența scrisului în pandemie? Există un aer apocaliptic, fie el alegoric-biblic sau nu care traversează cărțile tale (amintesc doar cutremurul din Miere sau blestemul din Cazemata). Cum a fost să scrii când aerul acesta apocaliptic chiar a început să ne dea târcoale odată cu starea de urgență și carantina ?

TUDOR GANEA: Păi n-am mai scris. În pandemie n-am scris decât ultimul capitol din Cântecul păsării de plajă, deci foarte puțin. M-am izolat în baia mică (credeam că am luat covid, deși s-a dovedit că nu luasem) și am scris acolo – cu picioarele întinse pe capacul wc-ului – cîteva mii de semne care leagă Cântecul de Cazemata, în încercarea de a da o coerență de loc/timp la ceea ce-mi place să cred că va deveni o trilogie a Constanței.

Cât despre efectul de bumerang al ficțiunii, am mai spus-o și într-o postare pe fb:

Am scris Cazemataa dispărut Lițoi din FZN.

Am scris Miere a dispărut Onu din Gruiu.

Am scris Porci a apărut partidul AUR.

Am scris 8 – a venit pandemia.

Gata. De azi înainte renunț să mai suflu briză apocaliptică în ce scriu.

LIBRIS: Cât timp aloci zilnic lecturii și scrisului, dat fiind faptul că ești și arhitect și tată și soț? Ce cărți îți place să citești? Ce volume te-au impresionat în ultimul an?

TUDOR GANEA: De scris nu am mai scris decât o proză scurtă în ultimul an, iar de citit, tot așa, pe ciupite. Momentan tot timpul merge către băiețel, așa cum e și normal.

Din literatura română am citit și mi-a plăcut Fragil de Simona Goșu, iar de afară Indignare de Philip Roth (pe care l-am citit aproape integral și îl ador).

Am recitit cu la fel de mare plăcere super-romanul Extraconjugal de Mihai Radu și Demonii lui Dostoievski. Ăștia patru mi-au plăcut cel mai mult în ultimul an. (2 la prima citire, 2 la recitire)

LIBRIS: Cum arată biblioteca personală ? Ai vreo carte la care ții în mod deosebit ?

TUDOR GANEA: Am o bibliotecă albastră, proiectată de mine și în curs de umplere cu cărți (cred că am în jur de o mie acum), iar dintre toate cărțile există acolo un volum de Cehov, Schițe și nuvele, publicat de editura Univers în 1971 la care îmi place tot: cum miroase, cum e cusut, tiparul, fontul și mai ales povestirile.

LIBRIS: Pentru cititorii care încă nu te-au descoperit: cum îl recomandă Tudor Ganea pe Tudor Ganea?

TUDOR GANEA: Scriitor ros de viermele nesiguranței. Deocamdată.

sever gulea

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *