Câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2021 este Abdulrazak Gurnah, pentru felul plin de compasiune în care a explorat efectele colonialismului și soarta refugiaților surprinși între culturi și continente, așa cum a justificat comitetul de premiere acordarea acestei distincții. Relevante pentru vremurile contemporane eclectice, în care ciocnirile dintre civilizații au devenit mai puțin seismice, dar încă persistente, contribuind cu un comentariu critic și emoționant cu privire la efectele durabile și tragice ale ambițiilor imperiale, romanele lui Abdulrazak Gurnah traduse și în limba română la Editura Litera sunt ilustrative pentru a înțelege dificultățile și provocările celor surprinși la locul de contact al plăcilor tectonice culturale. „Abandon” este o narațiune care nu face excepție, o explorare a două povești de dragoste și a destinului unei familii în care probleme precum exilul,  apartenența, tensiunile interculturale sunt privite prin filtrul a două generații despărțite de jumătate de secol.

Abandon de Abdulrazak Gurnah

Abandon” este un roman aparent fragmentat, cu o cheie de dezlegare oferită în ultimul capitol. Primele două părți elaborate ale romanului urmăresc personaje lipsite de legătură care îți dau senzația unor microromane/nuvele autonome. E vorba de două povești de dragoste care se petrec în Africa de Est, pe teritoriul Kenyei actuale, într-un spațiu al fostului sultanat al Zanzibarului (redus și dominat de stăpânirea portughezilor, germanilor și mai apoi a britanicilor). Cele două povești se petrec în două momente cheie ale evoluției regiunii: finalul secolului al XIX-lea, perioada de maximă glorie a Imperiului Britanic, respectiv anii ‘50 din secolul al XX-lea, perioada de emancipare colonială și de formare a noului stat. Gurnah surprinde de fapt în narațiunea sa dificultățile celor prinși în aceste momente de cotitură: primul, al opresiunii sub dominație, iar al doilea, al instabilității, ambele capabile să fractureze familii și să încrucișeze tăios prejudecăți rasiale.

Prima poveste este cea dintre Martin Pearce, un englez poliglot cu vederi liberale și Rehana, fiica unui negustor local de lângă Mombasa. Martin este adus, nu fără îndoieli și prudență în casa negustorului Hassanali, după ce este găsit inconștient din cauza insolației. Ulterior, Martin este preluat de Frederick Turner, un reprezentant al administrației britanice, nu înainte ca acesta să îi trateze cu dispreț și suspiciune pe localnicii salvatori. Mânat de sentimente de recunoștință față de binefăcătorii săi, Pearce revine în casa lui Hassanali după însănătoșire și acolo o întâlnește pe sora acestuia, Rehana de care se îndrăgostește. Gurnah explorează mai puțin în această parte concretizarea aventurii dintre Pearce și Rehana, cât mai degrabă  cadrul  primelor întâlniri, precauția protagoniștilor care se văd nevoiți să își camufleze sentimentele și intențiile pentru a nu sfida prematur prejudecățile ierarhice și sociale. 

Această primă istorie, puțin elaborată, mai degrabă un montaj care pregătește momentul culminant al întâlnirii dintre Martin și Rehana se petrece, așa cum am amintit la finalul secolului al XIX-lea, la apogeul dominației Imperiului Britanic. Așa cum ne sugerează Niall Ferguson într-un volum tradus în limba română la Editura Polirom, intitulat „Colosul”, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, britanicii reușiseră să împartă continentul african, după conferința de la Berlin din 1884, împreună cu belgienii, germanii, francezii și ibericii. Căutând deopotrivă să limiteze expansiunea rivalilor și să asigure repere de negociere teritorială în toată lumea, dar mânați și de ambiții economice (exploatările de diamante din Africa de Sud aveau nevoie de un drum întins spre nord, dar și de o cale de acces și de echilibrare a situației Orientului Mijlociu) britanicii au concretizat o hartă a dominației clare în mai puțin de 30 de ani pe teritoriul african, cu o prezență militară minimă și utilizând marionete politice locale (pe lângă misiunile creștine prozelite care au luat avânt). Suntem la doar câteva decenii de când comerțul cu sclavi fusese limitat (deși interdicția sa dată încă de la finalul secolului al XVIII-lea), iar graba pragmatică de extindere a Imperiului fusese realizată cu noua invenție, mitraliera Maxim. 

Fractura dintre lumi devine vizibilă, prin decalajul cultural pe care Abdulrazak Gurnah îl face evident. Distanța dintre localnici și ocupanți e atât de mare, încât Hassanali are impresia că are de-a face cu un soi de halucinație sau de o prezență a djinilor atunci când îl întâlnește pe Pearce în starea de vulnerabilitate. Indigenii trăiesc încă după ierarhii stricte și obiceiuri tradiționale, reperele zilei sunt dictate de momentele de rugăciune și datoriile religioase, iar întâlnirea cu albii stârnește de fiecare dată emoții intense. Pe de altă parte, așa cum se remarcă în dialogurile dintre Turner și Pearce, britanicii trăiesc la altitudini arogante, cu aceeași conștiință civilizatoare ipocrită, în care cruzimea e justificată de barbaria proiectată  asupra celor înstăpâniți. Între aceste două lumi aparent fracturate, Rehana și Pearce sunt exponenții dialogului și compromisului, în numele sentimentelor pe care le nutresc.

A doua parte a romanului explorează la aproape 50 de ani distanță de legătura dintre Pearce și Rehana, povestea unei alte familii compusă din doi părinți și trei copii: Farida, Rashid și Amin. Fiecare ilustrează o altă cale de destin, la fel de tensionată într-o lume aflată în schimbare. Farida refuză un parcurs academic obișnuit și își caută vocația în croitorie și poezie, timid și cu multă trudă la început. Amin este calculatul afabil și apreciat și respectat de toți, cu un parcurs intelectual promițător. Rashid, este fratele mai mic, inteligent și el, dar mai impulsiv și mai ambițios, al cărui obiectiv este să studieze peste granițe, chiar în inima imperiului de acum în declin, în Marea Britanie. Gurnah proiectează alte două povești de dragoste care, chiar dacă se petrec de data aceasta în interiorul aceleiași lumi, nu sunt mai lipsite de zbucium și efort în comparație cu cea dintre Rehana și Pearce din urmă cu 50 de ani. 

Atât iubitul Faridei, cât și iubita lui Amin sunt considerați incompatibili de către părinți și de comunitate care iau măsuri drastice și amenințătoare pentru a-i despărți. Diferența de vârstă sau istoricul personal și mai ales parental sunt poveri care ridică suspiciuni în acceptarea legitimității acestora. Spre deosebire de Rehana și Pearce, nici Farida și nici Amin nu au curajul să înfrunte prejudecățile sociale și se resemnează, găsesc alte forme prin care să își cultive iubirile amputate de timpuriu. Dincolo de contextele istorice pe care Gurnah le reliefează, prin oglinda poveștilor de amor separate de jumătate de secol , autorul așază în atenție contradicțiile etern umane: culturile restrictive și filtrele opace social, în ciuda faptului că par să se împotrivească împlinirii individuale, ajung să catalizeze legături mai profunde, să cultive o specie de loialitate și imaginație între protagoniști. Pe de altă parte, împlinirea relațională sau individuală, ilustrată de povestea lui Pearce și Rehana, respectiv de ascensiunea lui Rashid (cel care ajunge în Marea Britanie și obține chiar și un doctorat) aduc cu ele un preț poate la fel de dureros, prin înstrăinare și dezrădăcinare. 

Ultimele părți ale romanului „Abandon”, în care se schimbă inclusiv perspectiva narativă,  vin să lipească cele două fragmente anterioare într-un tot unitar. Senzația de ruptură dintre primele două părți e compensată de lămuririle venite la final care pun o anumită ordine în narațiune și reflectă cum un anumit grad de inerție intolerantă se propagă peste timp într-o cultură marcată deopotrivă de primitivism religios-social, dar și de opresiunea ocupațiilor străine. Firul roșu care străbate întreaga lucrare este de fapt ecoul titlului: abandon. Toate personajele surprinse în poveste sunt expuse unui anumit tip de abandon: fie că e vorba de cel comunitar, amoros, sau chiar cultural. Prin alegerile pe care le fac, unele întoarse împotriva sistemului în care trăiesc, altele menite să asigure asimilarea deplină, personajele lui Abdulrazak Gurnah ajung totuși în fundături mai mult sau mai puțin paradoxale. Tocmai prin falimentul parțial al tuturor alegerilor radicale, în vremuri dificile, Gurnah pune în evidență nevoia de armonie a ființei umane, dualitatea ei individual-socială: când dimensiunea individuală se sacrifică pentru dimensiunea socială și invers, omul are în cele din urmă de suferit. 

Acest roman a fost propus pentru discuție în cadrul Clubului de Lectură BiblioFeel de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *