Iv cel Naiv despre poezie, primul său roman și naivitate

Cărțile mele sunt născute din nevoia mea de înțelege lumea și sunt scrise cu naivitatea unui copil care știe adevărul. Tot ceea ce încerc să fac e să observ oamenii din jur și să le ofer înapoi imagini trecute prin filtrul meu naiv, motiv pentru care e foarte posibil ca și tu să te recunoști, măcar puțin în ceea ce scriu, viitorule cititor.

Iv cel Naiv despre poezie, primul său roman și naivitate

LIBRIS: Ai studii de inginerie dar ești scriitor și copywriter. Cum coabitează cele trei instanțe profesionale? Se suportă, se alungă, se critică, se ajută una pe alta?

IV CEL NAIV: Cu toții suntem mai mulți într-unul. Ai dreptate, în interiorul meu s-au întâlnit, ca într-un banc, un inginer, un scriitor și un copywriter. Partea bună e că, diferit de cum ar fi fost într-un banc, tipii ăștia și-au mai dat ghionturi la început, dar, încet-încet, au început să se înțeleagă.

Inginerul e luat peste picior, în principal pentru că n-a profesat niciun minut din viață, dar nu se supără, e destul de autoironic, copywriterul a venit cu dorința de a impresiona, de a surprinde, de a convinge, dar și cu rigoarea deadline-ului și nevoia de organizare a haosului creativ, iar scriitorul, ei bine, el e cel mai nou în grup, acum îl cunosc și eu, pare că vine cu setea de a scrie despre tot ce au trăit ceilalți doi și mulți alții pe care i-a întâlnit în interiorul lui.

LIBRIS: De ce crezi că ne lipsește poezia? Cât ți-a lipsit ție poezia înainte să începi să o scrii? Cum ne putem reapropria de ea, măcar ca cititori dacă nu ca scriitori? Cum ți-ai apropiat tu fiica de poezie?

IV CEL NAIV: O să încep cu sfârșitul acestor întrebări: fiica mea nu citește poezie. Nici proză. Adică citește cât trebuie, cât e obligată de școală, mai nimic în plus. Cred că are o nevoie de a evada din realitate mult mai mică decât era nevoia mea de a evada din realitatea anilor ’80-’90, o realitate rece, plină de frici și de control. Așa că ea nu citește poezie, dar o are în viață, în preajma ei și chiar în interiorul ei.

Cred că toți avem în noi poezia, ea nefiind altceva decât un canal de comunicare între emoțiile din noi și cele din exteriorul nostru. Câteodată, acest canal e blocat, de cele mai mult ori ca o consecință a unei copilării nefericite, a unor părinți neatenți la nevoia de poezie a copilului lor, dar și din cauza unui sistem de învățământ care nu face vreun efort de a-i ajuta pe copii să se apropie de ei înșiși prin poezie.

Cred că eu am pus umărul la construcția acestui drum spre noi înșine prin poezie, de altfel acesta e unul dintre răspunsurile cel mai des primite de la cititori: „nu citeam  poezie, dar de când te-am descoperit pe tine îmi place”. Dar nu noi, scriitorii îi putem convinge pe oameni despre poezie ci oamenii, înșiși, descoperind că au nevoie de ea pentru a fi din ce în ce mai mult, oameni.

LIBRIS: La conferința TedX de acum câțiva ani ai vorbit despre lumea de azi ca o apă carbogazoasă care, sub influența globalizării a început să-și piardă bulele. E mai comod să trăim în apă plată decât să o aprindem cu bule? Problema e că ne lăsăm purtați de trenduri și de automatisme sau nu ne acordăm suficient timp să privim în noi înșine și la ceilalți, cu răbdare?

IV CEL NAIV: Până la urmă, apa plată e mai ușor de băut, organismul o asimilează de îndată, în timp ce cu apa carbogazoasă avem probleme – pișcă la limbă, e acidă la stomac, ne provoacă gaze.

Da, cred că undeva în stelele noastre există scrisă o „lege a consumului minim de energie”. Ne place să o luăm pe scurtături, să fentăm timpul făcând 2-3-4-5 lucruri deodată, să punem pe pilot automat ceea ce e esențial să fie făcut manual.

Și educația pe care o primim ne încurajează de multe ori, exemplul colectiv e de multe ori în acest sens. Așa că iată-ne urmărind împreună cum în trendingul omenirii și-au făcut loc graba, volatilitatea și consumul. În timp ce răbdarea, reflecția și autocontrolul zac la capătul playlistului, cu câteva view-uri.

Dar am trecut noi și prin momente mai grele. Influencerii buni ai omenirii există și ei, alături de cei nefaști. Sunt mai puțin zgomotoși și așteaptă, răbdători, să fie ascultați.

LIBRIS: Ai scris poezie teribilistă, apoi poezie de cucerit fete, apoi ai trecut la poezia ca expresie a asumării dimensiunii naive. Văd naivitatea reabilitată aici ca o sensibilitate în a vedea lumea altfel, a privi familiarul sub un alt unghi, cu un alt filtru. Totuși, ți s-a întâmplat să scrii poezie care nu e naivă? Are naivitatea o vârstă în poezie care se pierde odată cu timpul?

IV CEL NAIV: Îmi place când cititorii mei înțeleg același lucru cu mine din ceea ce scriu. Dar mi se pare interesant să aflu feluri noi de a privi și de a înțelege ceea ce scriu. E un fel de a descoperi lucruri noi, unele chiar din mine. Spun asta pentru că mă recunosc doar parțial în felul în care vezi tu poemele mele. Dar ceea ce le unește este, într-adevăr, acest filtru naiv.

Această lentilă prin care pot privi în ochi soarele maturității fără să mă orbească. Și tot felul de alți sori, de altfel – cel al tristeții, al suferinței, al adevărului, al înțelegerii. Oamenii obișnuiesc să plaseze naivitatea undeva, în copilărie, aproape de ceea ce consideră epoca de aur a existenței lor. În această optică „adultă”, viața este un lung șir de renunțări, printre cele pierdute aflându-se naivitatea.

Eu încerc să păstrez ceea ce am bun, printre ele și ludicul, naivitatea, curiozitatea. Sunt lucruri care mă ajută să cresc și cred că asta e ce putem face mai bine în viață: să nu ne oprim din a crește.

LIBRIS: Ai ales să îți păstrezi anonimatul și ai amintit că nu e vorba de o strategie de marketing ci de a lăsa creația să vorbească, fără să plătești prețul neplăcut, intruziv, al unei celebrități. Cu toate acestea, expunerea publică a creațiilor tale a fost importantă?

Crezi că dacă n-ai fi arătat publicului primele poezii, dacă nu ai fi publicat mai multe cărți de poezie ai mai fi scris la fel de mult? Care e relația cu cititorii tăi?

IV CEL NAIV: Anonimatul meu e un gest complex. E o direcționare a atenției oamenilor către ceea ce fac. Opera, nu autorul. E un fel de protecție pe care am simțit nevoia să o am, celebritatea nefiind un lucru ușor de gestionat. E lipsa de încredere în mine pe care o aveam când am început să scriu. Poate conține chiar și urme de frică, de-a dreptul. Și poate fi privit din exterior și ca o strategie de marketing, înțeleg asta. Dar eu știu că nu fac acest lucru.

Din primul moment în care am publicat ceea ce scriam, la început pe un blog, odată cu primii cititori, am simțit că devin responsabil. În toate relațiile pe care le avem, învățăm să fim responsabili, în diverse feluri. Cititorii m-au ajutat să înțeleg că nu mai sunt singur, că nu mai scriu doar pentru mine. Și de atunci am continuat să scriu pentru mine în primul rând, dar fără să uit de existența cititorilor. Am nevoie de înțelegerea lor, iar asta se poate obține doar într-o relație funcțională în ambele sensuri. Altfel spus, eu încerc să-i înțeleg pe cititori, scriu pentru mine, dar sper ca ei să mă înțeleagă înapoi.

LIBRIS: Cum ai trecut de la poezie la proză? Și de ce un thriller naiv?

IV CEL NAIV: Dintotdeauna am vrut să scriu proză, dar mi-a fost teamă. Că nu pot stăpâni complexitatea unui roman. Că nu voi avea toate tipurile de luciditate necesare pentru a corela toate planurile. Că nu voi reuși să asamblez totul într-o singură poveste. Că nu voi fi suficient de credibil. Că nu voi fi suficient de incredibil. Până la urmă, am reușit să fac dorințele să depășească fricile și am finalizat acest roman.

Romanul e naiv pentru că așa scriu eu, e felul meu de a exprima lucruri mari și mărunte, deopotrivă. Cred că naivitatea e un lubrifiant foarte bun – ne poate face să introducem în suflete cu ușurință bucăți mari de adevăr, de tristețe, de suferință, chiar. I-am zis thriller pentru că e o poveste plină de suspans, care te ține în brațele ei până la final și îți oferă suficientă surpriză încât s-o lași cu greu din mână.

LIBRIS: Povestea ta e una ințiatică, a trecerii de la pubertate la adolescență, de la universuri înstăpânite doar prin poveste și fantezie la universul în care răul și binele coabitează inevitabil, în care trăim nu doar aventuri cu happy-end ci și decepții. Nu m-am putut hotărî dacă e o poveste pentru young teens sau o poveste pentru adulți. Ai avut în vedere un segment de vârstă?

IV CEL NAIV: Eu am descris acest roman ca fiind unul pe care adolescenții l-ar dărui părinților, dacă ar avea bani să-l cumpere. Cred cu tărie că e un roman pentru adulți, chiar dacă eroina este o adolescentă. Dar nu exclud ideea de a fi citit și de unii dintre adolescenți; dacă ar fi să fixez o limită, eu l-aș recomanda celor peste 15 ani.

Revenind însă la intenția cu care l-am scris, mi-am dorit să fie un roman care să reprezinte punctul de vedere al adolescenților care este adesea atât de puțin auzit de către părinți, poate și pentru că nu toți cei aflați la pubertate pot să articuleze un punct de vedere convingător în fața părinților. Am încercat să intru în intimitatea unui adolescent pentru a putea expune lucruri care ar putea ajuta adulții să înțeleagă această complicată vârsta ambivalentă, care ne apropie de noi și ne îndepărtează de casă. Un început și un sfârșit pe care le trăim în același timp, același anotimp, atât de albastru.

LIBRIS: Ce îți mai amintești din viața de la 12 ani? De ce ai ales să scrii din perspectiva unei fete? Cum își imaginează un bărbat transformările prin care trece o adolescentă în relația cu corpul, sentimentele și sexualitatea?

IV CEL NAIV: Am reconstruit în roman felurite lucruri pe care le-am trăit în adolescența mea, iar ele s-au împletit cu cele pe care le-am observat în jur, cu povești auzite sau imaginate, întâmplate sau neîntâmplate. 

M-a ajutat mult perspectiva feminină pentru că e felul meu de a-mi înțelege propria latură feminină, cu toții conținem și masculin și feminin și e important să aducem la lumină tot ceea ce suntem, nu doar ce părem a fi sau ceea ce ni se spune că e bine să fim. În plus, sensibilitatea și empatia m-au ajutat să preiau din poveștile din jurul meu (ale fiicei mele, ale iubitei mele, de exemplu), sunt tot felul de elemente care au compus în carte această relație cu feminitatea în diversele ei forme.

Sunt puține lucrurile unde am avut nevoie de intervenții din exterior, în majoritatea cazurilor această experimentare a feminității a curs firesc, ca și cum există în mine. Pentru că, așa cum spuneam, chiar există în mine. Trebuie doar puțină înțelegere pentru a recunoaște față de noi înșine acest fapt.

LIBRIS: Jonglezi nu doar cu jocurile de cuvinte și inserturi poetice ci și cu o ambiguitate de perspectivă în poveste. De plidă, romanul începe cu preocuparea Amandei legată de posibilitatea de a fi adoptată (care se corelează ulterior și cu posibilitatea de a fi parte dintr-un experiment american) și sentimentul înstrăinării față de părinții ei. 

E aici jocul unui copil care proiectează scenarii și aventuri în afară? E mai degrabă expresia unei drame în familie, unei disfuncționalități reale de comunicare? Să nu luăm totuși acest roman prea în serios?

IV CEL NAIV: Frica aceasta e o frică reală pe care mulți dintre noi au avut-o în copilărie. Felul în care eroina romanului o transformă în încercarea de a o digera este doar un caz particular. E o parte de joc, o parte de dramă, poate fi și un eșec în comunicare; în mod premeditat romanul nu te lasă să înțelegi cât de mult din ce o preocupă pe Amanda este și o realitate a părinților și cât e doar o amplificare din interiorul ei, deci, o realitate proprie.

Pentru că nu am vrut să fie importantă realitatea, ci felul în care adolescenții preiau această realitate în interiorul lor. Nu am vrut ca cititorii să primească două realități – cea a adolescentei și cea a părinților și să devină judecători ai conflictului, să aleagă de partea cui e dreptatea. Din acest punct de vedere, nu e un roman care te lasă să alegi, e prezentat un singur punct de vedere, cel pe care, adesea, noi, adulții evităm, nu putem sau nu vrem să ni-l amintim: cel al adolescenților.

Romanul e plin de zâmbete și de situații amuzante dar asta tocmai pentru a putea transmite mesaje cât se poate de serioase. Marile adevăruri se spun printre zâmbete.

LIBRIS: Ce crezi că înseamnă maturizare pentru Amanda? Ce pierde și ce câștigă, după ce traversează  experiența?

IV CEL NAIV: Trecerea de la starea de copil la cea de adult e complexă și, cu cât privești mai de-aproape, cu atât mai fascinantă devine. E o sfâșiere necesară, o rupere dorită dar și o pierdere dureroasă, o înțelegere abrazivă.

Adolescența e un zbor plin de turbulențe. Se pierd lucruri, se câștigă lucruri, e un moment plin de intersecții în care fiecare drum duce altundeva. Important e, ca la finalul acestui zbor să simțim că încă îl mai avem în noi pe copilul din noi și să îi oferim toată atenția și înțelegerea noastră de adult.

LIBRIS: Ai simțit vreodata că… te-ai făcut de râs în fața furnicilor?

IV CEL NAIV: Inevitabil. Cred că titlul e un ideal. O invitație la a fi mai buni, mai etici; dar, oricât de mult am încerca, suntem oameni și greșim. Cred că există, de fapt, două tipuri de oameni: cei care s-au făcut de râs în fața furnicilor și cei care n-au curajul de a recunoaște asta.

LIBRIS: Vei continua cu proză, mai ai alte romane în plan?

IV CEL NAIV: Categoric. Am în minte următoarele 4 romane pe care vreau să le scriu, poate voi mai schimba ordinea, poate mai apar lucruri noi, până la urmă planurile sunt făcute pentru a fi schimbate, dar ce e clar e că deja m-am apucat să schițez următorul roman care va fi, oarecum, o continuare a acestuia, subiectul fiind lupta între generații. Va fi un roman de război, tot naiv, firește, iar războiul va fi unul cât de poate de real și de fantastic.

LIBRIS: Ce cărți interesante ai citit în ultimul an?

IV CEL NAIV: Când scriu, reușesc să citesc puțin, lecturile sunt mai degrabă tehnice, menite să mă ajute în muncă. Acum, de exemplu, am pe birou câteva romane de război, pentru că mă ajută să schițez următorul roman. Dar pot recomanda câteva titluri care m-au fascinat în ultimul timp:

De ce peștii nu există, al lui Lulu Miller, un roman cu un crescendo fascinant, surprinzător și un aer proaspăt, The body/Corpul al lui Bill Bryson – sunt un mare fan al felului relaxat în care scrie Bryson, am sentimentul că aș putea deveni interesat chiar și de o carte despre cremă de ghete dacă e scrisă de el și Fahrenheit 451 a lui Ray D. Bradbury, o distopie care, în opinia mea, e pe cale să se petreacă. Și, bineînțeles pot recomanda oricând, orice carte a lui Fredrik Backman.

LIBRIS: Pentru cititorii care încă nu te-au cunoscut: cum îl recomandă Iv cel Naiv pe Iv cel Naiv?

IV CEL NAIV: Cărțile mele sunt născute din nevoia mea de înțelege lumea și sunt scrise cu naivitatea unui copil care știe adevărul. Tot ceea ce încerc să fac e să observ oamenii din jur și să le ofer înapoi imagini trecute prin filtrul meu naiv, motiv pentru care e foarte posibil ca și tu să te recunoști, măcar puțin în ceea ce scriu, viitorule cititor.

sever gulea

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *