Nadia și Securitatea – Stejărel Olaru

În anul 2019, simultan cu seria de biografii romanțate a Editurii Polirom care dedica Mariei Tănase un volum narativ, într-o poveste semnată de Simona Antonescu, cunoscutul politolog și istoric Stejărel Olaru publica, la Editura Corint,  o carte foarte bine primită de critică și de public despre pasărea măiastră a muzicii românești. În 2021, Stejărel Olaru revine cu un studiu poate mai amplu și mai ambițios dedicat unei alte figuri – reper din galeria personalităților pe care România le-a folosit în propagandă sau în branding peste hotare în ultima jumătate de secol, anume Nadia Comăneci. Volumul intitulat sugestiv „Nadia și Securitatea face o investigație amplă, din care nu lipsește amprenta narativă. Această investigație atinge nu doar biografia gimnastei, ci și atmosfera generală din atletismul românesc și internațional al anilor ‘70-’80, în care politica, diplomația și spionajul și-au spus cuvântul, mai mult sau mai puțin explicit.

Nadia și Securitatea - Stejărel  Olaru

Despre Nadia Comăneci s-au scris multe, inclusiv gimnasta a semnat o serie de volume autobiografice despre destinul ei sportiv performant, încheiat cu o plecare disperată din România la finalul lunii noiembrie 1989. Cu toate acestea, volumul lui Stejărel Olaru aduce o contribuție importantă, atâta timp cât valorifică surse documentare variate, dincolo de mărturiile uneori contradictorii ale celor care au fost alături de Nadia Comăneci. Cele mai importante resurse în acest sens sunt chiar arhivele Securității, căci Nadia Comănesci, mai ales după ascensiunea și aurul de la Montreal din 1976 a devenit un obiectiv prețios, îndeaproape supravegheat de organul esențial al dictaturii ceaușiste, un adevărat bun național pe care regimul nu s-a ferit să îl confiște ideologic.

Stejărel Olaru a studiat în amănunt aceste arhive (și munca de documentare nu a fost ușoară) pentru a face o sinteză cronologică, o sinteză care să ofere deopotrivă explicații sau măcar ipoteze cât mai întemeiate în ceea ce privește parcursul spectaculos al sportivei și importanța pe care a jucat-o în ascensiunea sportului românesc dar și în jocurile politice și de imagine ale Războiului Rece. În mod ironic, tocmai aceste arhive întocmite sistematic de-a lungul anilor (care includ multe note informative) pot sta astăzi ca un soi de oglindă în care putem privi mai cu încredere în a înțelege parcursul și rolul Nadiei Comăneci. Tocmai ținând cont de rigoarea și amănuntele cu care securiștii și colaboratorii lor și-au dus la îndeplinire misiunile, documentele scrise pe care le-au lăsat în urmă constituie astăzi un soi de arbitru sau de martor relativ neutru în a tranșa mărturii interesate, defensive sau pur și simplu naive sau inexacte ale celor care au avut de-a face cu acea perioadă a lumii sportului românesc.

Volumul debutează abrupt, cinematografic cu trecerea clandestină a frontierei de către Nadia Comăneci și însoțitorii ei în Ungaria, într-o noapte frigurosă de noiembrie, în 1989.  După evocarea și explicarea incidentului de la graniță (continuat apoi cu fuga în Austria, mai apoi în SUA și răspândirea veștii pe tot mapamondul), nelipsit de amănunte interesante, Stejărel Olaru explorează cronologic parcursul gimnastei, din perspectiva interesului Securității pentru acel loc din orașul Gheorghe Gheorghiu Dej (astăzi Onești), unde, printr-un cumul de inițiative locale și întâlniri fortuite s-a născut școala de gimnastică ce a adus performanțele de neegalat României.

Sunt câteva focalizări pe care autorul le face și pe care vreau să le scot în evidență.

În primul rând, o parte a investigației urmărește parcursul Nadiei care devine, din perspectiva Securității, un obiectiv de importanță națională. În acest sens interesul poliției secrete crește pe măsură ce trec anii: de la atenția inițială dată școlii din Onești din rațiunea că acolo se aflau etnici maghiari (inclusiv celebrul cuplu de antrenori Bela și Marta Karoli), la supravegherea sistematică ulterioară, după ce Nadia Comăneci performează la nivel internațional. Cum ajunge un oraș industrial mic, fără o tradiție a atletismului în spate să devină o pepinieră a campionilor olimpici? Prin întâlnirea fericită și probabil greu de repetat dintre un talent nativ deosebit așa cum a fost Nadia Comăneci și un grup de antrenori potriviți care au găsit, cel puțin inițial, mijloacele de a o duce la limită  (în acest sens, eventualele merite reclamate propagandistic de regimul comunist sunt de fapt mult mai mici, în raport cu contribuția Nadiei și a antrenorilor).  Această întâlnire fericită care conduce la performanță are ca efect secundar amplificarea într-o adevărată rețea a tentaculelor Securității care recrutează colaboratori și informatori din toate cercurile personale și profesionale (e impresionantă galeria pe care o dezvăluie Stejărel Olaru, prin arhivele consultate) și care se menține formal, indiferent unde va ajunge Nadia Comăneci, chiar și după retragerea ca gimnastă din lotul olimplic. Rețeaua se dovedește în cele din urmă vulnerabilă în două direcții: pe de o parte eșuează, atâta timp cât sportiva reușește să fugă din țară în 1989, pe de altă parte își cunoaște limitele impuse chiar de Nicolae Ceaușescu în ce privește documentarea legăturii Nadiei cu Nicu Ceaușescu (Securitatea nu avea voie să documenteze supravegherea familiei prezidențiale ) – această controversă a suscitat interes public (adesea mai degrabă trivial) și nu poate fi tranșată nici în acest volum, deși nu este neapărat atât de importantă.

În al doilea rând investigația lui Stejărel Olaru scoate în evidență atmosfera uneori sinistră din culisele pregătirii lotului olimpic. Pe măsură ce rezultatele notabile s-au înmulțit, orgoliul, încăpățânarea și mai ales brutalitatea antrenorilor au crescut proporțional. Prin intermediul notelor informative avem acces la reconstituirea atmosferei de la antrenamente și mai ales la atitudinea dictatorială și violentă pe care aceștia au adoptat-o. Sportivele erau bătute cu bestialitate, li se refuza uneori asistența medicală și mai ales erau înfometate (sunt câteva scene impresionante în acest sens, una în care Nadia Comăneci fuge dintr-un hotel bucureștean, se plimbă singură pe Calea Victoriei și intră într-un magazin pentru a-și cumpăra lihnită cașcaval, în timp ce Securitatea se grăbește, alarmată să o găsească, suspicionand cele mai catastrofice scenarii). Este desigur, discutabil, care este până la urmă prețul performanței și care este limita la care poți ajunge pentru a motiva sau a cataliza deplinul potențial al unui sportiv. Regimul extrem de drastic și rigid implementat de soții Karoly,  mai ales pe măsură ce gimnastele deveneau adolescente iar nevoile lor și dorințele se schimbau este cel puțin sinistru, indiferent de standardul aplicat.

În al treilea rând, Stejărel Olaru ne face părtași și la jocurile de culise de la competițiile internaționale, acolo unde ierarhiile sunt dictate și în funcție de alte repere, în afara celor meritocratice. Chiar dacă Nadia Comăneci obține primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice și devine o vedetă internațională prin propriile ei forțe și printr-un talent care îi ia pe toți prin surprindere, indiferent de asocierea propagandistică operată ulterior de regimul Ceaușescu, în competițiile următoare lucrurile nu se mai prezintă la fel de limpede și de simple. Forța dominantă a Uniunii Sovietice nu doar în sport (acolo unde exista o necesitate simbolică de menținere a unui cult extins apoi în slujba propagandei) își spune uneori cuvântul, iar comisiile de arbitraj și sistemele de punctaj nu sunt imune la presiunile ideologice. Sunt câteva situații în care punctajul este manipulat dincolo de orice subtilitate pentru a asigura o ierarhie prestabilită. Asemenea situații sunt urmate de gesturi impulsive din partea administrației de la București care hotărăște uneori chiar și plecarea din competiție (cu urmări controversate). 

Nu în ultimul rând, volumul lui Stejărel Olaru pune în evidență dubla măsură cu care au fost întâmpinate reușitele Nadiei. Pe de o parte, Nadia impresionează o națiune întreagă, dar și publicul de pe întreg mapamondul. În România, aparența de erou național devine un reper al cultului naționalist în plină ascensiune, valorificat propagandistic și așezat într-o zonă privilegiată (deși inclusiv decorația acordată Nadiei este pusă în discuție de aparatul de partid, chiar dacă intervenția soților Ceaușescu în ceea ce privește acordarea unui ordin înalt se dovedește suficient de fermă). Pe de altă parte, practic, dincolo de această paradă, promisiunile și recompensele materiale promise de regimul Ceaușescu familiei Comăneci sunt amânate și concretizate cu jumătăți de măsură, iar Nadia, deși urmărită în umbră de Securitate, e lăsată o perioadă de timp la mâna violențelor și regimului crunt al antrenorilor săi. Viața ei rămâne de asemenea complicată și după retragerea ca gimnastă din lotul olimpic și până la momentul disperat al părăsirii țării, faptă care desigur că nu lasă indiferentă Securitatea și mai ales pe consternații soți Ceaușescu, care hotărăsc o amplă acțiune de investigație și de represalii la frontiere, întreruptă doar de valul revoluției din decembrie 1989.

Dens informațional și documentat, dar totuși lizibil și narativ în prezentare, volumul „Nadia și Securitateascris de Stejărel Olaru este într-adevăr o recuperare și o valorificare utilă a unei arhive impresionante. Este o carte care reface portretul unui destin și al unor timpuri , dar este și un volum care pune în evidență amploarea și profunzimea infiltrării de care a fost capabilă Securitatea. Poate tocmai pentru că apelează la documente de stat întocmite în amănunt, așa cum aminteam și în introducere, avem la dispoziție un instrument mai fidel de înțelegere nuanțată a contextului și a dificultăților cu care s-a confruntat cea care a fost supranumită, exagerat, o răsfățată a regimului.

Nadia Comăneci nu este doar gimnasta cu medalii strălucitoare la gât, dar și omul pe umerii căruia au apăsat atâtea presiuni, privațiuni și provocări greu de imaginat, dincolo de scena olimpică. Securitatea ne-a lăsat de fapt portretele cele mai (in)umane ale actorilor din atletismul românesc al acelor vremuri pe care Stejărel Olaru ni le recompune în acest volum excepțional.

sever gulea


Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *