Maia Morgenstern și blazonul artei dramatice contemporane românești

Iată un titlu de la care îmi permit să pornesc la drum cu înalta credință că mulți dintre dumneavoastră veți fi de acord cu această afirmație a mea despre marea doamnă a scenei dramatice românești, Maia Morgenstern. Pe Citapedia, una dintre definițiile cele mai apropiate sufletului meu referitoare la Teatru, este chiar mărturisirea acestei extraordinare actrițe, și anume că: „Viața mea personală e în Teatru!” Fără nici un echivoc, Maia Morgenstern, din zori de zi până în miez de noapte respiră Teatru, trăiește fiecare clipă a vieții sale iubind și dăruind cu mare talent, vigoare și bunăvoință, sinele ei, artei și oamenilor. Această zeiță a Thaliei poate n-ar mai avea nevoie de nici o altă prezentare, dar ca un mare semn de iubire și prețuire, voi adăuga un succint resumé, care întregește ideea că Maia Morgenstern este expresia cea mai reprezentativă a blazonului artei dramatice contemporane românești.

Maia Morgenstern și blazonul artei dramatice contemporane românești

Maia Morgenstern s-a născut la București pe 1 mai 1962. Și-a încheiat studiile de licență la IATC în 1985, la clasa reputatului Dem Rădulescu. A fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, apoi a revenit la București, unde a jucat la Teatrul Evreiesc de Stat și la Teatrul Național. A realizat proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât și în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Theo Angelopoulos, Marta Meszaros, Mel Gibson. 

Pe scena TNB s-a remarcat în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide și Seneca, Dama cu camelii, după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Durrenmatt

La TES, unde este și manager din anul 2012, a interpretat roluri remarcabile, în producții ca: Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul Regilor de P. Kohout. A colaborat cu teatre din țară și de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante în care a jucat sunt Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos

A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler în Franța, Ordinul regal „Nihil Sine Deo”. 

Parlamentul European de la Strasbourg a desemnat-o în anul 2003, actrița și Femeia anului. În 2018 a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului București și a fost decorată de către Președintele României cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Mare Ofițer. 

Claudia Motea – Doamna Maia Morgenstern, mulțumim din suflet și bun venit la Revista literară Libris, ce cu mândrie își inaugurează Rubrica de Teatru tocmai cu acest prim interviu luat domniei voastre, considerându-vă și cea mai mare și iubită actriță din zilele noastre. 

Brâncuși spunea că „atunci când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult”. Spiritul dumneavoastră juvenil, dincolo de talentul dumneavoastră actoricesc incomensurabil, prizează oameni de toate vârstele. Ați avut un anumit vis al copilăriei care a mers și continuă să meargă în ritmul vieții dumneavoastră de azi?

Maia Morgenstern  – În copilărie aveam tare multe visuri și vise, continui să visez tare mult și colorat. Unul dintre visurile mele a fost să dansez, să devin balerină și mărturisesc că la asta nu am renunțat. Am visat să am mulți copii, șapte, mai exact. Nu am decât trei. De altfel, acum îmi visez nepoții și cred că aceasta este trăsătura principală ce leagă toate vârstele mele – capacitatea de a visa, de a dori cu putere tot felul de lucruri. Pe cât de absurde, pe atât de tare le doresc.

C.M. „Dacă visele mici vi se par periculoase, atunci treceți la vise mai mari!”, ne sfătuiește Marcel Proust. Care credeți că este visul cel mai mare al unui actor? 

M.M. – Nu știu care este visul cel mai mare. Suntem oameni diferiți, actori diferiți. Nici nu am pretenția că sunt foarte original în ceea ce spun. Dar în diferite etape ale vieții avem tot felul de visuri, de vise, dorințe și, se poate întâmpla foarte bine ca ele să intre în contradicție. Poate ar trebui să mai dăm dreptate și dictonului „ai mare grijă ce-ți dorești că se și poate întâmpla”.

În căutarea adevărului precis că suntem. Vorbesc despre mine. În căutarea diversității, în dorința de a ajunge la mințile și sufletele oamenilor, în speranța de a avea cui să te dăruiești ca artist vremelnic ce ești, să primești, să înțelegi, să sublimezi, să filtrezi poveștile pe care le ai, concepțiile, poate unele în continuă transformare. Cred că este vorba și de curaj. Aș vrea să îmi demonstrez curajul nu în puține ocazii, de a mărturisi prefacerile cărora mă supun. 

C.M. Ce înseamnă pentru un actor să se împlinească și care ar fi sfatul dumneavoastră pe care l-ați da unui tânăr actor la început de drum?

M.M. – Sfaturile nu sunt bune decât atunci când sunt cerute. Nu mă hazardez să dau sfaturi unei persoane pe care o cunosc mai puțin și care se repede să îmi ceară opinia, dar… O bază ar trebui să existe, și anume orizontul cultural. Cred că este nevoie de orizont cultural, este nevoie de cunoaștere, de o permanent împrospătare a cunoștințelor, niciodată nu-i destul. 

Curiozitatea și atenția cred că ar trebui să fie treze, mai ales la ceea ce se întâmplă în jurul tău și nu numai… La un context, dacă vorbim despre un spectacol, de un rol într-un film. Dacă vorbesc despre atenție, aș putea să îndemn și către logică, care înseamnă conexiune. Mai concret fuga de suficiență și autosuficiență. Curiozitate și atenție.

C.M. Ce ar putea spune, în câteva cuvinte, la esență și ca o noutate, marea actriță Maia Morgenstern despre ea însăși?

M.M. – Curiozitate… cred că nu pot să stârnesc curiozitatea nimănui, și nu pot în câteva cuvinte. Găsesc că sunt un om absolut obișnuit – temător, fragil, vulnerabil. Am tot felul de spaime și tot felul de dorințe. Poate că și în asta constă și curajul meu, de a recunoaște față de mine însămi că mă traversează, mă bântuie tot felul de dorințe.

C.M. Putem vorbi despre atemporalitatea unui personaj din dramaturgia contemporană? 

M.M. – Cred că asta se poate discuta, dar numai la timpul viitor și nu știu dacă suntem noi în măsură să o facem acum.

C.M. Care este soluția vitală pentru a vă asigura Timpul Creației pentru un personaj interpretat de dumneavoastră? Poate avea o formă ecleziastică? 

M.M. – Un personaj se naște și crește tot timpul. Când îți este drag, când vrei să se nască, să te întâlnești cu el, să îl aduci către tine, să mergi cu el, nu te părăsește. Cred. Deși îmi spun și îmi fac din asta și o rutină și o igienă – gata, stop, mă ocup de altceva – el rămâne acolo. Din când în când răsare și își face simțită prezența, ai revelații sau uneori te contrazici…

C.M. – Ați trăit vreodată acea fericire a regăsirii unui prieten?

M.M. – Da, dar mai ales am trăit durerea pierderii unui prieten. 

C.M. – Există oare o icoană a iubirii conjugale?

M.M. – Probabil că există o icoană a iubirii conjugale. Eu personal nu o cunosc. Prefer viul iubirii conjugale, cu suișuri, coborâșuri. Nici măcar nu contează ce prefer eu, întâlnesc contraziceri, dialectică, stingeri, aprinderi. Viul veții iubirii conjugale.

C.M. – Cum rezistă Omul Maia Morgenstern în acest malaxor al vieții actuale, în care Artistul se combină cu Directorul de Teatru și cu Scriitorul?

M.M. – Nu știu dacă sunt scriitoare, nu cred, mai curând din când în când povestesc. Din când în când îmi amintesc, îmi face plăcere să îmi vizitez și revizitez amintiri ale vremurilor trecute. 

O fi acesta un semn de bătrânețe?! Nu știu… Ne e foarte teamă de bătrânețe. Mie nu. Spuneam unui drag prieten, îți trebuie mult curaj să fii bătrân. Da, îți trebuie mult curaj să fii bătrân și să fii prieten cu bătrânețea, să îți fie tovarăș și complice. Nu știu cum rezist, cu mult umor probabil. Cu derapaje, cu genunchi juliți, aceasta este forma prin care se manifestă tinerețea mea sau infantilismul meu, nu îmi e frică de vorbe mari. Îmi julesc genunchii, sufletul și tratez totul cu mult umor. Vreau eu să mă flatez, să cred despre mine – cu multă autoironie.

C.M. – Un citat de aur eminescian este legat și de lumea teatrală. Marele nostru poet național Mihai Eminescu spunea că „Nebunii lui Shakespeare sunt mari înțelepți”. Cum putem ajuta omenirea ca să vadă mai bine valorile autentice?

M.M. – Aceasta este o întrebare tare complicată și nu aș vrea să patinez pe un răspuns convențional. Mă întors iarăși către noțiunea de atenție. Atenția la propriile nevoi și la nevoile altora. Eram într-o întrunire și o persoană era absolut indignată „cum se poate ca la un spectacol să se manifeste așa?!” Așa nu și așa da! Nu aș împărți nici lumea după felul în care ne raportăm… De ce vrem neaparat noi să o schimbăm? Cine suntem noi? Le știm noi mai bine? Am putea să…? Propun pur și simplu să fim atenți la ceea ce dorim, avem nevoie, ne lipsește, tânjim și atunci omenirea se va întoarce de la sine către ceea ce dorește cu adevărat. 

C.M. – Cartea dumneavoastră Nu sunt eu, apărută la Editura Litera, se bucură de mare succes aflându-se în top vânzări pe libris.ro.
Totodată ea a fost una dintre lucrările cele mai apreciate în cadrul Festivalului de carte LibFest 2021, lansarea ei constituind un adevărat eveniment cultural de excepție. Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre decizia dumneavoastră de a scrie această carte. Care este mesajul profund al ei?

M.M. – Nu am vrut să scriu nicio carte! Nu vreau să scriu nici o carte! Sunt înconjurată de oameni și prieteni foarte tenace care se țin de mine, care editează și culeg și gândurile mele, și vorbele mele, și mă împing în a așterne așa cum pot „pe ecran”… Lucrurile se aleg într-un fel sau altul. Am parte de oameni foarte buni și pricepuți în a mă determina să caut în mine, să scormonesc și a mă provoca la rândul meu să povestesc tot felul de lucruri. 

C.M. – Cum se simte Maia Morgenstern când joacă piesa Nu sunt eu, făcând atâtea mărturisiri autobiografice în fața publicului spectator, care este atât de numeros? La finalul acestui spectacol, ce simțiți cu adevărat?

M.M. – E o datorie de onoare, o datorie împlinită. Îmi face bine, e datoria împlinită, sentimentul că fac ceea ce trebuie vorbind, povestind despre părinții mei, copilărie, restituind… Îți trebuie curaj. Nu îmi e comod, nu îmi e simplu dar… spun astfel – îmi place să înot, dar îmi e frică să mă arunc în apă. Și totuși nu vreau și nu pot să rezist impulsului de a mă arunca în apă. Așa e și cu spectacolul Nu sunt eu.

C.M. – Se poate vorbi despre o chintesență a vieții dvs. printr-un singur cuvânt? Dacă da, care este acesta?

M.M. – Da, iluzie. Numele meu – Maia Iluzie.

C.M. – Nici Petre Țuțea n-a rămas impasibil fenomenului teatral și el mărturisea că „Teatrul este locul unde actorii se mișcă și vorbesc dialogat, înlăuntrul fanteziei unui autor”. Ne putem permite să spunem că există în acest caz o legătură artistică de sânge, o interpătrundere?

M.M. – E o întrebare foarte serioasă. Mă gândesc eu că se referă la comunicare și la căutarea adevărului. Un adevăr care să cuprindă în egală măsură atât actul artistic, cât și percepția spectatorului.

C.M. – O piesă de teatru care nu e jucată de actori buni rămâne doar într-o fază de text pentru teatru. Ce contribuie cu adevărat la organicitatea unei piese de teatru? Publicul poate fi inclus și el?

M.M. – Vorbim despre textul dramatic, piesa concepută pentru a fi transmis, pentru a căpăta forma artistică desăvârșită a spectacolului prin intermediul actorilor, prin gura, mintea, trupul, forța de transmitere a actorilor. Se poate întâmpla ca un proiect, ca un text al unui spectacol să nu se coaguleze din mai multe motive care duc la neîmplinire. Actorii sunt mult mai mult decât un vehicul al emoțiilor, al stărilor, al mesajului inteligenței unui text dramatic. Fiecare aduce experiența, personalitatea sa, dorințele sale, propriile concepții de viață. Ne propunem nu de puține ori să le lăsăm deoparte în slujba textului.

C.M. – Aveți un motto, călăuză intrinsecă a vieții dumneavoastră?

M.M. – Desigur, un motto regăsit în carte și în spectacolul Nu sunt eu – „Als ik kan”. (Așa cum pot eu).

C.M. – Sunteți o actriță care are o foarte mare expresivitate ca om și ca artist! Sunteți o emblem națională! Ați interpretat vreodată un rol care făcea trimiteri la opresiuni împotriva evreilor și a umanității în general?

M.M. Ghetto de Yehoshua Sobol. Și în spectacolul Nu sunt eu vorbesc despre experiențele trăite de familia mea, de prieteni. De asemenea, Janka.

C.M. – Care este cea mai cutremurătoare poveste pe care ați aflat-o despre Holocaust?

M.M. – Sunt foarte multe și mă tem că nu aș putea face o ierarhizare a durerii.

C.M. – Cum ar trebuisă ne manifestăm iubirea față de ceilalți?

M.M. – Pur și simplu s-o manifestăm! Să ne-o asumăm și să ne-o manifestăm!

C.M. – Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cea mai important valoare umană?

M.M. – Bunăvoința.

C.M. – În filmul Delicte și fărădelegi al lui Woody Allen, Iuda Rosenthal are o replică memorabilă: „Dacă vrei un final fericit, ar trebui să te uiți la un film hollywoodian”. Credeți că Hollywood-ul poate fi un fel extraordinar de loc temporar?

M.M. – Încă mă mai gândesc la asta…

C.M. – Maria Filotti spunea că „Între Teatru și Comorile lumii aș alege Teatrul”. În cazul dumneavoastră, eu cred cu tărie că Teatrul v-a ales. Care sunt proiectele pe care le pregătiți acum și care ne vor încânta anul acesta?

M.M. – Îmi place să vorbesc despre ele la timpul trecut. Mă gândesc la o coproducție cu Teatrul de Comedie, Nepotul meu Veniamin, de Ludmila Ulițkaia. Poate un musical, Alice în Țara Minunilor, și vom vorbi despre ele și după ce se vor fi realizat. 

C.M. – Vă dorim mult succes cu multă iubire și recunoștință și vă rugăm un scurt mesaj pentru cititorii Revistei literare Libris și libris.ro.

M.M. – Doresc să felicit inițiatorii acestui proiect și în egală măsură să le mulțumesc pentru interesul acordat și dorința de a ne fi cunoscut.

Articol realizat de CLAUDIA MOTEA  pentru Revista literară Libris.

Este o actriță româno-canadiană cu o personalitate artistică atipică pentru că pe lângă profesia de actriță, ea reușește să se impună pe scena vieții culturale românești și internaționale și ca poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, traducătoare și profesoară de artă dramatică. Astfel, ea apare sub lumina reflectoarelor cu mult succes, de la București până în Los Angeles, deținând numeroase distincții în țară și în străinătate, în primul rând, ca actriță-one woman show și ca dramaturg. În prezent este director artistic al Teatrului Nostrum, teatru afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, profesor de artă dramatică la Centrul Cultural UNESCO Mihai Eminescu din București și reprezentant Editura Creator care face parte din grupul de firme Libris pentru evenimentele de lansare carte București.

Printre premiile sale de referință naționale și internaționale amintim: Magna cum Laudae oferit de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film România – U.A.R.F., Premiul de Excelență în cadrul Galei Celebrităților 2016, Femeia Anului la Gala Femei de Succes 2018, Premiul Cartea Anului 2019 în Israel pentru cartea sa Shalom, Israel!, iar recent, în luna iunie a acestui an, a fost premiată la Academia Română cu Premiul Cronica Timpului acordat de UZPR – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.La Gaudeamus 2019, noua sa carte Much Love – Decalog Teatral / Libris Editorial (acum Editura Creator) a fost aleasă pentru o campanie a radiodifuziunii române, fiind promovată și recomandată ca una dintre cele mai îndrăgite cărți ale acestui târg. Toate cărțile ei se pot bucura și de formatul eBook și pot fi găsite pe libris.ro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *